Al treilea descălecat

Călăreţii au recucerit aşezările Szatmarnemeti şi Nagykaroly, redobândind pământurile pe care le credeau la un moment dat pierdute, dar au trecut ca prin brânză şi la Tasnad. Ţinuturi pe care nici nu le-au visat şi le-au trecut în palmaresul cuceririlor. Călăreţii UDMR au luat şi cireaşa, dar şi crema tortului.

Rezultatele alegerilor de duminică confirmă dominaţia supremă a UDMR în judeţul Satu Mare. Într-un judeţ în care populaţia maghiară reprezintă 35 la sută din total, UDMR a câştigat bastion după bastion: preşedinţia Consiliului Judeţean, primăriile celor două municipii – Satu Mare şi Carei, Primăria oraşului Tăşnad (unde primarul pesedist aflat în exerciţiu a pierdut la 190 de voturi, după trei mandate), dar şi alte 15 primării de comune. În plus, graţie acestor poziţii, are şanse să obţină posturi calde şi bănoase în administraţia locală.

Trăim în repetiţie. Următorii patru ani vor fi la fel. Aş vrea să mă înşel, dar nu cred că ceva se va schimba. Nici nu a fost instalat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, că noul preşedinte ales, Csehi Arpad, a promis, prin intermediul unor scrisori, cetăţenilor din localităţile în care erau candidaţi UDMR în competiţie că îi va ajuta personal cu finanţări pentru proiecte importante dacă votează candidaţii uniunii. Exact ceea ce a făcut bolnavul de DeNeAită, groful demisionar Ştefan Szabo, pe a cărui umbră vine călare Csehi la Palat.

Victoria lui Iuliu Ilyes la Satu Mare s-ar putea întoarce împotriva lui dacă nu va reuşi să stăpânească grupurile de interese flămânde care roiesc în jurul lui. Deja dădea semne de slăbiciune în a le stăpâni. Încă patru ani va fi greu să facă ceva, să plătească creditele şi să hrănească şi gurile nesătule.

Se va schimba ceva doar dacă va exista respect şi pentru majoritate, iar proiectele care vor fi derulate nu vor fi clocite în spatele uşilor capitonate, unde se ascund interese dintre cele mai obscure. Bătălia electorală s-a încheiat, începe lupta pentru ciolan. Pentru partea aceea de ciolan care nu a fost tranşată prin alegeri…

Despre Satmareanca
Ziaristă

97 Responses to Al treilea descălecat

  1. moshcalifar spune:

    N-am sa inteleg niciodata de ce mama dreaq nu-s in stare romanii de p-acolo sa voteze unitar. Ca la dat din gura sunt buni de tot.

  2. satmareanca spune:

    La dat din gură. Şi cam atât…
    Avem un nou principiu care trebuie investigat: minoritatea ia tot. Şi să se mai plângă de drepturi…

  3. Subi spune:

    @satmareanca

    Ce problema ai tu cu minoritati ? de ce scrii asa despre maghiarii? au facut ceva rau pentru tine sau pentru Satu Mare? hai spune adevarul!

  4. Raducu spune:

    Eu cred ca mai rau de atata nu se poate.
    Si mai cred ca e imposibil ca udmr-istii, „stapani” pe Satu Mare, sa nu-si dea arama pe fata la modul cel mai clar cu putinta in urmatorii 4 ani. Isi vor zice „acum ori niciodata” si vor actiona cu disperarea/orbirea specifica politicienilor natiei lor. Vor incerca probabil sa dea o tenta cat mai maghiara acestei administratii, eventual in raspar cvasi-total fata de bunul-simt si majoritatea romaneasca. Chiar nu cred ca se vor mai sinchisi de ce va zice lumea. Isi vor vedea de „ale lor” cu tupeu, inchizand gura tuturor cu mostra cea mai cumplita de limba-de-lemn a democratiei: „lumea ne-a votat democratic, deci nu avem de dat socoteala nimanui”.
    Din pacate, inteleg ca se vor ajuta/acoperi si cu cozile de topor romanesti… Dupa mine, acestea (cozile…) sunt cele mai abjecte produse ale aceste natii (romane). Ah, de-ar invia Tepes macar vreo 2-3 ani, asa, cat sa faca o curatenie generala. Si apoi am putea avea o democratie de toata frumusetea…
    Gresesc?

  5. satmareanca spune:

    @ Subi
    Eu cu minoritatea nu am nicio problemă. Am cu aşazişii reprezentanţi ai ei, la fel cum am cu reprezentanţii majorităţii atunci când calcă pe bec. E foarte logic să am treabă mai mult cu ei de vreme ce sunt la putere. Eu sunt tot timpul în opoziţie, ghinionul lor…

    Altfel, ce să-ţi spun: eu mi-am făcut fabrici, uzine şi vile în toată Ungaria, de la Nyiregyhaza la Budapesta. Nu Szabo, nu Ilyes şi nici alţii din UDMR. Apropo, vă invit pe toţi la un party dincolo, bănuiesc că ei nu v-au invitat! 😉

    Poate data viitoare mă întrebi şi când scriu despre conducătorii români de ce o fac, da? Uite de aia, pentru că nu mă supun absolut nimănui, decât propriei conştiinţe.

  6. bb spune:

    De ce ungurii voteaza UDMR-ul orb, e un fenomen greu de inteles, mai ales pentru romanii, dar si pentru unguri insusi… Probabil este un fel de instinct de supravietuire, care in momentul de decizie le conduce. Dar spuna-mi Satmareanca, de ce ar fi atat de important, ca primarul sa nu fie ungur? Crezi ca Ilyes nu deserveste clientura sa de orice nationalitate? Face. Romanii care l-au votat sunt tradatori? Oricum, si ne fiind un „fan” al primarului, s-a votat dupa legile Romaniei, intr-o tara libera si democratica. Ungurii nu se plang de drepturi. Au plans de drept in anii ceausismului, si au plans de drept in primii ani a perioadei de tranzitie. Se pare ca 60% a cetatenilor cu drept de vot sunt si ei cu Ilyes, altfel ar fii mers la vot. Ca se stia din bun inceput, ca daca prezenta la urne ramana la 40%, Ilyes castiga cu cca. 60%. Asa ca majoriatatea oamenilor a lasat sa decida altii, ca pe ei nu le intereseaza…

  7. satmareanca spune:

    @ Raducu
    Nu greşeşti deloc. Foarte bine spus cozi de topor, sună mai bine decât trădători. Fac unii alergie pe aici 😀 Altfel, îşi vor desăvârşi „opera” începută…

    Ştii care e faza? Când toate merg prost, eu am mai mult de lucru, de scris. Ar trebui să mă bucur, nu? 😛

  8. bb spune:

    @Satmareanca: nu stiu de ce tot suntem noi cu ochii pe primar? Stapanul orasului este Consiliul Local, cu minoritate UDMR. Asa a fost si in ulimii ani. In plus: am avut 2 viceprimari din PSD, in schimbul voturilor de acu 4 ani. Acum o sa avem un viceprimal PNL, asta-i clar, si unul PSD-ist, probabil. Poti sa-mi spui, care dintre consilieri din orice partid a votat vreodata importiva lui Ilyes? Si cand?

  9. satmareanca spune:

    @ BB
    Avem nevoie de echilibru şi atât. Nu contează ce naţie e, atâta timp cât urmăreşte interesele comunităţii. Eu îmi spun punctul de vedere că e liber, nu?
    Dacă pe oameni nu îi interesează, atunci să nu se mai plângă după.
    Am putea povesti la infinit. Oricum, personal cred că Ilyes va avea probleme în acest mandat. Şi nu dinspre români, ci dinspre grupurile din interiorul UDMR. Vorba aia: nu te face nimeni, cum te fac prietenii…

  10. satmareanca spune:

    @ BB
    Întreabă-i pe ei. Nu le sunt purtător de cuvânt şi nu am nicio treabă cu ei. Ai greşit blogul la faza asta 😀
    Altfel ştiu că orice se poate cumpăra…

  11. bb spune:

    Rebel sunt si eu! Nu trebie lasat pe nimeni sa fura banii publici, ca-s banii nostrii. Poate bine au facut englezii, cand au inventat democratia moderna: de a vota si fi votat putea numai cel care a platit impozit peste o limita minima… Crezi ca s-ar gasi la noi condidati? Si cu drept de vot? 🙂

  12. satmareanca spune:

    @ BB
    Până la urmă ajungem la un numitor comun 🙂
    De găsit s-ar găsi, dar ar trebui susţinuţi de populaţie, ceea ce ar fi foarte greu. Populaţia se lasă foarte uşor aburită cu promisiuni ori realizări minore şi nu pare să fie foarte curajoasă. Niciodată nu se aruncă spre necunoscut, deşi ar putea fi mai bun, preferând să aleagă răul cunoscut. Trebuie trezită populaţia prima dată…

  13. Trexel spune:

    daca ar fi dupa mine as face un consiliu local de cca 200 membri, l-as umple cu thailandeze care sa ne deserveasca in cel mai bun mod cu putinta 🙂
    haide mai si zambiti, deja e maine si oricum nu mai conteaza

  14. satmareanca spune:

    @ Trexel
    😀 😀 😀 😀 😀 E destul?

  15. Vania spune:

    De aproape jumătate de veac, eu am avut probleme doar cu majoritarii. Înţelepţit, îi las într-ale lor. Dacă le place să slugărească…

    Vorba unui personaj:
    – Szeretlek szepsegem!…

  16. satmareanca spune:

    Cred că eu sunt de vină, totuşi. Am sărutat porcul şi s-au înmulţit 😀

    Cei mai noi care nu ştiţi povestea porcului citiţi-o aici

  17. ruxi spune:

    Dar mai sunt romani pe acolo? Sau au plecat la munca in Ungaria?
    Si cei ramasi nu ies la vot? Cum explici?

  18. satmareanca spune:

    @ Ruxi
    Bine ai venit! 🙂

    Cică mai sunt, dar obişnuiesc să-i lase pe alţii să hotărască pentru ei. Sunt şi foarte mulţi plecaţi în lumea largă, se estimează că 10% din populaţie, însă nu ştim câţi sunt români şi câţi maghiari.
    Ieri a plouat, apoi au mâncat bine, apoi s-au uitat la meciuri, etc. De mâine se vor mira peste tot cum s-a reuşit performanţa de a lua UDMR toată cireaşa şi crema tortului…

    Altfel, pe primarul de Satu Mare l-au votat şi românii, unii pur şi simplu pentru că credeau în el, alţii pentru că aşa a fost să fie trocul politic. Doar avem guvernare în galben şi verde. Interesele personale mai presus decât ale comunităţii. Asta e deviza peste tot în Românica. Să moară şi câinii vecinului! Şi multe alte trădări galbene, portocalii şi chiar roşii au mai fost de dragul ciolanului ce va să vie…

  19. ruxi spune:

    In ritmul asta, nu vad bine soarta Ardealului!

  20. satmareanca spune:

    @ Ruxi
    Se pare că avem memoria scurtă…

  21. Vania spune:

    Aş trăda ceva!… Ştii vreun ciolan bun? Şi-un fraier pe care să-l trădez ar trebui…

    (Prietenii m-au poreclit „Iuda”, din cauză că am barba roşcată).

  22. satmareanca spune:

    Ciolanul a fot împărţit pe blat. Niciun strop de măduvă nu mai e 😀

  23. Alandra spune:

    Că votăm un cetăţean român de etnie maghiară , chiar nu este o problemă.

    Faptul că cetăţeanul respectiv aparţine unei grupări politice înfiinţată pe criterii etnice, este adevărata problemă. Una mare de tot…

  24. satmareanca spune:

    @ Aladra
    Isten hozot! Adică bine ai venit! 😛

    Asta încerc să spun de mult timp, dar nu se pricepe.
    Atunci vor intra toate pe făgaşul normal când elitele lor vor candida laolaltă cu elitele noastre, oricare or fi ele. Abia atunci competiţia va fi corectă. Până atunci, votul etnic al lor e şi el decide…

  25. Raducu spune:

    Citit povestea cu sarutatul porcului… 🙂 Morala ei e colosala… :))

    PS: Ca sa fiu sincer, nici acum nu stiu sigur daca „szepsegem” inseamna „frumusetea mea” sau nu, dar „szeretlek” imi e bine cunoscut…

  26. ruxi spune:

    Nu vreau sa sune „aiurea”, dar, parerea mea este ca se incearca depopularea Romaniei si faramitarea ei, pentru ca o tara mare, situata in zona asta, deranjeaza.
    Asa, pe bucatele, faci ce vrei cu politicienii de Dambovita.

  27. bb spune:

    @Aladra: UCM-ul este un partid infiitat pe criterii etnice. UDMR-ul nu este un partid, sau grupare politica obisnuita. A fost infiintata ca sa lupte pentru drepturi comune, la vremuri aproape neexistente, a unui minoritati etnice de aproape 2 milioane de oameni din Romania. Au trecut 18 ani, si UDMR-ul nu prea mai are pentru ce a lupta, daca nu vrea sa lupte pentru scopuri anticonstitutionale 🙂
    Dar oamenilor li e frica, ca pierd drepturile castigate, si voteaza mai departe UDMR.

  28. bb spune:

    @ruxi: Vrei sa zici, ca o sa avem candva o Transilvanie independenta? 🙂 Speri, sau dimpotriva, ti-ar fi frica de un asemenea viitor? 😉

  29. bb spune:

    @ruxi: sau crezi ca si Ardealul e prea mare? Sa mergem pe elemente mai mici: Traiasca Tara Satmarului! 🙂 🙂 Cate posturi vacante pentru politicienii! 🙂 🙂 🙂 Presedinte, Prim-ministru, Ministre, secretari de stat!

  30. satmareanca spune:

    @ Raducu
    Mă bucur că ţi-a plăcut 🙂

    @ Ruxi
    De vreme ce politicienii de pe Dâmboviţa îşi urmăresc doar interesele personale se poate întâmpla orice. Se pare că aşteaptă faptele foarte concrete ca să reacţioneze, de vreme ce declaraţiile şi paşii mărunţi nu sunt băgaţi serios în seamă…

    @ BB
    Transilvania e bine aşa cum este şi aşa trebuie să rămână. Cu UDMR sunt de acord. De vreme ce PRM aproape a dispărut, nici ei nu îşi mai justifică existenţa 😉
    Dacă ar fi după ei, ar vrea posturi din astea în fiecare sătuc 😛

  31. Raducu spune:

    Am citit pe undeva pe aici: „rugby la Satu Mare”! E adevarat?

  32. satmareanca spune:

    Era o întrebare într-un sondaj comandat de Primărie. Suna ceva în genul: sunteţi de acord ca Primăria să finanţeze echipa de rugby a oraşului? (echipa care nu o avem, normal 🙂 ) Firma care a realizat sondajul făcuse unul şi în Baia Mare, probabil a folosit aceeaşi structură la întrebări. Oricum, Primăria l-a dat publicităţii aşa. Nu mai ştiu ce au răspuns sătmărenii la întrebare. Cert e că mulţi erau de acord 😀 Nu mai miră ce au votat :)))

  33. Darius spune:

    Nu prea am nimica de zis da am scris si eu ca sa nu pic iarasi din topuri.

  34. satmareanca spune:

    Cam leneveşti mai nou, văd 😀

  35. Darius spune:

    Nu, de data asta nu e vorba de lene. Incerc doar sa imi revin si sa ma pregatesc pentru ce va urma.

  36. satmareanca spune:

    Păi aşa, pregătirile trebuie să înceapă de acum, nu doar când arde 😉

  37. Darius spune:

    Sa speram ca de data asta vom face lucrurile asa cum trebuie. Nu de alta da incep sa imbatranesc si eu si imi cam pierd rabdarea. 🙂

  38. satmareanca spune:

    Să nu uiţi, Darie 😀
    Nu eşti destul singur, nu uita asta. Mai trebuie să pună umărul şi ceilalţi :)))

  39. Vania spune:

    Darius vrea Topuri, da’ pe propriu-i blog nu se prea uită. Îmi deschid şi eu un blog fantomă, să pot scrie măscărale şi dobitocii pe oriunde nu se moderează…

  40. satmareanca spune:

    Trebuie să se desfăşoare şi ăia pe undeva. Darius are un suflet bun 🙂

  41. Vania spune:

    Prin comparaţie, eu sunt un om câinos. Cel puţin doi indivizi erau trecuţi la spam dinainte de-a le veni ideea să se producă la mine. Acum, dacă se întreabă de unde aveam datele lor, le spun: „Ghici!”…

  42. Oana spune:

    Mai, din cate vad eu, e de rau, asa ca tac 😀

  43. satmareanca spune:

    Vania, nu cred că au şansa să te întrebe 😛

  44. satmareanca spune:

    Oana, vorbeşte dragă, vorbeşte 😀

  45. ruxi spune:

    Inteleg ca nu ati aflat de”euro-regiuni”! (cu euro-baronii aferenti). In viitorul apropiat.
    In acest context, si Ardealul pare prea mare pt unii.

  46. oh god, iar ne vor ardealul? nasol moment… hai sa infiintam un partid care sa lupte impotriva ungurilor! a, exista unul? l-a infiintat un tip pe nume vadim? ce chestie! cum de n-a luat voturi in satu mare? la cit de mare e pericolul, sigur ar fi trebuit sa ia cel putin 65% din voturi, nu? a, l-au bagat la spitalul 9 pe vadim? deci de-aia…
    hai, dom’le, ca astea cu ungurii care vor ardealul sint de mult fumate. sa va spun una mai nasoala: bucurestenii vor ardealul! si mai e o minoritate, pe cale de-a deveni majoritara, care vrea si ea ardealul: sudanezii! curat pericol! ia ginditi-va, s-or gasi sigur cozi de topor care sa voteze cu primarul sudanez, la un moment dat…

  47. satmareanca spune:

    @ Ruxi
    Unii unguri vor Euro-Partium …

    @ Horia
    Da’ ce înfocat avocat al udemereului ai devenit 😛

  48. moi?

  49. satmareanca spune:

    Dar cine altcineva? 😛

  50. Subi spune:

    Horia vorbeste corect. „satmareanca” eu nu vad nici o legatura cu „udemere”.Inainte cu cateva commentari spuneai ca nu ai probleme cu maghiarii acuam iarasi faci legatura cu UDMR ei ei ei. Spui ca au vile si ce daca au? si eu am 😛

  51. satmareanca spune:

    Udemere e una, maghiarii sunt alta. Bagă la cap bine Subi, căci ne tot învârtim aşa în jurul cozii. Să-ţi crească vila, atunci, dar nu din banii contribuabililor cum au crescut ale lor 😀

  52. Subi spune:

    Horia vorbeste corect.Toata lumea stie ca jud Satu Mare si alte judete ardeleni dau cel mai multi bani la Bucuresti, chiar daca nu iti convine si orasul nostru de aia sta asa de rau ca nu primeste bani suficienti inapoi.Inainte cu cateva commentari spuneai ca nu ai probleme cu maghiarii acuam iarasi faci legatura cu UDMR ei ei ei. Spui ca au vile si ce daca au? si eu am 😛
    Euro-Parcium asta ce inseamna? Adica vorbesti despre proiecte facute impreuna cu Ungaria si Ucraina?

  53. Subi spune:

    hoppa am scris de doua ori 😀 cred ca au probleme la UPC, probabil ca e in legatura cu UDMR 😀

  54. Oana spune:

    Naniiiiiiii 😀

  55. satmareanca spune:

    Subi,
    Poate au probleme cu PCM 😀

    Da, toate sunt minunate, prin Satu Mare curge lapte şi miere, iar câinii umblă liberi pe străzi cu covrigi în coadă. Cu corvrigi daţi prin ciocolată 😀

  56. satmareanca spune:

    Oanaaaaa! Îs p-aci încă 🙂

  57. Oana spune:

    Ah, pai nu de tine ziceam, ca sunt decedata in front. In frontul salvarii 😀

  58. satmareanca spune:

    Atunci te las să mori puţin, până dimineaţă 😀

  59. Oana spune:

    Somn usor si aici! Eu o sa mor putin 🙂

  60. satmareanca spune:

    Văd că nu ai murit încă 😛

  61. @crina: e tare simplu sa strigi: „ne vor ardealul!” de cite ori ceva nu iese asa cum ti-ai fi dorit. (intre noi fie vorba, mi-as dori un partid „romanesc” care sa aiba consecventa udemereului in promovarea intereselor TUTUROR celor pe care-i reprezinta. nu stiu de nici unul.) in udemere, ca si in orice padure, mai sint si uscaturi. dar asta nu inseamna sa ii acuzi pe unguri, global, de toate nemultumirile tale. n-a iesit „candidatul tuturor romanilor” (fix o laie sintagma asta: sint roman si n-a fost si n-o sa fie in veci candidatul meu) la CJ? ungurii-s de vina! ca vor ardealul! n-a iesit primar coica! ungurii-s de vina! normal, ca doar vor ardealul! stii, la drept vorbind, mi se rupe de udemere in egala masura cum mi se rupe de penele, de pilda. la alegerile astea s-au votat oameni, nu partide, nu majoritati sau minoritati. asa ca am votat un tip care ma reprezinta. e de la udemere? sa-i fie de bine. asta nu ma face udemerist. dar complexul de inferioritate exhibat de „majoritari”, reflectat in afirmatia aia ritoasa cu „ne vor ardealul” imi provoaca, ca intotdeauna, o enooooorma lehamite. si greata. stiu: trece cu lamiie…

  62. @crina: of course, nu ma refeream la tine personal, ci la un „tu” generic, ala care isi varsa aici, in comentariile de pe blog, frustrarile, dind vina pe unguri.

  63. Oana spune:

    Horia, dar noi dormim, nu dam vina pe nimeni? 😀

  64. sfinx667 spune:

    Pe mine sa ma lasati in pace macar o saptamana, sa nu ma intrebati nimic , nici o referire la alegeri, nu-mi amintiti de judetul meu, indurati-va si nu ma bagati in seama, ma ratacesc intre cer si pamant….suportati-ma visatoare…ca mi-e greu…ufff… si mi-e rusine sa injur, si cred ca ma retrag in munti un timp…
    Satmareanco…iar ma vopsesc, macar parul meu sa fie rosu aprins in Caras-Severin….
    O saptamana senina si implinita va doresc tuturor 🙂
    Sibilla

  65. dadatroll spune:

    Am si eu doo silabe pe careas vrea sa le spun si eu in legatura cu postarea asta. Una din ele e ca. Cealalta e tot aia.

  66. urbanreality spune:

    In momentul de fata sunt curios de soarta oraselului meu, minunatul Carei, in care dupa 12 ani de dominatie UDMR nu s-a facut mai nimic, sper ca in acesti 4 ani sa se intample ceva, macar apa sa fie curata… ma asteptam sa cada cateva capete, cel putin a celora de la Apa-Canal, dar din pacate nu va fi asa, fiecare ramane pe scaunul bine incalzit. UDMR-ul a demonstrat in nenumarate randuri incapacitatea de a administra orasul si cred ca o vor demonstra din nou, dar sper sa ma insel…

  67. bb spune:

    @urbanreality: drepatate ai cu Carei. Dar macar nu s-au cheltuiut credite de geaba ca la Satmar 🙂

  68. Dorin spune:

    Sa vina Anderco, nu conteaza ca a furat, dar macar nu e ungur.

  69. ruxi spune:

    Bai, n-ati inteles nimic. N-am zis ca ungurii, UDMR vor Ardealul, ci ca exista un proiect al euro-regiunilor, care vizeaza si Moldova si Muntenia care va imparti Romania in multe regiuni, bucatele mici ( euro regiunea Olt, Banatul de sus, de jos, de la stanga, de la dreapta, cum vreti,) in scopul de a-i slabi pozitia si posibila influenta in zona (nu intru in detalii, ca nu pricepeti si reduceti totul la unguri, ba mai apare si Vadim, in discutie, aiurea-n tramvai)
    AAA, ca noi suntem o turma de alegatori imbecili si o turma de alesi si mai imbecili si nu ne fructificam ce ne-a dat Dumnezeu, asta e altceva. Or sa vada nepotii vostri, ca eu n-am! Vor fi sclavi, in tara lor, lasa-i pe aia cativa, cu vile. Am si eu vila, ce sa zic, dar nu din banul public!

  70. hnu spune:

    brr, mi se-ncreteste buricul cind intilnesc asemenea manifestari de euro-aversiune… cam multe chestii ma enerveaza, nu? nu.

  71. warsongu spune:

    sunt sigur ca ungurii vor ardealul…iti dai seama, vor alipi ardealul, iar in cativa ani pe priministrul ungariei il va chema vasile. ai abia asteapta. ce dracu bai oameni, grow up, sunteti cu capul? umanitatea nu stie cum sa se mai adune ca o omenire unitara asa cum ar fi trebuit sa fie dintotdeauna, iar noi nu stim cum sa ne mai divizam…copii, babelul a fost un blestem, nu o virtute…

  72. Trexel spune:

    la mine e al 31-lea descalecat 🙂 deja ma doare bihaindu de atata calarit

  73. satmareanca spune:

    Vă mulţumesc pentru comentarii şi îmi cer scuze că nu vă pot răspunde în parte, în lipsă de timp. Adevărul este că nici nu mai înţeleg care cu care discută.
    Părerea mea generală despre acest subiect este una şi bună: nu sunt de acord cu sistemul, iar UDMR face parte din sistem. Nu o să fiu niciodată de partea sistemului şi a puterii, deci nu am cum să aduc ode conducătorilor mult prea iubiţi, fie ei ai Sătmarului ori ai ţării. Când vorbesc de unguri, înseamnă că vorbesc de UDMR-işti ori de PCM-iştii lui Tokes. Altfel, pentru mine nu există diferenţe între români, maghiari şi restul etniilor.
    Oricât ar părea de SF politica păşilor mărunţi, ea este mai actuală decât niciodată. Este foarte simplu să spui că nu există lucrurile pe care nu le ştii. Meseria pe care o practic de atâţia ani, încât uneori şi uit de câţi, mă face însă să ştiu multe. Adevărurile cele mai grave sunt luate adesea drept exagerări pentru că sunt greu de crezut. Fiecare are dreptul să spună ce vrea, eu spun însă ce ştiu, place ori nu place, indiferent dacă cei care citesc cred ori nu…

  74. hnu spune:

    paranoia si exagerarile fac parte din meseria pe care-o practici. stiu, fiindca a fost o vreme cind am practicat-o si eu. „pune totul la indoiala!”, asta e deviza oricarui jurnalist care isi cunoaste meseria. dar fie-mi ingaduit, ca un jurnalist cu vechime chiar mai mare decit a ta, sa pun la indoiala si indoielile. uneori, paranoia devine exagerata 🙂

  75. satmareanca spune:

    Îndoielile sunt una, faptele vorbesc 😉

  76. hnu spune:

    si speculatiile pe marginea lor sa traiasca!

  77. satmareanca spune:

    Stai că încă nu am speculat nimic, să vezi atunci 😛

  78. hnu spune:

    lol 🙂

  79. satmareanca spune:

    Oana mi-a promis că mă învaţă să scriu poveşti. Să vezi atunci! Îţi dai seama ce trecere ar avea? Văd să subiectul reprezintă mare interes. Facem un best-seller. Te bagi de editor? 😀

  80. hnu spune:

    🙂
    why not? poate chiar si co-autor? speaking of which, cartile tale vor ajunge saptamina asta, erau prea multe si n-am avut loc in masina 🙂 dau de stire.

  81. satmareanca spune:

    Io glumeam, îmi irosesc talentul ce nu-l am scriind ştiri. Dar dacă alţi ziarişti pot, zic şi io: why not? 😛

    Tocmai vroiam să te întreb şi să vedem cum facem cu răsplata. De fapt povestisem, trebuie să concretizăm. Mulţumesc anticipat! 🙂

  82. Dorin spune:

    @Crina
    „Oricât ar părea de SF politica păşilor mărunţi, ea este mai actuală decât niciodată. ”

    In politica nu exista pasi marunti, exista doar „castigatori” pentru un ciclu de 4 ani, dupa care iar se porneste de la 0 si vocea poporului decide din nou viitorul. UDMR-ul este un partid condus de niste oameni mai in varsta cu speech-uri mai putin spectaculoase, dar care au insa puterea sa se regenereze si mai nou, fiecare partid care castiga alegerile se aliaza cu ei, iar ei accepta cu veselie aceasta alianta. Da, astia nu mai sunt unguri adevarati, ei sunt 99% romanizati, este ceva la noi in aer, care ii imbata pe toti si daca cumva s-ar mai pune vreodata problema Ardealului, ei ar fi primii care ar protesta.

  83. satmareanca spune:

    La noi ciclurile sunt mai lungi, nu se mai încheie niciodată.

    Sunt de acord că sunt românizaţi şi atât. Îi fi Nostradamus. Dă, Doamne! 🙂

  84. ruxi spune:

    Pentru domnisoara cu ochii inrositi si plete intunecate( sau e baiat?) WARSONGU
    Pe intelesu’ tau: Turnul Babel si-a cam luat-o in bot! Si peste tot! Deci, nu e o solutie! In nici un caz!
    Iar, in omenirea aia unitara, tu o sa dai cu sapa (la figurat) si altu’ o sa stea cu burta la soare, pe banii tai, de contribuabil inconstient!

  85. satmareanca spune:

    @ Ruxi
    Domnişoara sau ce o fi e un soi de spam care a găsit postarea în topul WP şi a zis să-şi dea cu părerea la final fără să citească ce au zis alţii. Spamurile le ignor, de obicei…

    Tot încerc, degeaba, să aflu cum pot aplauda aci 😀

    @ Trexel
    Abia acum m-am prins ce e cu al 31-lea descălecat! Să-mi fie ruşine! La mulţi ani!

  86. ruxi spune:

    Multumesc, ca mi-ai raspuns. Spam sau nu, a pus o problema care ma framanta de mult (turnul Babel, bine sau rau) si mi-a dat ocazia sa ma pronunt!

  87. satmareanca spune:

    Cu plăcere! Mi-a plăcut cum te-ai pronunţat 🙂

    Adevărul este că subiectul la care povestim iscă foarte multe controverse şi patimi, am învăţat din trecut. Dacă încep, nu scap repede, dar acum nu am prins perioada propice. Data viitoare când scriu despre asta va fi musai să-mi iau liber ca să pot sta pe blog şi să ne contrăm cu cine se bagă pe îndelete 😀

  88. ruxi spune:

    Da, sa ne lasam timp ! Poate, pe vara!

  89. satmareanca spune:

    Dacă nu ne va fi prea cald atunci 😀
    Mi-am zis că perioadă nu mai scriu nimic politic căci mi-a ajuns până peste cap cu campania şi alegerile, şi tot timpul altfel la ziar. Mai trebuie şi un pic de respiro 🙂

  90. ruxi spune:

    RESPIRO, DAR NU EXAGERA!

  91. satmareanca spune:

    Ruxi, ştiu că ce e mult strică, aşa că o să le mixez 😀

  92. Ametesc pur si simplu 🙂 Nu vad nici dupa actul consumat mugurul din care ar putea sa creasca ceva NOU peste patru ani.

    Sandu Cosma, un tanar in care am avut mari sperante, a luat in momentul critic pe aratura. In rest se discuta peste tot rezultatul votului ca si cum ar fi vorba despre campionatul de fotbal: noi/ei am/au castigat/pierdut… si se analizeaza cauzele.

    Poate voi reusi sa conving pe unii dintre voi si o sa incercam sa cladim ceva pana 2012.

  93. Adam
    Multumesc ,,prietene”…
    Eu cred ca altii o luat-o pe aratura…

  94. Asta e articolul pentru care echilibratul Adam Boer zice ca am luat-o pe aratura.Fiecare sa-si faca propria opinie…
    Ilyes nu-i are la inima pe romani?
    1-Statuia lui Lucaciu zace in bezna,iar celelalte grupuri statuare din centru sclipesc de iluminate ce sunt.
    2-A facut infratire cu un oras din zona autonoma Tirol Austria la care tot face UDMR referire pentru autonomia zonei secuiesti de la noi.
    3-In urma cu aproximativ 1 an in cred comuna Lazuri au fost zilele comunei si s-a intonat imnul maghiar,sau putem zice doar imnul maghiar,cel roman nici vorba,e un primar maghiar de la UDMR,iar Ilyes fiind presedinte pe judet la UDMR nici nu s-a obosit sa-si ceara scuze de la romanii din acea comuna si din judet.
    4-Uneori de 1 Decembrie Turnul Pompierilor a fost iluminat in culoarea maghiarimii adica verde, cica era serbata ceva zi contra cancerului sau asa ceva.
    5-In raportul primarului aparut in informartia zilei tabelele is in maghiara explicate.
    6-La el pe site scrie in maghiara Lacul ,,Kubik”.
    7-El desi e Iuliu pentru maghiari se da Gyula,probabil maghiarii nu l-ar simpatiza daca ar aparea cu nume romanesti.
    8-Faptul ca pe contracandidatul lui in turul2,pe dr.Coica l-a facut sudist
    suna cam ca si budos olah (vlah imputit) expresie des intalnita la maghiarii sovinisti si iredentisti.
    9-Desi fenomenul numit fotbal este la cote mari la noi in tara si in oras,domnul primar nu misca nimic in ceea ce priveste implicarea in exploatarea in folosul satmarenilor a Campionatului European de Fotbal.
    Se pare ca nu e pe faza sau nu doreste sa faca o bucurie satmarenilor microbisti si patrioti,primaria putea initia,promova sau stimula amplasarea in piata 25 Octombrie a unui ecran gigant la care sa se poata viziona meciuri in special ale Nationalei Romaniei.Nu stim din ce cauza nu s-a miscat nimic in acest domeniu.
    10-In urma cu aproximativ o luna domnul Gyula Ilyes facea afirmatia,nu ne mai mira la dumnealui nimic,cum ca Satu Mare e orasul lalelelor.Se stie ca mai demult,pe timpul PCR,era numit orasul trandafirilor datorita numarului mare de acest tip de flori in oras.Insa e clar ca Gyula a spus cu sens ca orasul e udemerist,deci maghiar.Conform siteului primariei in oras sunt maghiari 35%,de unde se vorbeste ca sunt 40%-45%.
    Ilyes face parte dintr-un partid care nu ezita sa jigneasca si provoace romanii, nu pot fi intamplatoare toate astea.
    Si-au declarat pe fata dorinta de a crea zona autonoma secuiasca,chiar si in Satu Mare acest lucru e privit cu mare rezerva,au declarat ca doresc sa urmeze modelul Kosovo,au dorit sa aiba autonomie culturala,in toamna la alegerile eiropene au avut ca slogan,,o noua descalecare”.Regulile blogului nu-mi permit sa fac catalogari fiecare decide ce crede.Cine nu are incredere in veridicitatea informatiilor,il rog sa le verifice.

  95. satmareanca spune:

    @ Boer
    Nu am înţeles care a fost arătura. Zău, aşa, mi se pare că te-ai impacientat degeaba. Părerea mea este că trebuie să ai „cohones” şi nu le văd. Ce a spus Cosma atât de grav? Dumnezeule, laşi impresia că, vai Doamne, ce gravităţi a scris şi, când colo, după au urmat tot felul de înjurături pe diverse limbi care nu au fost moderate şi nici şterse. Cenzura cu jumătăţi de măsură este mai gravă decât cenzura însăşi.
    Legat de postarea lui Cosma, cu unele chestii – majoritatea – sunt de acord, cu altele nu deoarece au fost tratate superficial. Dar se puteau face precizări pe lângă…
    Cum chemi pe alţii la luptă când tu te dezici de ei imediat ce au o opinie contrară ţie? Apoi, trebuie să te hotărăşti: eşti un pretendent la Primărie ori un exponent al societăţii civile? Cred că ne arogăm prea uşor titule şi ne prea credem deţinătorii adevărului absolut, pe care îl trecem doar prin propriul filtru şi nu îl raportăm la tot ce ne înconjoară…

  96. Satmareanca
    Am taiat cat mai mult din articol sa fie cat mai impartial.
    Mai puteam sa scriu inca ceva puncte si sa le interpretez dar nu era bine sa dau interpretari.
    Asa e Adam,ungurii nu-l baga in seama in calculele lor politice,romanii il sprijina si el saracu nu stie ce sa faca sa nu piarda 3 voturi,care si alea precis nu le avea,ca daca vrei sa le ai trebuie sa fi ori din PCM ori din UDMR.Lasa ca va realiza el situatia in cateva luni,el e doar de cam 3 ani in oras si tara.

  97. satmareanca spune:

    E treaba lui ce face, nu am de gând să-l analizez. Mă limitez la a analiza „puterea”, restul la vremea lor 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: