Nu căutaţi şmecherul criminal la mine! E în America…

Mai bine de o sută de vizitatori au ajuns zilele acestea la mine pe blog căutându-l pe google Darius Ţânţaş. Şmecherul de România care, beat la volan, cu permisul anulat şi cu o viteză de 250 km/h a ucis duminică un tânăr. Într-o ţară normală, fiul milionarului din Top 300, Vasile Ţânţaş, ar fi fost ţinut sub supraveghere până când i s-ar fi vindecat rănile ce le-a suferit în urma accidentului şi ar fi fost arestat. Cum suntem, însă, în România, poliţia nici nu l-a văzut la faţă. A fost transferat de la un spital la altul, dintr-o ţară în alta pentru tratament. Din România în Austria, iar de aici în Germania. Asta-i găluşca ce au înghiţit-o poliţiştii. Şi uite, aşa, a ajuns acum în America. Pentru o fractură de femur. O fractură ce putea fi tratată în orice spital din ţara asta. Căci şmecherul a fost norocos. Dar, deh, şmecherul din România are nevoie de tratament preferenţial. Iar tăticul său din Top 300 are grijă ca odrasla sa să fie tratată astfel. Are grijă să scape de pedeapsă. În America e mai greu de pus în aplicare un mandat de arestare emis de autorităţile române. Acesta este motivul pentru care ucigaşul s-a evaporat. Nu femurul. Fractura există. Există între instituţiile statului care permit ca un ucigaş să dispară. Fără să pară interesată să afle pe unde e.

Şmecheri, ucideţi liniştiţi, poliţia veghează să scăpaţi!

Anunțuri

Despre Satmareanca
Ziaristă

55 Responses to Nu căutaţi şmecherul criminal la mine! E în America…

  1. Oana says:

    Eu ma intreb cum mai poate trai cu constiinta impacata. Asta e dilema mea, eu cred ca as fi murit si eu stiindu-ma vinovata de moartea unui om. Nu mai exista nici constiinta in tara asta? Nu, se pare ca nu.

  2. lol says:

    Face lumea ce învaţă. Te dai cu Nuti cu masina, intri in gard si scrinteşti bunătate de coloana vertebrala se rezolva la Austria. Eşti baycar ramolit si vrei sa araţi ce nu ai putut sa araţi la tinereţe te dai cu motocicleta îţi spargi genunchiul si te dregi in Franta. A!!!!!!!!! romanica plăteşte greu ca tu sa fi zdravăn, sa ingrijeasca de tara, inutil ei nu te mai fac bine la cap niciodată. Asta Darius face ce i sa predat. Dar exista si un dar „LOL” are mana buna si dumnezeu îl asculta,daca e după sufletul meu ăsta sa primească cit a dat pe lume.

  3. ionborgo says:

    Crina!
    Tocmai azi il ingroapa la noi in urbe pe un „smecher de Romania” si mi-am zis in mine,cu parere de rau,geba ai bani dar cu soarta nu poti lupta.La 53 de ani esti inca in floarea vietii.S-a bucurat de multe lucruri bune pe Pamant si acum?Dumnezeu sa-l ierte.Vorba cantecului folk”vine o vreme,vine o vama”!Cu respect,ionBorgo.

  4. Poate c-o să se spânzure în America. Ros de remuşcări.

  5. Alandra says:

    Cred că nu se va emite nici macar în lipsă mandatul. Nu mai are cine să împartă dreptate în ţara asta.

  6. kmi says:

    tu ai perfecta dreptate, dar eu imi cam pierd speranta ca va mai exista dreptate si stiu ca e ok sa vorbim, dar in acelasi timp, mi se pare asa lipsit de sens sa vorbim…pentru ca nu cred ca se va schimba ceva.
    😐

  7. Alexandru cel nou says:

    Costernarea este mare si si v-a terbui sa avem o atitudine cat se poate unita in fata nelegiuirilor comise cu nerusinere de tigani,interlopi cei ce ii denumim cu multa eleganta smecheri de romania. Cred ca numai printr-o unitate fara echivoc a tuturor celor ce dezavuam o stare de fapt si anume nesiguranta pe care o simti in propia tara.Intro tara macinata de gastile de cartier de teritori tiganesti (vezi Craiova) o tara in care legea se faci cu pumnul ori mai nou cu pistolul. Drept urmare imi doresc ca sa existe o cat mai mare unitate intre oameni cinstiti care sa lase de-o parte frica si sa vorbeasca despre ce se intampla in societatea romanesca sa oblige prin proteste de strada in extremitate sigur, Guvernul sa promoveze o justitie cat de cat dreapta si o plitie la fel.Pt ca draga Crina nu este posibil ca intrun stat de drep ce se vrea european sa fi obligat sa asculti manele ca si imn national ori hip-hop sa fi obligat sa faci loc interlopilor ce continua sa sfideze si sa isi bata joc de tot ce inseamna oameni de cinstiti in tara asta.Trebuie odata pentru totodeauna sa spune STOP nesimtirii , indolentei criminalitatii, si mai ales coruptiei.

  8. ruxi says:

    @lol
    Descopar o noua atitudine!
    Despre datu’ cu masina, mai spunea unu’ pe care il considerati nebun!

  9. marius says:

    @oana
    este total nepotrivit si nelucrativ sa judeci oamenii ca actionand dupa aceleasi norme ca ale tale.
    multe din scrupulele si limitele pe care ti le autoimpui sau bunul simt le impune ,unora le sant total necunoscute ,nu le perturba rudimentul de constiinta. (pentru ca nu intra in matricea devenirii lor).
    in imbecilitatea lui,
    individul in cauza dar mai ales tatal sau spera si sant convinsi ca totul se va uita pana in primavara .el a fost inept dar de condamnat este toata familia si societatea in care se invart ar trebui sa-i boicoteze in toate planurile cred ca asta ar fi cea mai eficienta forma de corectie
    @alandra
    poate nu se va emite mandat dar e valabil ce i-am spus oanei mai sus
    @,Alexandru cel nou cred ca pentru unele (arme desigur)s-a emis autorizatie mult prea usor sau ,sant detinute de foste cadre ale anumitor servicii care au avut sau mai au misiuni in mediile in culpa.dar cum uzul nu impiedica abuzul ,fara autorizare sant mult mai multe decat armele detinute legal . nu cred ca este corect sa condamnam o etnie pentru ca acum ne convine noua ,cei ce sant de condamnat sant cei ce au tolerat mana armata in disputarea suprematiei intre clanuri rivale.si ghici cine e de vina ?

  10. Eu sunt de acord cu Kmi…din pacate, are dreptate. Dar pe de alta parte, daca nu se revolta nimeni, atunci chiar ca nu mai e nici o speranta. Asa, macar avem senzatia ca se misca ceva.

  11. Darius says:

    Deci, la naiba! Asta imi face numele de rusine.

  12. Ma faceti sa rad cu totii fara suparare. Mai ales Alexandru cel Nou.
    Smecherul asta a avut bun simt. A omorat un om si a disprut. Adica a fugit in America, a suferit deci oarecare deranj.
    Va reamintesc faptul ca sotia senatorului Paunescu a omorat doua bucati cetateni si e bine mersi acolo unde era si inainte.
    Iar ala gras si roscat e tot senator. Pun pariu ca se alege din nou pe baza de uninominala din asta care va bantuie pe toti. Adica votati omul nu partidul. Omul….
    Acum v-a apucat revolta si solidarizarea si vad ce Alexandru cel Nou mai da si vina-n tigani.
    Era o vorba, nu stiu daca se mai foloseste „a dat boala-n tigan” , in sensul ca se da vina pe tigan pentru toate alea.
    Nu zic ca sotia lui Paunescu a fost judecata prost de catre instanta. Dar eu , istoria si bunul simt ii va condamna pe romani pentru nesimtirea de a-l realege senator.

  13. PS.
    E bine daca te ‘solidarizezi”. Dar daca nu te deztampesti si nu te dezporcesti in prealabil, s-ar putea sa iasa mai rau decat era inainte de ‘solidarizarea” asta..

  14. marius says:

    este clar ca ,de oricare parte ne-am afla ,nu facem decat sa ne plangem cumva de mila ,sa ne clamam nepriceperea ,transformandu-ne in victime neputincioase sau in cel mai bun caz in observatori neutri
    imi permit sa cred ca se poate trece peste diferenta de opinii si peste faptul de a emite judecati fara acoperire .
    discutam aici sau aiurea( zic eu) pentru a putea ajunge intr-un final la delimitatrea unei anumite conduite sociale visavis de astfel de cazuri chiar cand legea-i oarba si se prezinta cu un cantar al drepatii stramb si erodat.
    mai important cred ca ar fi ,si cred ca gazda noastra nu ar avea nimic inpotriva sa incercam sa gasim formule de boicot social,profesional sau chir relational astfel incat individul sa fie obligat sa cedeze, sa se comporte civilizat si sa-si recunoasca gresala asumandu-si cosecintele faptelor sale .
    intreb care ar fi ,cum am putea determina modelul comportamental adecvat? poate urmatoarea tema sa fie una in care propunerile la acest subiect sa contureze macar o idee .

  15. Trexel says:

    Darius, deci la naiba, fix la tine m-am gandit :))
    hmm, tu si cafelele tale 🙂 si nevestele si…
    ce oameni!

  16. Oana says:

    Da’, chiar asa, ce oameni. va distrati fara mine, sa va fie rusine, mah.

  17. Satmareanca says:

    @ Oana
    Unii pot. Trebuie să te naşti astfel…

    @ LOL
    Aşa e, LOL. Roata se învârte roată. Iar într-o zi destinul îşi va plăti poliţele.

    @ Ion Borgo
    Vine o vreme când va plăti pentru tot ce a făcut şi atunci când se va uita în urmă îi va părea rău. Dar va fi prea târziu, nu va mai putea repara nimic…

    @ Alexandru Petria
    Ăştia nu cred că au remuşcări. Deja e un stil de viaţă…

    @ Alandra
    Să nu ai gura aurită! Deşi, presimt şi eu că nu se va întâmpla bine pentru „organe”.

  18. Satmareanca says:

    @ KMI
    Probabil nu se va întâmpla, în puţine cazuri se întâmplă, dar noi sperăm. Atât ne-a mai rămas…

    @ Alexandru cel nou
    Asta este, nesiguranţa. Lipsa ordinii. Avem multe de învăţat. Degeaba avem legi, dacă ele nu sunt aplicate ori sunt aplicate preferenţial…

    @ Ruxi
    Nu am înţeles ce îi spuneai lui LOL, dar îmi face plăcere să te salut 🙂

    @ Marius
    Eu spun că, totuşi, e bine să-i judecăm după normele noastre, ale celor ce ne considerăm normali, altfel riscăm ca, la un moment dat, normele lor să devină cele „bune”.
    Şi „plânsul de milă” e o formulă de protest, pentru că nu ne plângem nouă, ci protestăm faţă de atitudini nesănătoase ale unor indivizi ori ale instituţiilor statului. Dacă cei care trebuie să ia măsuri nu o fac, în timp tot s-ar putea forma un comportament social civilizat. Şi faptul de a protesta este un început. Ştii la ce mă gândesc acum? Dacă în România anunţi poliţia că se scandalizează vecinii, încă eşti considerat turnător. Dacă o face oriunde aiurea în Vest, eşti considerat un cetăţean cu simţ civic. Eu zic că şi discuţiile acestea ce ni se par nouă fără sens uneori au rolul lor. Pentru că ne pun pe gânduri. Pentru că şi alţii care doar citesc aici stau şi analizează, unii poate îşi schimbă câte puţin comportamentul după ce văd feedback-ul de la cei din jur.

  19. Satmareanca says:

    @ Teo. Georgescu
    A avea senzaţia că se mişcă ceva şi tot e mai mult decât nimic. Câte-un pic, pic 😉

    @ Darius
    Dă-l în judecată 😀

    @ Alex. Dumitrascu
    Mă ştiai supărăcioasă? :))) Revolta e un stil de viaţă pentru mine. E oarecum firesc să ne revoltăm când vedem cât de neputincioşi suntem în faţa şmecherilor „privilegiaţi”…

    @ Trexel
    Da, toată lumea e rea, de aia eşti tu altfel 😆

  20. lol says:

    @Ruxi! sa mor daca am inţeles . Poate ai mila de mine si mai dai amănunte ca nu pot sa dorm la noapte :).

  21. Darius says:

    @Trexel
    Deci, mori de ciuda! 🙂

  22. ruxi says:

    @satmareanca
    II explic eu.
    Multumesc pentru salut.
    @lol
    Despre datul cu Nuti cu masina si frangerea coloanei vertebrale prezidentiale a vorbit prima oara un om politic pe care il considerati „nebun”. Ghici, ghicitoarea mea!

  23. parazitu says:

    Inca o dovada ca in Romania se pot intampla de toate, fara ca sa i pese cuiva…as zice jalnic ca de obicei, dar de data asta e tragic….

  24. Satmareanca says:

    Bine ai venit! 🙂
    România-i ţara în care orice e posibil…

  25. unul says:

    Darius este crescut mai mult de fratii lui. Parintii au lipsit de acasa cand a crescut. In momentul in care conducea era tergiversata o alta ancheta in care a fost implicat intr-un alt accident de circulatie … neavand nici atunci permis.

    In firma lui taicasau Darius si fratii lui mai mari dau ordine si sunt foarte mari sefi. Nu cred ca stiu bine sa scrie dar dau ordine pe un ton ridicat. Injura si fac angajatii incompetenti fara motiv. Suspecteaza pe cei din jur ca fura de la ei, ei furand de ani intregi de la stat.

    Nu stiu cati ati ajuns sa-l auziti vorbind dar inafara sa strige nu prea stie altceva.

  26. unul says:

    Fratele sau Samuel Tantas candideaza din cate stiu ca senator.

  27. cineva says:

    pt UNUL il cunosti asa de bine ca sa poti zice astfel de lucruri?INVIDIA VA OMOARA imi pare rau de voi….sunteti oameni fara minte care n-au ce face toata ziua decat sa stea pe internet si sa comenteze cat despre autoarea articolului mii mila de ea pa

  28. Satmareanca says:

    @Unul
    Ştiu şi de cealaltă anchetă. Sunt oameni care cred că orice se poate cumpăra cu bani.
    Samuel Ţânţaş nu mai candidează.

    @Cineva
    Invidie spui? Cine ar putea fi invidios pe un iresponsabil care a luat o viaţă? În locul tău mi-aş ţine gura. Zău că ţi-ar fi mai bine 😉 Şi, te rog, nu-ţi fie milă de mine că nu ai de ce. Tu, însă, te-ai putea uita în oglindă şi nu ştiu dacă ţi-ar place ce ai vedea… Apropo, e mai util şi mult mai bine pentru intelect pe net decât în crâşmă 😉

  29. ank says:

    Nu sunteti in masura nici unu din voi sa judecati ! Dumnezeu e singurul care are acest drept. Nu va pierde-ti timpu cu comentarii inutie, oricum parerea voastra nu conteaza,! Poate aveti si voi copii sau frati care conduc oricine poate avea parte de o nenorocire, cat despre cel care a murit chiar imi pare rau pt el nimeni nu ar fi vrut asta, dar au baut impreuna nu inteleg de ce il acuzati numai pe Darius ! Voi habar nu aveti despre ce vb dar Darius nici macar nu stie ca a murit cineva in accident, abia a iesit de la terapie intensiva si in timpul operatiei a pierdut foarte mut sange iar starea lui e destu de grava, dar voi nu stiti evident de asta vb numai prostii si ma enervati la culme ! Daca ati fi in familia lor sau daca vi s-ar intampa voua asa ceva vreau sa-l vad pe primu curajos care s-ar duce el direct in inchisoare fara sa incerce sa se salveze ! lasa-ti-l sa-si revina sa afle tot ce sa intampat si apoi o sa raspunda pt faptee lui ! si inca ceva inconstiientior, banu face pamantu sa se invarta daca ati avea bani ati gandi altfe dar pt ca nu-i aveti nu ganditi deloc ! de cand e umea ce-i bogati au fost privilegiati nu inteleg ce va mira !

  30. madalina says:

    foarte frumos Anc……da serios bine ai zis tot comenteza ei si critica nu numai pe Darius ci si fam Tantas oricui i se putea intampla o astfel de tragedie de aceea nu suntem nici unul dintre noi capabili sa ii judecam pe cei din jur pt ca nu stii niciodata ce se v-a intampla..condoleante fam.

  31. cineva says:

    multumesc Madalina si anca macar voi sunteti destepte nu AutoaRea:))))

  32. unul says:

    Nu cred ca am dat de inteles mai sus ca m-as bucura pentru ce se intampla. Poate imi vine mie randul sa dau peste cineva …

    Dar va pot dovedi in zeci de randuri ca acesti oameni sfideaza orice incepand cu bunul simt. Oricum tot ce scriem aici nu are nici o valoare daca ar citi unul din familie. Parintii tantas INTOTDEAUNA isi vad copiii precum niste victime. Va spun sigur! Orice prostie ar face ii apara si dau vina pe altcineva. Dar ce e interesant e ca ei chiar cred asta. Daca vei discuta cu ei vei avea impresia ca tu esti mult mai rau ca ei.

    Ce trebuie sa recunosc e ca unele lucruri sunt exagerate despre ei, si ca Tantas si Nuta trag multe dupa copiii lor. Ceea ce au facut ei de multe ori este aratat disproportionat fata de aceleasi fapte facute de altii.
    Dar vina este a lor (parintilor) pentru ca atunci cand faceau prostii, batjocura, sfidare, umilinta, vatamari si aveau intre 17 – 20 de ani, ii aparau cu orice pret. Nici macar in particular nu-i corectau.

  33. cineva says:

    PT UNUL…de unde stii tu toate chestiile astea?esti cineva foarte apropiat de familie????si daca nu sti mai taci din gura cat pt satmareanca(sa iti inchizi si tu gura)nu imi vine sa cred cat esti de mincinoasa ca sa stii si tu masina era limitata la 180KM de aia nu imi pot explica cum a avut 250KM/h….ar trebui sa iti schimbi jobul ….aaaa si vezi cum mergi pe drum sa nu patesti ceva pa

  34. cineva says:

    pt UNUL inca ceva nu cred ca ii cunosti destul de bine familia incat sa zici daca au fost sau NU pedepsiti de parinti!!!!!!!

  35. ANK says:

    Nu stiu cine esti ”unul” dar un lucru imi e clar : nu sti ce vb ! Ii cunosc personal pe toti copii fam Tantas si chiar si pe parinti, nu-i asa cum crezi, eu am auzit cum ii certa cum nu le dadea masini cum nu le mai dadea bani si cum incearca disperati sa ii instruiasca cat mai bine ! Daca sunt bogati nu inseamna ca sunt parinti denaturati, asa cum crede-ti voi ca baietii numai pierd vremea va inselati, ii cunosc destul de bine si stiu ca au afaceri ca invart bani si chiar unul din ei lucreaza la service-ul din peco ! Unii oameni fac bani cu munca fizica altii fac bani cu capul, voi aveti impresia ca sa fi bogat ii foarte usor, ei bine va inselati ! Voi munciti 8 ore pe zi dupa care lua-ti telecomanda in mana si asteptati ziua ce vine in schimb un om bogat e mereu in alerta e mereu cineva care sa-i zica : sefu ce fac ? Nu-i mai criticati atata, vede-ti-va de vietile voastre ca sunt sigura ca aveti si asa destule probleme ca orice om, nu va consumati energiile cu ceva ce va depaseste pe voi toti curajosii de mai sus care va permite-ti sub anonimat sa comentati vietile altora ! Nu-l aplaud pe Darius pt ce a facut dar il cunosc de cand eram mici si stiu ce fel de persoana e, daca nu-l provoci iti poate fi cel mai bun prieten si te ajuta oricand daca-l jignesti te jigneste si mi se pare corect nu are de ce sa inghita prostiile altora ! Azi am aflat ca i sa spus ca baiatul din cealalta masina a murit…el e in stare de soc, ce-i doi erau prieteni ! Mi se rupe sufletul cand stiu prin ce trece si va urasc pe toti ce-i care-l criticati cu atata cruzime fara sa va ganditi ca ati putea fi in locul lui ! Nu stiu daca voi stiti ce inseamna ucidere din culpa, dar nu aveti dreptul sa-l numiti criminal, el nu a vrut sa ucida pe nimeni ! Si situatia nu ar fi fost asa de grava daca celalalt baiat nu ar fi pus frana brusc, daca ar fi mers cu viteza cu care era cand Darius a intrat in depasire nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat sau cel putin nu asa de grav ! Si inca ceva pt doamna ziarista DARIUS NU E IN AMERICA ! E evident ca aveti ceva personal cu cei bogati intr-un fel va inteleg poate ca daca as fi fost si eu in locul dumneavoastra eram la fel, dar daca accidentul asta ar fi fost provocat de vreun fiu, fin, sau rudenie apropiata ma intreb daca ati mai fi facut atata tam-tam !? Lasa-ti bogatii sa-si traiasca viata lor,au acest drept cu sau fara aprobarea altora, nu va obositi sa-i descoase-ti ca nu o sa va alege-ti cu nimic !

  36. cineva says:

    Bun raspuns ANCA…..esti o persoana foarte inteleapta dar imi pare foarte rau de ziarista aceasta pt ca cred si stiu ca nimeni nu da 2 bani pe ea!

  37. Adrian SM says:

    Azi miine se va intoarce si va demonstra ca de fapt nici nu a el a fost la volan, ca el nu a baut decit apa plata in ziua respectiva si alte de astea… ca sa e frumos la Satu Mare.Iar mie raposatul ,,organ sef” a vrut sa-mi anuleze permisul de conducere pentru o amarita de oprire neregulamentara in capatul orasului.

  38. Satmareanca says:

    Iar noi vom avea nevoie de toate lămâile braziliene ca să ne treacă greaţa. Apoi, filmul va rula de la început, cu aceeaşi ori cu alţi protagonişti…
    Erau la normă atunci, Adrian 😉

  39. marius says:

    cu tot respectul dar daca tot a venit sa ne umple de lacrimi si palme (meritate sau nu) de ce dracu nu si-a tras cateva in oglinda dimineata cand i-a fatat neuronul replica asta ?.pai alalalt e oale si ulcele pantru ca el darius a fost un imbecil (inconstient a fost la prima greseala )si familia consimte sal sprijine de fiecare data in sens negativ.indiferent cati bani ai este foarte usor sa nu-i mai ai sau,sa nuti foloseasca la nimic .fiecare lucru are importanta pe care i-o acorzi si nimic mai mult .dovada?fara bani ar fi mort.si oricum va fi unul chiar daca viu.cu cat esti mai sus in ierarhia sociala (daca ai ajuns cinstit si onest acolo)ai mai multe responsabilitati decat aia peste care dai cu masina .,din greseala sau nu.familia trebuie sa-si asume si riscul de a fi atras oprobiul public atata timp cat nu a inteles ca numai autocontrolul este cel ce te protejeaza.oamenii pot fi rai sau cinici dar in fata mortii nimic nu conteaza,toti santem egali.mai bine tacea.dumnezeu judeca oricum si totdeauna cu dreapta masura chiar daca numai unii pot sa se bucure de asta .

  40. marius says:

    @ank
    @madalina
    @cineva
    toate bune si frumoase as putea intelege ca e o greseala dar daca si numai daca nu ar fi cu…..R.E.P.E.T.I.T.I.E.
    intotdeauna antecedentele te omoara -stiu din proprie experienta.
    se intampla cam ca in fabula cu lupu ala in care strigi „vine lupu`” de n ori si cand vine lupu nu te mai crede nimeni .
    nu-si doreste nimeni o astfel de situatie dar nu poti oprii oamenii sa te judece mai ales cand au acumulat destule resentimente in cea ce te priveste .
    si n-am vazut pe nimeni sa se bucure de tragedia asta asa ca mai bine va pastrati in expectativa .
    castigati mai mult

  41. Satmareanca says:

    Marius, in aceasta seara, de la 22.00, Realitatea TV se va ocupa de şmecherul de care vorbim aici 😉

  42. marius says:

    receptionat .

  43. Pingback: Şmecherul portocaliu a făcut boom la Realitatea « Sătmăreanca

  44. marius says:

    bravo!.
    dar acum punct .
    si de la capat ……

  45. Satmareanca says:

    De la capăt, Marius. Altul mai gras că ăsta s-a ras 😀 Dacă nu de tot, avem grijă să continuăm 😉

  46. maria says:

    doamna aveti copii?sa fereasca Dumnezeu sa i se intample acelasi lucru unuia dintre ei si sa fiti judecata dumneavoastra sau sotul

  47. ana says:

    atata stiti judeca da nici nu stiti cum sa intamplat

  48. ana says:

    doamna ce vreti de faceti atat Zarva ?de era o familie care nu avea atatia bani nu faceati atata zarva dar numai ca dumneavoastra castigati mai mult facand atat tamtam

  49. vio says:

    ana iti porti numele degeaba ca vad ca ai uitat ca un baiat de 28 de ani si_a pierdut viata si a lasat in uma lui o familie indurerata care cere dreptate,sa iti fereasca Dumnezeu familia de masinile lor ca nu stii ce vorbesti

  50. dana says:

    ank are fff mare dreptate, ar fi bine sa te pui putin in locul fam lui darius ca sigur ai tacea din gura….nu mai face atat scandal ca pana la urma poate vei avea de suferit…comenteaza sialtceva

  51. vio says:

    daca era oricare altul fara bani era inchis in ziua cu accidentuL nu era nevoie sa comenteze nimeni nimic si nici sa se faca cunoscut cazul…de suferit nu am cum sa sufar mai mult decat sufar ca mi-au luat totul sper sa nu ti se intample si tie ca nu cred ca esti constienta de ce spui.AR FI BINE SA TE PUI TU IN LOCUL MEU CA NU CEI DIN FAMILIA LUI DARIUS SUNT VICTIME…

  52. Pingback: Şi noi pe voi, bogaţilor! « Sătmăreanca

  53. Un ingeras says:

    Ma enerveaza toata lumea frustrata … toti muritorii de rand , care il denigreaza pe acest „smecher” … in primul rand nu e smecher … e doar un baiat de bani gata care face ce fac majoritatea copiilor ca el !!! Draga mea ziarista … tu daca ai avea milioanele lor si relatiilor lor nu ai proceda la fel ?? Esti atat de corecta incat ai spune „Da … fac puscarie .. am omorat un om” Nu uita ca el nu a vrut acest lucru … Sunt curioasa cati care au un CLS nu apasa pedala la 200 km/h cand au posibilitatea … Nu ii judecati familia ca incearca sa-si apere copilul … judecatii pe cei care accepta mita !!! La urma urmei care e mai vinovat … un tata care isi apara odrasla , sau un judecator care accepta mita ??? Cred ca orice parinte ar face la fel daca ar avea posibilitatea !!!!!!! Frustratilor !!! Nu va mai legati de banii lor , doar pt ca voi nu aveti … e treaba lor cum i-au facut …. e treaba lor si ce fac cu ei !!!

  54. flrin says:

    😛

  55. cr... says:

    deci ….CARE E INVIDIOS SI VREA SA SE RAZBUNE PE DARIUS …???DC NU MERGETI SA IL CAUTATI IN NEGRESTI OAS ….SI IL VEDETI SI IN SATU MARE TOATA ZIUA LA TERASE ….NU AVETI TUPEUL CA SA VB CU EL …..atunci nu mai comentati nimic ….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: