Blestemul numit Maja

Plouă. O ploaie de toamnă în plină vară, care nu mai dă semne că ar vrea să se oprească. În oraş se curăţă străzile, lumea stă în case. Viaţa decurge normal. E vară, dar plouă ca şi toamna. Nimic nou, toţi ştim că vremea e capricioasă.

La câteva zeci de kilometri de Satu Mare, o simplă ploaie distruge sute de vieţi. Cu o ritmicitate de invidiat, în alte condiţii. Un fir de apă de care până nu demult doar sătenii auziseră, se face cunoscut peste tot. Îi spune Maja, pârâul sau valea Maja. Când plouă, se umflă şi dă pe afară. Presa îi spune „potop”, deşi niciunul nu vom ajunge să ne amintim „Potopul”. Sătenii spun că s-a supărat cerul, dar că nu e prima dată. Pe când erau copii, cerul se supăra la fel de des, dar ploaia nu era atât de distructivă. Firul de apă din care se adăpau animalele curgea lin. Chiar şi acum, în perioadele călduroase, Maja poate fi trecută la pas. În unele locuri, e mult spus o vale. E un şanţ mai mare, care acum s-a supărat. Vrea mai mult. Îşi cere teritoriul. Egoişti, aleşii neamului nu vor să i-l dea. Şi o lasă să-şi facă de cap. Adesea (de două trei ori într-o vară), an de an, fata bătrână spală drumurile pline de hârtoape şi casele aşezate în buza ei. În fiecare zi cât poate. De vreo cinci zile, cu fiecare ploaie care cade, Maja se hrăneşte cu indiferenţa celor care s-au adăpat an de an din ea.

Maja e pe an ce trece tot mai rea. Nu poate fi înduplecată. Pompierii înalţă baraje peste baraje, Maja le ia cu ea. E flămândă şi răzbunătoare. Ea îşi vrea doar cursul, vrea să curgă lin, să fie curăţată şi îngrijită, ca şi cum ar fi copilul lor. Ei, nimic! Ei se încăpăţânează să o lase orfană. Iar ea se încăpăţânează să lupte. Şi ia tot ce găseşte în cale. Vitează, după ce a cucerit noi teritorii, Maja învolburează Crasna. Nu mai este doar lupta ei. Este şi a râului care de ani de zile îşi cere şi el raţia.

An de an aceeaşi poveste. Aceeaşi rugă către ceruri. Iar cerurile plâng şi se răzbună. Oamenii îşi plâng sărăcia şi iresponsabilitatea înalţilor oficiali de la Mediu. Maja e numele blestemului câtorva mii de suflete din sud-estul judeţului Satu Mare. Ţara aceasta este plină de blesteme! Doar numele diferă.

Lăsaţi-l să se zvârcolească!

Obişnuia să-mi placă analistul Cătălin Avramescu, ori cum i-o fi zicând, la începuturile sale. Dar astea au fost într-o altă epocă. E deja istorie. Între timp a ridicat critica la rang de pupincurism de doi lei în dosul lui El Comandante. Dar nu despre asta vreau să vorbesc. Acum mi-a provocat o scârbă greu de descris. Deontologul atoateştiutor, devenit portocaliu peste noapte, a produs nişte enormităţi de-ţi stă mintea-n loc. „Iresponsabili”, asta sunt toţi românii bolnavi în opinia sa.

Ideea reformei medicale e aşezată pe o bază clar greşită, pentru că nu ţine seama de un fapt elementar. Noi înşine, nu „societatea”, suntem responsabili pentru majoritatea bolilor şi a suferinţelor noastre. Priviţi la personajele care se perindă pe la medic sau prin farmacii. Unul a fumat toată viaţa şi acum horcăie că vrea o radiografie. Altul a băut pălincă în fiecare dimineaţă, iar acum nu ştie de ce îl doare ficatul. Pe o femeie grasă o supără inima, dar după ce ajunge acasă se pune să gătească o oală cu sarmale şi una cu tocăniţă. Vă întreb: de ce ar trebui să plătim noi, ceilalţi, pentru aceşti oameni nesăbuiţi? Iar de plătit, plătim cu vârf şi îndesat. Contribuţiile la asigurările sociale de stat se ridica la 9,5% pentru angajati, peste ce plătesc şi firmele. Unde se duc aceşti bani? Mare parte în asigurarea îngrijirii unor indivizi care nu au avut deloc grijă de ei înşişi.

Ce concluzii putem trage din înţelepciunile deontologului Cotrocenist? Că sistemul sanitar a ajuns în moarte clinică pentru că poporul fraier contribuabil e iresponsabil. Iresponsabil pentru că bea pălincă, mănâncă slănină şi fumează! Iresponsabil pentru că s-a născut viu! Mergând pe aceeaşi logică, femeile care fac copii sunt iresponsabile, ar trebui lăsate să se zvârcolească până îşi dau ultimul suflu, ca nu cumva să toace banii oamenilor întregi la minte. Iar enumerările ar putea continua. Avramescu se vrea deputat, dar urăşte poporul! Oameni de acest gen ne oferă uninominalul. Domnilor, decât aşa, eu prefer listele!

Cu toată lehamitea ce mi-o provoacă, eu propun să fie amenajate celule de lux la secţiile de psihiatrie. Asta-i bonus din contribuţia pe care o plătesc lunar şi din care nu am primit gratis nici măcar o pilulă! Mă întreb: cine i-ar achita salariul baban unui astfel de om dacă nu ar fi iresponsabili în ţara asta?

PS. Nu vi se pare că Avramescu este cam gras şi că a băut pălincă de dimineaţă?

PS.1 Zicerile sunt de doi ani, între timp deontologul a devenit consilier prezidenţial, dar a continuat să bată câmpii cu graţie. Intre timp, lui Avramescu i s-a spus bye-bye de către conducerea ziarului Cotidianul. Mulţam pentru precizare Călifarule 🙂

300

Nu-s eroii de la Termopile, nici ultima generaţie de telefoane mobile, nici…nici. E postarea de pe blog cu nr. 300. Noroc cu ea, altfel mă cramponam în articolul 299 până la anu’.

Profit de ocazie ca să anunţ noi nume & prieteni care şi-au găsit loc în blogroll în aceste zile: Andrei Bădin, Roxana Iordache, Alexandru Petria (ăştia trei sunt ziarişti de-ai mei), Nea Costache şi Paul. Ultima, dar nu cea din urmă, intră în blogroll Karina şi poveştile ei. Cum care Karina? Prietena mea cea mai bună din liceu, aflată acum pe coclauri portugheze. Citiţi-i şi voi, eu o fac cu plăcere.
Welcome la toată lumea! 🙂

Poftiţi de luaţi…

M-am făcut mică şi m-am pitit după o stâncă ca să nu vă mai aud plângerile. Am chibzuit puţin şi am împărţit singură cadourile. Dacă am uitat pe cineva, acum chiar am pus-o 😀

Oricum, au mai rămas cadouri şi pentru cei nenumiţi. Luaţi de aici

Raport

Nu mă daţi dispărută, sunt prin zonă. Prinsă cu toate treburile care au rămas în aşteptare în timpul concediului, nu am reuşit să mă ţin de promisiune (da, iar!). În plus, un poliţai dolofan ce m-a oprit azi pe stradă mi-a confiscat ciunga ce am adus-o pentru Marieta. Jur că era împachetată, nu o aruncasem pe jos. Iar confiscatorul nu era domnul plutonier major Onici, nu ar fi confiscat şi deodorantul ce l-am adus în dar pentru el. Sunt supărată, normal, deorece nu mai am cadouri pentru toată lumea. Nu pot face discriminări, aşa că vă alegeţi singuri de aici. Găsiţi cam tot ce aţi cerut, dacă nu, ştiţi unde să reclamaţi 😉

Vania, din păcate cadoul tău a fost irealizabil. Dacă accepţi 12 plus 2 poze în loc de atâtea articole suntem chit :)))

Teo are dreptate. O să-mi vină să povestesc despre locurile pe care le-am văzut doar peste o săptămână. Dacă o să-mi vină. Dacă nu, le voi ţine pentru mine în suflet.

Sunt prea egoistă? Posibil, dar poze vă dau. Găsiţi aici peste 40 de fotografii, din care vă alegeţi cadourile pe placul inimii voastre…

Altfel, la noi plouă. E iar nu ştiu ce fel de cod galben ori portocaliu. De parcă vremea ar ţine cont de coduri. Cu alte cuvinte, m-am întors în forţă la realitatea asta neînţeleasă 😀

Ca să închei, aici (http://www.flickr.com/photos/14688347@N04/) găsiţi pozele şi cadourile. Asta pentru cei care citesc doar finalul 😛