Lămuriri şi nelămuriri

Am o nelămurire. De fapt, am mai multe, dar la una o să mă refer. Cred că la una, s-ar putea ca pe parcurs să fie mai multe. Încă nu m-am hotărât pe care vreau să o scriu aici. Văd ce-mi iese. Cert este că trebuie să scriu deoarece mă tot trag prietenii de nădragi. Dar ce să scriu? Am uneori, chiar şi în acest moment, nişte dileme crâncene. Îmi vin o grămadă de idei şi le distrug pe toate înainte de a începe să scriu.
Mă întreb de ce să scriu că Băse’ a făcut pârţ şi că Năstase îşi numără iar ouăle. O voce îmi spune: d’aia, pentru că ăsta e blog de ziaristă!
Aha, deci aşa. No bine, dar dacă scriu după ce merg de la serviciu, nu pot fi doar sătmăreancă, fără ziaristă? Nu poţi. Ziariştii sunt ziarişti şi când dorm. Aha, asta am auzit-o încă de vreo 11 ani şi am luat-o de bună, de aia am ajuns să am cearcăne. Mi-o mai aduc aminte când face câte un boom la 2-3 noaptea.
Dar, dacă Băsescu poate fi şef de stat doar când vor muşchii lui, io de ce nu aş putea fi ziaristă doar când vor muşchii mei? Nici muşchii nu mai au şanse egale în ţara asta? Pentru că tu nu eşti Băsescu, spune vocea. Păi pot fi! Şi io pot bea whisky (nu în cantităţi industriale, ce-i drept), pot face borduri (nu atât de urâte şi bănoase, e adevărat), pot vinde flota (recunosc că nu ştiu exact reţeta, dar am înţeles că se poate împrumuta contra unui comision consistent) şi restul chestiilor care se ştiu. Singura chestie ce nu-mi iese aşa bine ar fi hă, hă, hă-ul şi aia cu blondele.
Deci, aş putea avea dreptul să scriu ce vreau şi când vreau. Până la urmă am scris. Nu ştiu ce, dar am scris. Mai bine scriam despre elfi, pitici şi sperieni. Dacă vroiaţi altceva trebuia să-mi spuneţi. Voi ce aţi fi scris azi? Nu se pune faptul că suntem cei mai sărăci din Europa, că Năstase şi Mitrea îşi numără dosarele, că Blaga a făcut poc, că nu ştiu care a făcut fâs…