Noe şi Potopul în 2008

În anul 2008, vine Dumnezeu la Noe, care trăia liniştit în România şi-i zice:
– Noe, pământul s-a umplut de răutate şi oamenii m-au uitat. Vreau să-mi construieşti o nouă Arcă, pentru că Potopul va veni iar. Să iei din fiecare specie câte un exemplar mascul şi femela. Ai la dispoziţie 6 luni de zile! După 6 luni se uită Dumnezeu pe pământ şi-l vede pe Noe plângând în grădină.
-Noe!!! Sunt pe cale să încep Potopul, unde este Arca???
-Iartă-mă Doamne, dar lucrurile s-au mai schimbat între timp … Am nevoie de autorizaţie de construcţie. Mă tot cert cu un inspector pentru un sistem antiincendiu, vecinii m-au dat în judecată pentru că am încălcat planul de urbanism construind Arca în grădina mea şi astfel am încălcat normele de înălţime.
Apoi compania de electricitate a cerut să pun ipotecă pe Arcă în vederea acoperirii costurilor de transport şi de mutare a liniilor de înaltă tensiune ce trebuie date la o parte din calea Arcii pentru a fi lansată la apă. Degeaba le-am spus eu că va veni marea la mine, că nu m-au crezut.
Să fac rost de lemn, a fost o altă problemă. Este interzis să tai lemn din pădurile învecinate deoarece acolo trăieşte bufniţa cu pete care-i o specie protejată. Am încercat să-i conving pe ecologişti că tai lemnul tocmai pentru a salva bufniţa, dar nici n-au vrut să stea de vorbă cu mine.
Când am început să adun animalele, am fost dat în judecată de un grup de activişti pentru protecţia animalelor. Ei susţineau că ţin animale sălbatice sechestrate împotriva voinţei lor, şi de asemenea, au susţinut că să pun atâtea animale într-un spaţiu atât de mic înseamnă cruzime asupra lor.
Apoi Ministerul Mediului a spus că nu am voie să construiesc Arca până când reprezentanţii lor nu fac un studiu de mediu şi implicaţiile pe care Potopul Tău le poate avea asupra mediului. Încă am un proces în derulare cu Ministerul Muncii, deoarce încă nu m-am hotărât câte minorităţi ale grupurilor etnice să angajez pe şantier, iar Blocul Sindical nu mă lasă să-mi folosesc la construcţie copiii mei deoarece nu fac parte din Sindicat şi nu au certificare ISCIR pentru construcţia de Arce.
Ca să fie totul şi mai rău, Fiscul mi-a confiscat toate posesiile deoarece ei susţin că vreau să părăsesc ţara cu specii de animale pe cale de dispariţie.
Deci Doamne iartă-mă, dar îmi trebuie pe puţin 10 ani ca să fac tot ce mi-ai zis.

Dintr-o dată cerul se lumină, norii dispărură, iar soarele din nou apăru stralucitor pe cer.
-Doamne, să înţeleg că nu ne mai distrugi lumea?
-Nu Noe, se pare că mi-a luat-o Guvernul înainte…

PS. Folclor popular via emailul lui Rebel. Ca să fiu în ton cu vremea de afară…

Anunțuri

Despre Satmareanca
Ziaristă

6 Responses to Noe şi Potopul în 2008

  1. Ioan Usca says:

    Dacă vine Potopul, aici ne găseşte!

    Viziunea optimistă ţine doar de anecdotică…

  2. sfinx667 says:

    se pare ca umorul si dragostea noastra pentru povesti, basme, credinta… ne-au ajutat mereu, si El zambeste… e bucuros ca simte fiecare fior al sperantei in pasii nostrii pentru supravietuire…
    felicitari si respecte,
    SIBILLA

  3. Sătmăreanca says:

    Şi eu stau să-l aştept. Nu pot rata o asemenea şansă 🙂

  4. Sătmăreanca says:

    @ Sibilla
    Bine ai venit!
    Da, umorul ne-a rămas orice s-a întâmplat 🙂

  5. Oana says:

    Cum de nu am vazut inainte postul asta? E genial, am ras cu lacrimi.

  6. Sătmăreanca says:

    Este. Aş fi vrut să-l fi scris eu 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: