Bârfa este bună! Haideţi să bârfim!

Bârfa este benefică pentru societate, pentru că ajută oamenii să se încreadă unii în ceilalţi şi să fie mai generoşi, potrivit unui studiu realizat de o echipă de specialişti din Germania, publicat în Proceedings of the Royal Society, Biological Sciences. Studii precedente au indicat că, spre deosebire de alte fiinţe, oamenii îi ajută pe străini şi pe cei cu care nu au nicio legătură socială pentru a-şi apăra reputaţia. Reputaţia este foarte importantă pentru evoluţia cooperării umane, printr-un proces care se numeşte „reciprocitate indirectă”, rezumată în fraza „eu te ajut pe tine, altcineva mă ajută pe mine”.

Cu ajutorul unor jocuri experimentale, în care mai mulţi studenţi au fost rugaţi să scrie comentarii despre alte persoane (o formă de bârfă), cercetătorii au descoperit că abilitatea de a ponegri pe ceilalţi se diminuează invers proporţional cu cantitatea de bârfe care circulă despre persoanele în cauză. Cercetătorii au mai descoperit şi un „efect de amortizare” în cazul bârfelor care sugerau că o persoană este în totalitate rea sau bună. „Într-un fel, oamenii par a nu crede în cooperarea sau lipsa de cooperare absolută. În mod special, oamenii care au avut de-a face cu bârfe negative au arătat un simţ neaşteptat de cooperare. Probabil că şi-au spus «nu poate fi chiar atât de rău/ rea»”, au declarat cercetătorii.

O concluzie este că cei care erau fascinaţi de vieţile celorlalţi au avut mai mult succes decât ceilalţi, spun cercetătorii. Bârfa contribuie la întărirea legăturilor sociale, idee care se adaugă ipotezei că bârfa este un vector pentru informaţii relevante din punct de vedere social.

Atunci, haideţi să bârfim! Cu cine începem?

Taxa de participare la parlamentare

Nu avem numele tuturor candidaţilor, dar ştim cât costă să candidezi. La PNL, „taxa de participare” este de 2.500 de euro, zice Ioska. Io zic că e decentă, cât de decentă poate fi o astfel de cotizaţie. N-ai bani, nu candidezi. Pare logic pentru România. Ai mălai, ajungi la ciolan. Iar suma reprezintă doar cotizaţia pentru „centru”, căci se mai participă şi la „judeţ”. Sume la care se mai adaugă cheltuielile de campanie.

În Satu Mare, un om de afaceri din Oaş s-a arătat dispus să pună la bătaie 5 milioane de lei (aproximativ 1,4 milioane de euro!!!) pentru a-şi face unul dintre copii deputat. Încă se caută partidul, deşi nu e greu de ghicit unde va trage în cele din urmă având în vedere relaţiile sale cu un lider central portocaliu. Normal că numai zvonul a fost suficient să ridice cota pe piaţă. Care dă mai mult?

Slugărnicie şi prostie

Auzindu-l pe şeful statului cum s-a răţoit azi la sinistraţi, mă gândeam că nu el este de vină că îşi permite, din poziţia pe care vremelnic o ocupă, să se comporte altfel. Şi aşa am ajuns iar la cei care îl ridică în slăvi. Profesorul Ion Borgo a scris foarte bine despre subiect şi despre primul om al statului într-un comentariu pe care l-a postat aici şi pe care îl reproduc mai jos:

„Azi la modă este să lauzi, să fii obedient până la slugărnicie abjectă, să pupi şi să lingi şi nu să-ţi permiţi să critici sau măcar să atingi cu un fir de păr “conducătorii noii Ere”. Aceştia nu au exerciţiul criticii. Aceştia se supără şi întocmesc liste, exact ca pe vremuri de care nu dorim a ne aduce aminte, cu scopul vădit de intimidare. Azi m-a vizitat un coleg. A fost student eminent, şef de promoţie, apoi cadru didactic remarcabil şi acum persoană particulară, pensionar. Şi ce crezi că mi-a spus?

„Prietene sunt mâhnit că trebuie să recunosc că l-am votat pe Băsescu (nu domnul preşedinte sau altă formulă de reverenţă) şi acum m-am convins că m-a păcălit. Înafară de abilitatea excelentă de a minţi, a induce în eroare masele, a se comporta ca un om de rând şi mai jos, a face scandal, nu am remarcat nimic bun. Şi acum mă mir cum a prostit o mare masă de intelectuali români iar pe o parte-i mai prosteşte încă. Sunt dezamăgit, deoarece mulţi îl cred un om deştept dar după standartele mele normale se dovedeşte a fi prost şi impostor de talia indivizilor aduşi de tancurile sovietice. Ce este mai tragic că mulţi spun că ne merităm soarta, fără a se gândi că doar 25% din populaţie iese la vot. Ne-o merităm pentru incutura noastră civică şi nu pentru vina că n-am dori a fi mai bine. Prea ne studiază alţii la microscop şi aceşti băseşti fac “sluj” în faţa lor. Care Cancelarie Europeană sau de aiurea ne mai invită pentru contactele obişnuite bilaterale? Nici una! Începem a fi din nou izolaţi ca pe vreame împuşcatului, dar acum izolaţi într-o mare libertate. Suntem trataţi ca un popor dintr-o ţară în curs de dezvoltare din Lumea a III-a, la nesfârşit”.

N-am avut argumente ca să-l combat şi nici n-am dorit a le căuta deoarece situaţia reală este aceasta, prezentată de acest coleg, care reprezintă un nume în ştiinţa românească. Era dezamăgit de “marea apatie” caracteristică naţiei noastre atunci când nu ne-a ajuns, încă, cuţitul la os!”

Mai există pasiune

Mă tot gândeam de o vreme să scriu despre nedreptatea pe care o fac tot mai mulţi, în lumea reala ori virtuală, de a bagă în aceeaşi oală jurnaliştii care muncesc cu pasiune, fără niciun interes înafară de acela de a-şi face meseria de care s-au îndrăgostit, cu analiştii-pupincurişti care aleargă de la o televiziune la alta preaslăvind ori vărsându-şi cu sârg năduful, adesea în necunoştinţă de cauză, despre toate subiectele “arzătoare” ale ţării, posibile şi imposibile. I-am spus de mai multe ori Japonezului că există mulţi jurnalişti care îşi fac meseria cu pasiune şi cu onestitate, în presa scrisă, la radio ori la TV, şi că nu sunt vânduţi toţi mogulilor, oricare or fi ei.

Vlad Petreanu o confirmă nemaipomenit de bine într-un articol de pe blogul său. După ce-l citiţi, nu aveţi cum să nu fi-ţi de acord cu el. Mi-am permis să-l preiau, pentru că ar fi mare păcat să îl rataţi.

 

„E-n felul următor:

Inundaţii. Reporterul se aruncă în maşină, cu operatorul şi cu inginerul de SNG şi se trambalează cu toţii sute de kilometri spre locul de unde fuge toată lumea. Nici unul n-a avut timp să-şi facă bagajele. Dacă au noroc, îşi cumpără de la un magazin răsărit pe marginea drumului nişte chiloţi, ciorapi şi tricouri.

Apoi o ţin langa, zile-n şir, prin apă, prin ploaie. Dorm pe-apucatelea, intră în direct la comanda unor producători nervoşi, care ţipă la ei, la care ţipă şi ei, filmează, scriu, intervievează, transmit, cad în bălţi, fac băşici la picioare, put, încearcă să-şi usuce noaptea ciorapii şi pantalonii, blestemă magazionerul care le-a dat pelerine de ploaie rupte, ţin obiectivul aburit al camerei la lampă, suflă-n circuitele SNG-ului, mănâncă pe sponci, înjură echipamentele care se strică, se milogesc pe la colegi să le-mprumute o casetă, ajută refugiaţii, se ceartă cu jandarmii, se tocmesc pentru 10 litri de motorină cu un tractorist, salvează un căţel şi trei copii, zboară cu tărtăreţe numite pompos elicoptere, aleargă la un alt “live-point”, urlă la şefii care urlă la ei, bocesc de draci, fumează până li se face rău, sug cafea pe unde-apucă, fug de viituri, dar numai un pic, pentru că trebuie să tragă şi nişte cadre şi sunet, numără morţii, aleargă după dom’ preşedinte şi după dom’ ministru, se roagă pentru o declaraţie, sunt îmbrânciţi de SPP, li se descarcă telefoanele când au mai mare nevoie de ele, îşi scrântesc gleznele prin gropi ascunse, dorm pe ei când au 5 minute răgaz, sunt treziţi de un redactor agitat degeaba, care nu ştie pe ce lume e, cad în depresii şi ies din ele prin accese de furie la transmisiunile ratate, vorbesc cu sinistraţii care le plâng pe umăr, se încarcă de tragedie şi se eliberează la fiecare reportaj. Şi-o iau de la capăt, zi după zi.
La un moment dat, în redacţie, un şef uscat, curat şi pomădat se gândeşte c-au suferit destul şi vrea să aducă echipa acasă, la odihnă şi recuperare.
Când aud, oamenii de pe teren, care arată deja ca supravieţuitorii Marii Retrageri a lui Napoleon, revarsă un potop de înjurături: “ce, suntem proşti, nu ne facem treaba bine, de ce ne aduceţi înapoi?”
Iubesc aceşti jurnalişti nebuni. Ei ţin toată industria în spate prin pasiunea lor.”

 

Şi eu îi iubesc! Ce şef bun e Vlad! 🙂 Brusc mi s-a făcut dor de zilele în care eram reporter de teren şi umblam de dimineaţa până noaptea şi de noaptea până dimineaţa pe coclauri.

PS. RSS-urile ce le-am instalat zilele acestea în dreapta blogului sunt de „vină” pentru că am găsit articolul. Mai sunt şi alţii noi pe acolo.

Lista anti-Băsescu. Şi io pe acolo :)

De la Ioska Buble aflu că există o listă de bloggeri anti-Băsescu, care a fost postată pe blogul lui Sever Voinescu, ex-editorialistul de la Cotidianul care va candida deputat din partea PDL. Mai jos aveţi numele bloggerilor enumeraţi aleator de „Politia politica care maninca si ea o piine”. Şi eu printre ei. Şi voi aproape toţi :)))

Alandra, Andrei Badin, Chinezu’, Corina Cretu, Gabriela Savitsky, Mordechai & Moshe, Mos Califar, Nea Costache, Paul, Politica & New Media, Realitatea lui Petria, Roxana Iordache, Sibilla – Sfinx, Realitatea lui Petria, Lilick, Raluca, Mihnea Georgescu, Petrisor Socol, Marius Minea, Roxana Iordache, Raluca22, Satmareanca, Ioska, Dan Andronic, Ciutacu, Diana Tusa, Bibliotecaru, Valerian Stan, Anca Alexandrescu, Andrei Vochin, Birlogul PNTCD, Darius Filip, Adrian Nastase, Fuck You Tovarasi!, Maria Barbu, Turambar, Victor, Marius Ghilezan, Copolovici, Sorina Matei, Adina Valean şi încă vreo 10-15 mai puţin importanţi. Zice el… Adică toţi bloggerii activi din Codex Politic :)))

Autorul mai spune că bloggerii enumeraţi alcătuiesc „gherilla digitală de strânsură”. Găsiţi singuri printre cele peste 400 de comentarii de aici… Spor!