Vă mulţumesc! Sunteţi cei mai cei!

Gataaaaaa! M-am suit pe tren şi vă salut din mers. Mă simt eliberată. Ca şi desprinsă dintr-o încătuşare. Merg spre casă. Deja se aude vorbind ungureşte. Înseamnă că se apropie casa. Doar zece ore şi ajung… 😀

Vă salut din mers şi vă mulţumesc. Şi vă felicit pentru că aţi ajuns în top. Chinezu’ m-a uns azi la suflet dându-mi linkul spre raportul lunar Zelist. Ce să vezi? Sătmăreanca-i pe locul 9 în top. În topul celor mai comentate bloguri. Mai sus decât foarte mulţi bloggeri cu ştaif şi cu mare vechime. Ăsta e succesul vostru, iar eu nu pot decât să vă mulţumesc pentru că ţineţi aproape! Sunteţi cei mai cei! 🙂

Şi dacă tot sunt la capitolul mulţumiri, vă mulţumesc pentru cele peste 8.800 de comentarii postate şi pentru cele aproape 60.000 de vizite pe care le-aţi făcut pe acest blog de la începutul lunii mai. No, m-am emoţionat. Iar trenul ăsta face tâcî-tâca – tâcî – tâca. Iar eu sunt epuizată după două zile de Capitală. Dar asta nu mă va opri să vă povestesc în seara aceasta cum mi-am petrecut ceea ce s-a anunţat a fi sfârşitul lumii. Nu de alta, dar am cunoscut nişte oameni extraordinari din blogosferă, iar unii dintre ei vă sunt foarte cunoscuţi şi vouă…