Scrisorică de la organe

Printr-o scrisoare de amor semnată de “conducătorul organului de executare” sunt ameninţată cu executarea silită să plătesc aşa: 10 lei restanţă din februarie, 114 lei din martie şi tot atât din aprilie, pe care nici nu ştiam că le am, dar nu contează. Am zis că organele s-or fi pus pe recuperări balşoi auzind de vântul ce bate prin visteria tăriceanului, dar mi se pare mânărie curată de vreme ce, studiind mai atent, observ că, la alte patru poziţii, sumele supuse executării silite sunt în termenul de plată, care expiră peste vreo două săptămâni. Să înţeleg că şi-au plătit toţi tunarii dările de zeci şi sute de miliarde şi io ce am mai rămas cu nici 1.000 de lei datorii la stat, pe firma mea amărâtă ce mai mult produce pentru Fisc decât pentru mine. Musai să dau un tun mare, altfel nu se poate cu ăştia, căci te somează şi pentru ce nu ai de plătit.
Hai măi, organelor, mă lăsaţi?!

Şi o dedicaţie specială, cu care m-a cadorist Cella, cu ceva timp în urmă.