Cine mai vrea adevăr?

Foto Alex Mazilu


Trăim într-o lume în care nici adevărul nu mai este acceptat. O lume în care toţi încearcă să se ferească de el pentru că e prea crud, prea real, prea greu de suportat. Închişi între zidurile de beton armat ce ni le făurim singuri, refuzăm să vedem dincolo de ele, ascunzându-ne frica de el. Ne complacem în detalii fără sfârşit, în jumătăţi de adevăr rostite frumos. Pentru că nu mai avem curajul să rostim adevărul adevărat. Îl izgonim din mijlocul nostru, trăim în detalii insignifiante, fără sens. Fără să ne gândim că într-o zi va trebui să dăm socoteală pentru el, măcar în faţa propriei conştiinţe. Adevărul e ca un fruct necopt pe care nu avem curajul să-l mâncăm de teamă că e prea acru. Şi rămânem înfometaţi.
Ce ne rămâne? Ar fi o soluţie să nu spunem adevărul celor care nu sunt dispuşi să-l asculte. Dar, ca să-l păstrezi, trebuie să-l cultivi, să ai grijă de el să crească mare şi să-l arăţi lumii. Ca să se poată hrăni cu el. Până atunci rămânem fiecare cu adevărul său. Îl mai vedem uneori cum se oglindeşte în suflet, dar îl lăsăm să moară…

PS. Un adevăr. Pământul nu ne mai suportă. De acum putem sta liniştiţi. Ne putem muta pe Marte 🙂