Fără învingători sau învinşi …

Toate cele trei mari partide de pe scena politică românească par a-şi asuma victorii în aceste zile de după alegeri. PSD şi PD-L îşi dispută victoria, la egalitate, iar liberalii se declară, la rândul lor, mulţumiţi de scorul obţinut, numindu-l drept cel mai bun rezultat din ultimii 18 ani. Fiecare aplică la evaluare criteriul care le convine. Raportat la rezultatele obţinute în urmă cu patru ani la alegerile locale, PSD pare să fi pierdut, deoarece a obţinut cu câteva sute de mii de voturi mai puţin, a pierdut şefia în unele consilii judeţene şi a câştigat doar în patru oraşe mari din primul tur. În acelaşi timp, însă, PSD a obţinut cele mai multe mandate de preşedinţi de consilii judeţene – 16 şi cele mai multe mandate de primar – 662. Raportându-se la scorul obţinut la alegerile europarlamentare ori la pronosticurile din sondaje, PSD pare să fi câştigat cel puţin cinci procente, ajungând de la 23 la 28%, aşa cum arată votul politic pentru consiliile judeţene.
Este pentru prima oară când dominaţia PSD este desfiinţată de un singur partid şi nu de o coaliţie de partide.
Cotat tot cu 28% în urma alegerilor de duminică, PDL este la egalitate cu PSD. Liderul portocaliilor, Emil Boc, a ieşit public declarând că partidul său este primul partid din România care a „bătut” PSD în alegeri. Are mai puţini şefi de consilii judeţene decât PSD – 14, dar mai mulţi decât avea până acum, doar 4. Partidul preşedintelui a câştigat, în schimb, 13 oraşe mari din primul tur, deşi în total are mai puţini primari – 473- decât partidul cu care se luptă în arogarea victoriei. Comparativ cu 2004, PDL este singurul partid de pe eşicherul politic care a crescut, dublându-şi scorul. Pe de altă parte, în raport cu sondajele şi cu aşteptările nu se poate vorbi de o victorie. Fenomenul începuse să se prefigureze la europarlamentare, când PD era cotat cu 40% în sondaje şi a obţinut doar 28% şi a continuat la locale. Sondajele cele mai pesimiste creditau PDL cu minim 35.
Fuziunea PD cu PLD-ul lui Stolojan nu a avut succesul scontat, iar visul băsescian privind partidul prezidenţial s-a năruit. Dacă la europarlamentare PD a avut un scor de 28,55%, iar PLD obţinea 7,78%, adică 36% împreună, acum au doar 28%.
Voturile PLD-ului lui Stolojan din noiembrie par să fi mers la liberali, care faţă de europarlamentare au crescut de la 13,44% la aproape 19% şi afirmă că au obţinut cel mai bun scor realizat vreodată. În plus, viitoarele alianţe depind de ei, iar scorul electoral obţinut arată că vor juca rolul de arbitru. Cifrele se pot schimba după turul II, însă votul politic rămâne şi arată că dreapta domină scena politică. Scorul însumat al PNL şi PDL la consilii judeţene este de 47% faţă de 28% cât a obţinut PSD. În urma cu patru ani, Alianţa DA, formată din PNL şi PD, lua 29% din voturile la nivelul consiliilor judeţene, iar PSD 32.7%. Mai precis, în 2004 întreaga Alianţă obţinea scorul de acum al PDL, iar PSD lua cu 4 procente mai mult. Este adevărat însă că, atunci, PD era de stânga.
Dând crezare doctrinelor asumate oficial, rezultatul alegerilor locale arată că aceasta este cea mai importantă victorie obţinută vreodată de dreapta împotriva stângii.
Totuşi, în orice alegeri există şi perdanţi. O concluzie de bun simţ ar fi că nu a câştigat niciun partid în mod clar alegerile, observându-se doar o coagulare a electoratului în jurul a trei partide importante, la care se adaugă UDMR în mai multe judeţe din Transilvania.

PS. O analiză foarte mişto despre atitudinea electoratului român a scris Gabriela Savitsky.

Anunțuri

Despre Satmareanca
Ziaristă

20 Responses to Fără învingători sau învinşi …

  1. Vania says:

    La obiect analiză. M-a mirat, că eram obişnuit cu poze…

    P. S.: Cât ai cerut ca să dai link?

  2. satmareanca says:

    A fost uşor să-mi fac copy/ paste editorialul ce l-am scris ieri. Uit uneori că pot posta şi textele scrise pentru ziar pe blog. Citind analiza Gabrielei mi-a venit ideea 😀

    Negocierile sunt secrete…

  3. Vania says:

    Dacă-s secrete, întreb în partea cealaltă… În final, tot aflu.

