Dominaţia UDMR. Trădare şi nepăsare

UDMR este din nou marele câştigător al alegerilor locale la nivelul judeţului, obţinând preşedinţia Consiliului Judeţean Satu Mare, zece primării de comune din primul tur şi intrând în al doilea tur de scrutin pentru primăriile din alte 12 localităţi, printre care patru oraşe – Satu Mare, Carei, Tăşnad şi Livada. Deşi nu mai are majoritate absolută în Consiliul Municipal Satu Mare ca şi în mandatul care se încheie, UDMR are o majoritate relativă suficient de confortabilă încât să facă jocurile. Atât în Consiliul Municipal, cât şi în Consiliul Judeţean. După opt ani în care a condus judeţul într-un mod haotic şi falimentar, plasându-l în rândul celor codaşe, UDMR revine la masa cu bucate datorită nepăsării traduse în absenteismul masiv al românilor de la vot, reuşind să obţină un procent de 41,13% în municipiul Satu Mare şi 34,7% la nivelul judeţului. Aceasta în condiţiile în care etnicii maghiari au o pondere de 45% în municipiul Satu Mare şi 35% în judeţ. UDMR a câştigat însă şi prin trădarea românilor, obţinând voturi inclusiv în localităţi în care nu există familii de etnie maghiară.

Alegerile pentru CJ în cifre:
Rezultate provizorii date publicităţii de BEJ după centralizarea voturilor din 249 din totalul de 308 secţii de votare amenajate pe raza judeţul, reprezentând 80,8%.

Scorurile pentru şefia CJ:
Csehi Arpad -UDMR – 42.263 voturi – 42,5%PREŞEDINTE
Valer Marian – candidat independent- 26.062 voturi – 26,2%
Ovidiu Silaghi – PNL – 23.399 voturi – 23,6%
Candidatul-clonă Gheorghe Ciocan – PNDC – 7.704 voturi – 7,7%.

– După cum se vede, mii de sătmăreni au pus ştampila pe un candidat pe care nu l-au văzut niciodată, care nu şi-a făcut campanie electorală, care nu a apărut niciodată pe vreun afiş şi nici altundeva în public. Candidatul-clonă Gheorghe Ciocan a obţinut încrederea a mii de sătmăreni numai pentru că poartă acelaşi nume cu preşedintele Consiliului Judeţean.

– Conform calculelor preliminare, UDMR ar obţine 12 mandate de consilier judeţean la care se adaugă cel al preşedintelui Csehi, PSD – 9, PNL – 6, iar PD-L – 5.

– Votul de duminică ne mai arată că puterea la nivelul judeţului este împărţită între patru partide, UDMR, PSD, PNL şi PD-L, singurele care au acces în Consiliul Judeţean şi, în mod substanţial, în consiliile locale ale principalelor oraşe.

– Peste 10% din voturile pentru desemnarea preşedintelui Consiliului Judeţean şi a membrilor Consiliului Judeţean au fost anulate.

O întrebare şi un răspuns de final, pe care mi le-a şoptit un prieten ziartist din Bucureşti:
De ce a înnebunit Avram Iancu? Pentru că a văzut pentru cine luptă…

Avem tur II la Primărie. Felicitări, doctore!

Avem tur II la Primăria municipiului Satu Mare. Potrivit rezultatelor furnizate de BEM, actualul primar Iuliu Ilyes -UDMR – a obţinut aproximativ 48% din voturi, iar doctorul Dorel Coica – PSD – 27%.

Candidatul PDL, Claudiu Ardelean, a obţinut aproximativ 12% din voturi, iar al PNL – Adrian Ştef – 9,96 %. Restul au obţinut sub 1,5% din voturi.

UPDATE. Rezultate finale pe municipiul Satu Mare
2.6.2008-11:49:00
BEM: Iuliu Ilyes şi Dorel Coica intră în turul al doilea pentru Primăria Satu Mare
SATU MARE, 2 iun (MEDIAFAX) – Candidatul UDMR, Iuliu Ilyes, şi cel al PSD, Dorel Coica, vor intra în al doilea tur al alegerilor pentru Primăria municipiului Satu Mare, potrivit rezultatelor finale date publicităţii, luni, de Biroul Electoral Municipal (BEM), transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit BEM, după numărarea rezultatelor din toate secţiile de votare din municipiul Satu Mare, candidatul UDMR, Iuliu Ilyes, a obţinut 19.989 din voturile valabil exprimate, reprezentând 48,04 la sută, în timp ce candidatul PSD, Dorel Coica, a obţinut 11.009 voturi, reprezentând 26,46 la sută.
Candidatul PDL, Claudiu Ardelean, a obţinut 5.202 voturi -12,50 la sută, iar al PNL, Adrian Ştef, 4.139 de voturi – 9,94 la sută.
Ceilalţi candidaţi au luat sub 1 la sută din voturile sătmărenilor care s-au prezentat la urne. Candidatul PNG, Ciprian Grama Marinescu, a obţinut 423 de voturi, cel al PER, Alexandru Olar, 322, al PC, Ioan Vădan, – 276, iar candidatul PNŢCD, Laurenţiu Nistor, a luat doar 241 de voturi.
Prezenţa la urne în municipiul Satu Mare a fost de 38,14 la sută, 42.143 din totalul de 109.070 de alegători exercitându-şi acest drept. Totodată, 542 de voturi au fost anulate.
La Consiliul Local Satu Mare, UDMR a obţinut 17.335 de voturi, PSD – 8.363, PDL – 5.960 şi PNL – 5.317. Potrivit datelor furnizate de BEM, UDMR va avea în viitorul Consiliu Local 11 consilieri, PSD – cinci, PDL – patru şi PNL – trei.
Rezultatele mai trebuie doar validate de Biroul Electoral Judeţean.
(Crina Dunca, MEDIAFAX)