Probleme existenţiale

Deseori, ca şi azi, realizez că lucruri mărunte mă enervează la culme şi îmi aduc aminte cât de „provinciali” suntem. Vroiam să cumpăr un cadou pentru cineva din afara arealului meu geografic. Mi-am spus că singurul cadou potrivit ar putea fi ceva de pe la noi. Cu obiectele artizanale stăm prost, singurele ar putea fi arhirăsuflatele păpuşi îmbrăcate pe post de oşeni şi oşencuţe, miri şi mirese. Frumoase altfel, le găseşti doar la mama lor acasă, în Oaş.

Singura Galerie de Artă din oraş (mă rog, la faza asta nu-şi depăşeşte condiţia de sat mare) era închisă. Aşa va fi şi mâine. De o galerie artizanală nu poate fi vorba, magazinele care oferă aşa ceva au doar chiciuri cu Dracula şi alte asemeni. Acum îmi dau seama că nici măcar un cadou nu poţi cumpăra de la mine din sat. Şi pentru asta e un alt fel e capăt de lume. Galeria asta e de când mă ştiu în acelaşi loc încât, deşi trec des pe lângă ea, nici nu o mai văd. Când îmi mai arunc privirile în vitrină zăresc, în treacăt, aceleaşi opere de artă. Este a doua oară în ultimii ani când vreau să-i trec pragul şi este închis. Parcă trăiesc în secolul trecut, când negustorii îşi închideau cu de la sine voie boldul pe motiv că mergeau să-şi adape oile or ce or fi având. Poate eu trăiesc într-o altă realitate…