  4. satmareanca says:

    Gabi, nu deconspira că nu-ţi mai dau link 😀

  5. moshcalifar says:

    Cum adica „fara invinsi” ? Noi ce suntem ?….

  6. kmi says:

    Cred ca daca n-as fi avut dispozitia de zile mari, m-ar fi enervat atitudinea politicienilor…pentru ca o am, am avut chiar si un zambet pe fata urmarindu-i in diverse emisiuni/talk show-uri.

  7. satmareanca says:

    @ Moshcalifar
    Foaerte bien remarcat, noi suntem invinsii. Iniţial am vrut să mai scriu un paragraf şi despre noi, dar o să mai fac nişte calcule după turul II 😉

    @ KMI
    Şi mie mi se întâmplă la fel. Adesea zâmbesc, dar am şi momente în care îmi vine să fug de aici, să nu mai aud nimic, să şterg din minte tot ce ştiu despre lumea asta plină de politicieni mitocani 😀

  8. Vania says:

    Nu sunt politicieni mitocani, doar ţi se pare! Hă, hă, hă!

  9. Oana says:

    Ha, o sa revin eu mai incolo, acum nu pot gandi atat de bine 😉

  10. corinacretu says:

    Draga Crina,
    Ma bucur ca ai publicat articolul acesta.
    Sa fiu sincera, daca e vorba sa vorbim de castigatori si invinsi, cred ca PNL este singurul care poate spune clar ca a castigat aceste alegeri. Are un scor neasteptat de bun si, cum spun ei, e cel mai bun rezultat pe care l-au avut vreodata.
    PDL e departe de visele pe care le avea, dar a obtinut – dupa parerea mea – mult prea mult. Totusi, cu 8% sub ceea ce a avut la europarlamentare.
    Noi, la PSD, ne-am euforizat un pic la inceput, dar trebuie sa fim realisti – am recuperat ceva din caderea dramatica a ultimilor ani, dar suntem cu aproape 5% sub ceea ce am obtinut la localele din 2004, dupa 4 ani de guvernare.
    Felicitari pentru material. o zi buna, Crina.

  11. Prinsa rau cu politica, draga Crina! Si mahnita de ce-a fost la voi, din ce am citit eu pe blog. Analiza asta e f buna. Dar si unghiul din care priveste lucrurile Corina Cretu e ok. Avem ceva invingatori…

  12. satmareanca says:

    @ Vania
    Hă,hă,hă. Ei nu au voie să râdă ca lumea? 😀

    @ Oana
    Tu gândeşti bine şi când dormi, având în vedere că nu prea dormi :)))

  13. satmareanca says:

    @ Corina
    Mulţumesc mult! Am spus şi eu că au câştigat mult şi că vor face jocurile, dar niciun partid nu poate fi declarat câştigător clar al alegerilor. Dacă privim doar din punct de vedere al aşteptărilor, da, ei au câştigat cel mai mult. Subscriu la precizările tale!

    @ Simona
    Sincer, o lăsasem baltă şi începusem să o dau pe ferestre şi alte asemeni, dar azi nu am făcut nicio poză 😛 şi am zis să postez editorialul ce l-am scris pentru ziar dacă tot era scris…
    E normal să fii mâhnit când îţi pasă şi nu mergi la vot doar ca să ai ce povesti după aceea la un pahar de bere…

  14. Trexel says:

    clar ca pnl a castigat, clar ca o sa vina psd sa se asocieze

  15. satmareanca says:

    Asta dă ceva semnale şi la nivel judeţean, drept pentru care udemeriştii vor să se pună bine pe lângă pesedişti şi pe la noi încă de acum. Curiozităţi 😉

  16. românul says:

    DE DO

  17. românul says:

    DE DOUĂ ORI AM ÎNCERCAT SĂ SCRIU CEEA CE MĂ DOARE, DE DOUĂ ORI MI-AU FOST SPULBERATE MESAJELE ÎNAINTE DE A LE EXPEDIA. NU ÎNŢELEG DE CE? PENTRU CĂ SUNT ROMÂN?

  18. românul says:

    ÎNSEAMNĂ CĂ NICI PĂRERILE NOASTRE NU NI LE PUTEM EXPRIMA. RĂU AM AJUNS!

  19. românul says:

    Pentru românii care au votat ieri UDMR şi candidatul acestei formaţiuni, votul nu a fost un exerciţiu democratic, ci un exerciţiu de înaltă trădare.

  20. satmareanca says:

    Românul
    Mesajele tale au fost postate de fiecare dată, dar ai grijă că tu scrii în arhivă şi, probabil, când revii nu le mai găseşti deoarece nu ştii unde postezi. Încearcă să scrii la postările la zi. De exemplu, acum postezi la articole din primul tur de scrutin.

    Azi comentăm aici
    https://satmareanca.wordpress.com/2008/06/16/al-treilea-descalecat/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: