Muza vine cu leapşa de pe Bega

Simţind că Muza mea a plecat în străinătăţuri şi nu mai dă să apară, Vania m-a scos azi cu o leapşă, prin care mă provoacă să-mi născocesc prin creier şi să-mi aduc aminte ce îmi doream în anii copilăriei să devin la vârsta maturităţii.
În primii ani de şcoală, prima mea dorinţă a fost să devin medic, ca să pot salva vieţi. Aveam o păpuşă blondă de care nu mă despărţeam, deşi îi tot cădea un picior. Atunci mă gândeam că şi oamenilor li se poate întâmpla acelaşi lucru şi mă străduiam să aflu cum aş putea vindeca lumea de boli, până când, dintr-o dată, încă înainte de liceu, mi-am dorit să devin avocat, deşi altfel mă împăcam mai bine cu materiile realiste precum matematica, fizica şi chimia, iar mama îmi tot spunea să mă fac contabilă. Visul mi-a rămas neschimbat până în primul an de facultate când am realizat că am visat degeaba. Nici într-un moment al copilăriei nu mi-am dorit să devin jurnalist, am devenit pur şi simplu când am crescut mare … În plus, tot timpul mi-am dorit să fiu militar şi să lupt pe front cu duşmanii. Pentru asta m-aş mai naşte odată! Încă şi acum îmi zic: Keep dreaming!
Dau leapşa mai departe Corinei Creţu, chiar sunt curioasă ce şi-a visat în copilărie o femeie devenită politician de succes.

Anunțuri

Despre Satmareanca
Ziaristă

23 Responses to Muza vine cu leapşa de pe Bega

  1. Ioan Usca says:

    Acum ai putea merge pe front, că avem trupe de ocupaţie în trei ţări străine!…

  2. Sătmăreanca says:

    Da, dar acum am o dilemă: pe care front să merg? De aia stau încă pe acasă cu puşca în mână şi aştept să apară duşmanii 🙂

  3. Corina says:

    Multumesc, Crina, pentru provocare. Mie, asa cum ti-am raspuns pe blogul meu, mi-a placut sportul, Nadia era pentru mine un model, citeam totul despre ea, o urmaream, am fost, impreuna cu alte prietene si la ea acasa – cred ca eram printr-a saptea – ca sa o felicit de ziua ei. Pe mine Nadia m-a impresionat si cand am cunoscut-o mai bine, multi ani mai tarziu. Are o disciplina si o vointa extraordinare, nu si le-a pierdut in timp. Eu doar am cochetat cu gimnastica si cu handbalul, dar am facut baschet de performanta. La baschet am ajuns pentru ca am fost respinsa la balet, am vrut sa fac scoala de balet, dar m-au respins pentru ca au spus ca nu am ureche muzicala, plus ca am oasele grele (?) si nu o sa-mi gasesc partener. In liceu am abandonat total sportul, nu am mai avut voie sa fac, asa ca am mai inceput si eu sa citesc, sa invat mai mult.. Am terminat Cibernetica, dar nu m-a pasionat in mod deosebit, asa ca atunci cand am fost anuntata ca am luat un concurs la ziar, am fugit mancand pamantul.
    Tu ai visat sa fii medic, dar a fi ziarist este si acesta un mod de a face bine oamenilor. Mie mi-a placut perioada cand am fost ziarista, din pacate peisajul si calitatea presei romanesti s-a schimbat foarte tare. Sunt prea multe interese, mai ales la nivel national. Cred ca presa locala este mult mai serioasa si abordeaza mai direct si mai bine adevaratele probleme ale oamenilor.
    Si mie mi-ar place nu sa merg pe front, ci sa particip la o misiune de ajutor umanitar. Poate facem ceva impreuna.

  4. trasnea says:

    eu zic sa ramai pe frontul de nord-vest!Doar esti sef de companie ….pe acolo!

  5. Sătmăreanca says:

    @ Corina
    Cum spuneam şi la tine pe blog, ţi-ai dorit să devii campioană prin muncă şi sacrificiu, ai reuşit dar în alt fel.
    Interesanta şi o misiune de ajutor umanitar. Hai să facem ceva!
    Cred că la mine, de fapt, chemarea frontului ori chemarea la arme are o latură umanistă. Dacă mă gândesc mai bine, a fi medic, a fi avocat, a fi ziarist se pot traduce prin a salva şi a te lupta pentru a salva ceva…

    @ Trasnea
    Mă gândeam şi eu că e tot un fel de front şi ăsta, doar că am pix şi taste în loc de armă. În final, tot o armă, cea a cuvântului…

  6. Anonymous says:

    Cum spunea si Corina ,Nadia este un model.eu o cunosc doar din auzite ,de la cineva cu care a stat in casa(ea statea la etaj ,Montreal) si a avut doar cuvinte de lauda.Claudio

  7. Ioan Usca says:

    Mă gândesc să-ţi mai născocesc o leapşă, că poate-poate…

    Aş avea o temă…
    Cum unii autori au alcătuit câte o Poveste a poveştilor, poate încerci propria versiune a Poveştii poveştilor. Nu-i chiar o leapşă, da’ vreo trei sferturi de Muză tot e…

  8. Sătmăreanca says:

    @ Vania

    Muză ar fi, dar mă aşteaptă Europa… 🙂 Dacă îmi găsesc timp acolo unde dispar săptămâna asta promit să scriu povestea poveştii poveştilor…

  9. Ioan Usca says:

    Sper să ai timp şi să iasă una… de poveste!

  10. Darius F says:

    @Crina
    Deci, eu am scuza ca am fost plecat trei zile la bucuresti dar tu ce scuza ai?

  11. Ioan Usca says:

    Darius:

    Ca de obicei, n-are! Auzi! În Occident…

  12. Darius F says:

    @Vania
    Rusinica sa fie la ea!
    Nu-s tare subtil in dimineata asta asa ca te intreb: In Occident, ce?

  13. Ioan Usca says:

    Aşa am priceput, că pe-acolo se-nvârte…
    Dar, ai datoria acum să răspunzi ceva, că m-am jertfit să pun al 12+1-lea comentariu, şi să nu rămână numărul fatidic!

  14. Sătmăreanca says:

    Ce îmi poartă de grijă cineva pe aici… Vă mulţumesc! M-am occidentalizat&europenizat puţin la Bruxelles. Cu impresiile revin mai spre seară…

  15. Ioan Usca says:

    În sfârşit!
    Păi, noi n-avem cu cine bloggeri, şi ţie-ţi arde de Bruxelles!…

  16. dilema says:

    am nişte întrebări pentru tine:

    eşti jurnalistă, nu?!

    atunci la ce ţi-ai mai făcut şi blog?

    vorbesc serios, nu e la mişto… balauru(un bloger) a demarat un astfel de proiect. vreau să ştiu şi eu de ce vă faceţi voi jurnaliştii bloguri? nu sunteţi mulţumiţi cu locul vostru de muncă?

    chiar vreau să aflu.

  17. Rebel says:

    pe blog mai ai si feedback… si eu m-as plictisi dupa o vreme fara sa vad ce reactii provoaca ceea ce scriu…

    @satmareanca
    noroc ca s-a listat erdeeshul pe bursa de la Londra. Poate baga net si la bruxelles.

  18. Ioan Usca says:

    Rebel:

    Cred că le bagă internet, că aud că au şi dispensar!…

  19. Darius F says:

    Deci Bruxelles….. Hmm… Par securist daca intreb motivul si scopul vizitei? 🙂

  20. Sătmăreanca says:

    @ Rebel
    Merci că ai răspuns în locul meu.

    Net aveau şi la Bruxelles, dar nu nu am ajuns eu la el 🙂

    @ Darius
    Nu eşti comunist, nici indiscret. Promit ca azi să scriu un post despre scop şi restul… Deocamdată sunt la muncă…

    @ Toţi
    Vă mulţumesc pentru feed-back şi pentru posturile ce le-aţi făcut în absenţa mea. Am avut ce citit de cum am ajuns…

  21. Rebel says:

    @vania
    Se da cu var si la bruxelles??? 🙂

  22. Ioan Usca says:

    Primăria a încercat să văruiască, da’ întrebau belgienii:
    – Ce-ai cu noi, mă? Pentru ce să dăm cu var?…

  23. Rebel says:

    agentii sanitari e vigilenti peste tot… bine ca macar ei vegheste…
    @satmareanca
    ai aici povestea cu ficusul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: