Încă un ministru imbecil şi bădăran

Sunt nebună, dar mă tratez, iar acum am şi numărul de telefon mobil al unui academician doctor în psihiatrie, Virgil Enătescu. Nu a fost greu de obţinut. L-am primit de la ministrul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi, azi, în jurul prânzului, în cadrul unei conferinţe de presă. Ofticat că mi-am permis să-l întreb una- alta despre problemele ministerului ce îl conduce din deplasare şi despre unele hotărâri aprobate de guvern cu dedicaţie pentru capul său gol, dar vopsit şi gelat, m-a trimis să consult un psihiatru. Şi să număr turiştii străini de pe litoral!

 Aici găsiţi ştirea Mediafax, preluată de EVZ. Hal de ministru bădăran.

Departe de a mă fi deranjat, ministrul m-a onorat facilitându-mi întâlnirea cu academicianul Virgil Enătescu. Aşa poate aflu cum se face că un imbecil ca el mai face parte din Guvern.

Aş avea o singură întrebare: psihiatrul mi-l plăteşte el din comisioanele încasate din fondurile de la minister ori din chiriile încasate de pe zecile de spaţii ce le are în buricul Sătmarului? 

Şi aşa îmi dau seama că preşedintele Băsescu mai poate adăuga un imbecil pe listă.

SILAGHI-ZIARIŞTI / Ministrul Ovidiu Silaghi trimite ziariştii la psihiatru şi să numere turiştii străini de pe litoral
SATU MARE, 3 aug (MEDIAFAX) – Ministrul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi, a trimis ziariştii să consulte un psihiatru şi să numere turiştii străini de pe litoral, deranjat de întrebările care i-au fost adresate în cadrul unei conferinţe de presă organizate, duminică, la sediul CJ Satu Mare.
Ministrul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi, s-a arătat vizibil iritat când a fost întrebat câţi turişti occidentali au fost pe litoralul Mării Negre de când este ministru, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Din ianuarie 2007, ne aflăm în piaţa unică europeană, nu se mai face control la frontieră. Nu avem de unde să ştim câţi turişti străini intră în ţară. Dacă vreţi informaţii, vă zic că un grup mare de chinezi a vizitat ieri Muzeul Ţării Oaşului din Negreşti Oaş”, a afirmat Silaghi. Deoarece ziariştii au insistat asupra numărului de turişti străini, Silaghi a făcut precizarea că turismul a crescut anul trecut cu 38 sută, iar în acest an este în creştere cu 15 la sută, dar i-a trimis pe ziarişti să numere turiştii străini de pe litoral dacă sunt curioşi.
Întrebat, în finalul conferinţei de presă, dacă i se pare normal ca Guvernul să adopte varianta PNL privind delimitarea colegiilor electorale din judeţul Satu Mare, având în vedere că este principalul beneficiar al delimitării, ministrul s-a enervat. „De unde ştiţi că aş fi avantajat? Pentru întrebări de acest gen notaţi un număr de telefon (…), al academicianului Virgil Enătescu”, a spus Silaghi, care citea numărul de telefon de pe o hârtie pe care o avea în faţă. Apoi, ministrul s-a ridicat brusc şi a părăsit sala.
Virgil Enătescu este doctor în psihiatrie şi şeful Secţiei de Psihiatrie din Satu Mare.

Meditaţia de duminică