Meditaţiile de coşmar ale unei ziariste

Vania coace iar o capodoperă. De fapt, a ajuns să colecţioneze deja XVIII coşmaruri şi, cică, urmează unele şi mai şi. Nu-i glumă. Deja, pe când e vorba de câştigat bani din recompensa pusă pe capul asasinului sau asasinilor, căci s-ar putea să fie mai mulţi, văd că personajele s-au înmulţit. Păi da. Toate muştele vin la zăr. Chiar şi prinsă în această horă, am timp de meditaţii foarte profunde. Eu. Adcă Iara. Da-i tot aia. Cum de când Iara? De când m-a numit aşa  Oana în poveştile ei sângeroase. Citiţi şi vă cruciţi ce gânduri îmi trec prin cap în vreme ce-mi duc existenţa şi coşmarurile în Albena. Cum am ajuns acolo nu mai ştiu. De parcă asta ar conta 😀

„Unora le-ar putea părea că traversăm o epocă dominată de imagine… Dar, nu este aşa! Tot Cuvântul este la temelia tuturor lucrurilor… Fireşte, vorbesc despre cuvântul rostit sau scris, fără conotaţii mistice. De pildă, pui în gazetă o poză cu o canapea. Nu exprimă mai nimic, poate doar le-ar face poftă unora să se întindă… Dar, dacă dedesubt introduci o legendă şi spui: Aici, europarlamentarul P – să zicem – viola femei!… Cariera tipului e terminată! Sau, dacă vrei să nu-l mai angajeze nici la Pajişti, spui că viola bărbaţi. Apoi, pui în subsol un studiu ştiinţific despre sinucideri, pentru a-i da individului idei… Sau, de pildă, arăţi poza unui bazin din care iese ca un fel de abur – în prealabil, s-a aruncat piatră de var. Cititorul ziarului rămâne indiferent, eventual s-ar gândi la o saună ori la băi termale. Însă un text bine ales, precum: În însorita Albenă, alergând după un fluture, o fetiţă a căzut într-un bazin cu acid clorhidric – ar duce imediat la sporirea tirajului. Chiar! Să bag mâine ştirea asta!”. „Unora le-ar putea părea că traversăm o epocă dominată de imagine… Dar, nu este aşa! Tot Cuvântul este la temelia tuturor lucrurilor… Fireşte, vorbesc despre cuvântul rostit sau scris, fără conotaţii mistice. De pildă, pui în gazetă o poză cu o canapea. Nu exprimă mai nimic, poate doar le-ar face poftă unora să se întindă… Dar, dacă dedesubt introduci o legendă şi spui: Aici, europarlamentarul P – să zicem – viola femei!… Cariera tipului e terminată! Sau, dacă vrei să nu-l mai angajeze nici la Pajişti, spui că viola bărbaţi. Apoi, pui în subsol un studiu ştiinţific despre sinucideri, pentru a-i da individului idei… Sau, de pildă, arăţi poza unui bazin din care iese ca un fel de abur – în prealabil, s-a aruncat piatră de var. Cititorul ziarului rămâne indiferent, eventual s-ar gândi la o saună ori la băi termale. Însă un text bine ales, precum: În însorita Albenă, alergând după un fluture, o fetiţă a căzut într-un bazin cu acid clorhidric – ar duce imediat la sporirea tirajului. Chiar! Să bag mâine ştirea asta!”. Roşcata Iara, încă sub impresia chefului de pomină ce abia se spărsese, se reîntoarse la rutina ziaristicii, scotocind după subiecte de impact, chiar dacă fabricate”.

Despre Satmareanca
Ziaristă

8 Responses to Meditaţiile de coşmar ale unei ziariste

  1. Oana says:

    Heheeee, asta da stire de dat la ziar. Iti dai seama ce te-ar invidia colegii? 😀

  2. Satmareanca says:

    Deja am dat-o în tipar. Din banii de recompensă am făcut peste noapte un nou ziar, la Albena. „Gazeta sfiorantă” îi spune 😀

  3. Vania says:

    Eu nu zic nimic, căci am fost insultat public!

  4. Satmareanca says:

    Ei, câtă sensibilitate! Aşa se face publicitatea şi aşa vin banii 😛

  5. Oana says:

    Vania, ei, omul nu a stiut despre ce e vorba, dar acum citeste Gazeta si intelege.
    Iara, tocmai m-am gandit ca ti-a trecut prin cap un gand ascutit 😛

  6. Satmareanca says:

    Da, din cauza gândului ascuţit îmi sfiorează neuronii. Îmi sângerează, pardon. Apropo, neuronii sângerează în poveştile fantasy? 😀

  7. Vania says:

    Auzi, îl ştergi pe derbedeu, sau public la mine tot ce am de zis?

  8. Satmareanca says:

    Poţi să scrii la tine ce vrei 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: