Un vot crucial la Consiliul Judeţean

Alegerile locale din 1 iunie reprezintă un moment crucial pentru sătmăreni. Este pentru prima oară când vom alege uninominal preşedintele Consiliului Judeţean. Până acum, şeful judeţului era desemnat dintre consilierii judeţeni aleşi pe listele partidelor, de regulă în urma unor jocuri de culise, fără să avem habar atunci când mergeam la vot cine urma să fie. Duminică, la urne, vom alege direct omul şi nu lista. Vom alege un om care ne va reprezenta interesele şi va răspunde personal pentru modul în care va conduce judeţul. După ani de zile în care judeţul Satu Mare a fost condus haotic, în care puterea a fost în mâna unor grupuri de interese obscure, care au împărţit bugetul după bunul plac, în care majoritatea a fost discriminată, în care am ajuns pe primele locuri de la coadă, sătmărenii au şansa să aleagă un om. Un candidat independent, care are însă o puternică susţinere politică. Votul de duminică este esenţial deoarece votăm doar o dată. Alte grupuri de interese la nivel înalt au avut grijă să nu mai existe un al doilea tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean.

La 1 iunie, sătmărenii au trei opţiuni la preşedinţia Consiliului Judeţean: candidatul independent Valer Marian, susţinut de şapte partide – PSD, PD-L, PNG-CD, PC, PER, PNţCD şi PRM, candidatul UDMR, Csehi Arpad, şi candidatul PNL, ministrul Ovidiu Silaghi. Sondajele arată un avans pentru candidatul independent Valer Marian, creditat cu 48% din intenţiile de vot, urmat de candidatul UDMR, Csehi Arpad, cu 43% din preferinţele electoratului. Pe locul 3 se situează ministrul liberal Ovidiu Silaghi, care întruneşte doar 5% din opţiunile de vot ale sătmărenilor. În aceste condiţii, este important să votaţi astfel încât votul dvs. să conteze cu adevărat. A vota un candidat fără şanse înseamnă a exercita un vot inutil. Ori tocmai pe acest vot au mizat PNL şi UDMR atunci când au înscris în cursa electorală şi un candidat-clonă, pe agricultorul-sudor Gheorghe Ciocan din Negreşti Oaş, cu scopul de a induce în eroare electoratul, astfel încât să se creadă că este vorba de liderul PSD Satu Mare, care are acelaşi nume şi care îl susţine pe candidatul independent Valer Marian. Continuare în GNV.