Vremea Elenelor şi a blondelor

Cum era de aşteptat, fiica cea mică a preşedintelui a fost aleasă secretar general al tineretului PD-L, paraşutându-se din lumina reflectoarelor pe scena politică. Ar fi fost foarte mare lucru dacă şi până acum funcţia ar fi avut la fel de mare valoare pe câtă importanţă i se dă acum. Elena Băsescu nu are cum să fie mai mult decât o coordonatoare a lipitorilor de afişe, deşi ar vrea ea mult mai mult. Asta pentru că trăim în România. Desigur, în America şi într-o altă viaţă ar fi putut fi altceva, dar noi suntem la distanţă de ani lumină. „În SUA, nimeni nu i-a reproşat preşedintelui că este băiatul lui tata”, grăita cu înţelepciune mezina preşedintelui. Dar noi trăim, totuşi, în România şi cred că i se trage de la axă. Eu una îi doresc succes!
Cu ocazia asta am văzut că partidul prezidenţial nu numai că le are pe cele două Elene ale preşedintelui pe post de secretar general, dar are şi foarte multe blonde, la propriu. Apreciez că sunt multe femei în PD-L, chiar par mai multe decât în alte partide, dar nu înţeleg cum s-a nimerit să fie atât de mare procentul blondelor… Noroc că şefele tineretului pedelist sunt brunete …

Anunțuri

Despre Satmareanca
Ziaristă

16 Responses to Vremea Elenelor şi a blondelor

  1. Ioan Usca says:

    M-a marcat discursul tinerei Elena. Poate-şi deschide şi blog… Pariez că primul care o va introduce în blogroll va fi un nume cunoscut…

  2. Sătmăreanca says:

    Da, foarte înţelept discurs! Nu moşteneşte chestiile marinăreşti…:)
    Blog poate să-şi facă, bine că nu e blondă. Nu mă pot prinde la pariul tău pentru că am aceiaşi părere.

  3. Anonymous says:

    Crinesco, baga mah pe mediafax stirea cu olimpia satu mare care nu va mai fi la satu mare din cauza de satmareni. e prea tare stirea, serios, ca sa o retezi
    al tau pe veci coleg de`al Vantului

  4. Sătmăreanca says:

    Nu ştiu cum se face că am priceput din prima care eşti de-al Vântului şi le mai ai şi cu Business-ul 🙂 Şi Olimpia asta cum bate Vântu’. Io am o întrebare: dacă ştirea nu e pe Mediafax, pe voi ăştia de la Bucale vă doare mâna să scrieţi? 🙂

  5. Anonymous says:

    fata, io am aflat by mistake de respectiva chestiune si mi se pare dureroasa, sincer.
    on the other hand, fel`citari pt blog.

  6. Rebel says:

    rebel-sm: Vin alegeri, bine-mi pare… dar mai vreau o guvernare…

  7. Sătmăreanca says:

    @ Rebel
    Mulţam pentru atenţionare. Decât nimic, bune şi aberaţiile 🙂

  8. Sătmăreanca says:

    @ Anonimul Dan
    Mă edific la Sport şi văd dacă iese ceva şi dacă nu e expirat produsul 🙂
    Bătrâne, merci pentru felicitări 🙂

  9. Darius F says:

    OFF topic
    Ce-i cu secesiunea asta de blogroll? Si vreau sa stiu care-s mai tari: aia de la categoria 1 sau aia de la categoria 2. Daca se poate, binenteles.

  10. Sătmăreanca says:

    @ Darius

    Primii îs bloggeri pe care îi citesc pur şi simplu. Ceilalţi tot din ăştia, dar, în plus, mai îs şi sătmăreni ca şi mine. Ghici care îs mai tari! 🙂

  11. Anonymous says:

    Trasnea

    Ca sa nu ajung si io motiv de secesiune( la categoria a treia…anonimi semnatzi) imi dau si io cu presupusu’ pe aceasta tema….

    Fratzilor credetzi ca Base o sa fie impacat cu soarta, daca o sa iasa Elena Udrea ,presedinte si Elena Baselu …..Prim Ministru?

  12. Darius F says:

    Noa bine dară.

  13. Ioan Usca says:

    Personajul pozitiv intervine, astfel ca să fie 12+2 comentarii…

  14. Darius F says:

    Sa inteleg ca eu sunt ala negativ, Vania?

  15. Ioan Usca says:

    Darius, n-am insinuat aşa ceva…

  16. Rebel says:

    e tare stef ca s-a sezizat pe problema ” traditiilor de familie in politica” 🙂
    ride ciob de oala sparta…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: