Sunt norocoasă. Mi-a scris!

Sunt norocoasă! Mi-a scris! Am primit un mesaj de la El. Azi. Credeţi că am înnebunit? Probabil. Dar, mi-a scris. Am şi dovada. Şi mi-a mers bine de dimineaţă.

Nici nu mi-am deschis bine ochii că am primit un SMS prin care eram anunţată că firma Flanco m-a ales drept câştigătoarea sumei de 5.000 de euro. Pe mine şi pe nimeni altcineva. Pe mine, posesoarea numărului de telefon, pe care nu vi-l spun. Premiu la care se mai adaugă un telefon Nokia 3G. Fără să-mi aduc aminte că aş fi cumpărat vreodată ceva de la Flanco. Dacă mă gândesc bine, nu am trecut pragul acestui magazin de vreo 4-5 ani. De cumpărat, nu am cumpărat niciodată ceva de la ei. Dar, ce mai contează? Am câştigat! Sunt norocoasă, da? Dar asta nu-i nimic. Când dau să ies din casă, telefonul ţingăie iar. O doamnă de la o societate de asigurări mă anunţă că am fost selectată să particip la nu ştiu ce concurs. Trebuie doar să completez un formular ca să câştig câteva mii de euro. Năucă, am uitat suma. Spre deosebire de prima veste, în acest caz chiar sunt clientă a societăţii, pe partea bancară. Ok. Mai câştig o dată. Deja m-am obişnuit.

Însă, confirmarea faptului că sunt norocoasă din cale afară mi-a venit de cum am ajuns în redacţie. Mi-am deschis e-mailul. Aşa cum fac de obicei. Tot ca de obicei, mi-au lovit privirea vreo 300 de e-mailuri. Dintre toate, unul mi-a sărit în ochi. Era în dublu exemplar. Mi-am scăpat ţigara dintre degete şi mi-am vărsat cafeaua pe tastatură… Mai citesc o dată. Scrie clar. Negru pe alb. Mesaj de Sus. Mi-a scris… Mi-a scris Dumnezeu! Nu o dată, ci de două ori. Îmi dă şansa să devin omul Lui! Am vrut să-i scriu înapoi, să-i mulţumesc, dar nu mi-a lăsat nicio adresă de e-mail…

Acum, iertaţi-mă dacă am păcătuit bucurându-mă! 😀

Despre Satmareanca
Ziaristă

43 Responses to Sunt norocoasă. Mi-a scris!

  1. Oana says:

    Ai niste prieteni ceva de speriat. Imi e si frica sa mai vorbesc cu tine. Acum m-am prins, tu vrei sa aduci raiul pe pamant. Te-au coptat 😆

  2. Satmareanca says:

    Păi, dacă îmi scrie chiar şi Dumnezeu 😆 Să înţeleg că te-ai uitat pe lista cu adresele de email? Oricum, cam necunoscuţi pentru nesătmăreni ce se vede 😛

  3. Oana says:

    Vaiii, dar eu nu trebuie sa ma uit pe adrese, le stiu deja 😀 Acum ca ai bani, tot castigasi de cand te-ai trezit, mergem pana in Hawai, sau astepti mesaj de sus sa vezi daca ai voie? 😀

  4. Satmareanca says:

    Aştept mesaj de Sus. Păi nu ai citit că, de fapt, m-a şi ameninţat? Voalat, dar m-a ameninţat. Zice că veghează! Păi, cum? Şi trebuie să citesc ceva carte. Cred că anticipase că vom vorbi în seara asta de cărţi pe blogul tău 😀
    S-a dus Hawai-ul. Mai bine venea Apocalipsa cum am stabilit :)))

  5. Oana says:

    Eu cred ca are microfoane si camere video la tine in birou si in dormitor, ai grija 😉

  6. Satmareanca says:

    Păi, dacă e cel de Sus (poate vroia să zică vecinul de Sus 😆 ), nu are nevoie de nimic din ce spui tu. Se deduce că vede prin lucruri :)))

  7. Oana says:

    De sus, de deasupra? Cam ciudat, tu stai cel mai sus. Doamne?! 😀

  8. Satmareanca says:

    Deci, oricum o iau tot mesaj de Sus e 😆 Tare aş vrea să ştiu cine se află în spatele emailului. Nu de alta, dar, cum bine ai remarcat, ducea lipsă de idei. Pueril :)))

  9. Trexel says:

    acu o sa mai primesti un SMS de la flanco prin care vei fi anuntata ca pentru a intra in posesia premiului tre sa cumperi o cartela de reincarcare si sa trimiti codu prin sms la nr…
    asa prezic io

  10. Trexel says:

    da un click dreapta pe mail, alegi Properties si mergi la Details.
    acolo vei gasi mai multe informatii despre mailu ala, de unde vine, prin ce servere a trecut samd
    initial a pornit de la cel mai de jos „Received from…”

  11. Satmareanca says:

    Stai liniştit că am investigat. Avea o adresa de email fericire888 pe yahoo. Ceva în genul. Mă mai ştiu şi eu cu astea 😛
    Oricum, înţeleg că Dumnezeu şi-a făcut adresă de mail pe yahoo. E sărac de nu-şi permite un host 😀

  12. radu says:

    e super ce s-a intamplat cu tine azi..tu le-ai atras de dimineata buna prin gandurile tale pozitive si ele s-au tinut in lant :). despre ce ti-a scris Dumnezeu..judecata de apoi..voi credeti ca exista un Dzeu care judeca,,adica ne-a facut ca apoi sa ne judece sa dea cu parul? am sa citez ..sper sa nu fie prea lung.. …”ca de-a lungul intregii voastre vieti trebuie sa va fie frica de judecata Domnului.Pentru ca vi se spune ca Domnul este „drept”.Si Dumnezeu stie ca veti da de bucluc cand veti fi in fata groaznicei judecati a Domnului.prin urmare, trebuie sa fiti „ascultatori” in fata poruncilor lui Dumnezeu.Ca daca nu…
    Mai presus de orice,nu aveti voie sa puneti intrebari logice cum ar fi:”daca D-zeu pretinde supunere absoluta in fata legilor lui,dc a creat El posibilitatea ca aceste legi sa fie incalcate?”Ei bine iti spun tot profesorii tai-pentru ca D-zeu „a vrut sa ai liberul arbitru”.Ce fel de liber arbitru este acela, cand alegerea unui lucru din mai multe aduce dupa sine condamnarea? Cum este „liber arbitru” liber,cand el nu reprezinta vointa ta, ci inseamna sa faci ce vrea altul?Cei care invata acest lucru fac din D-zeu un ipocrit.
    Vi se spune ca D-zeu inseamna iertare si compasiune-dar daca nu-i cereti ietrtare”asa cu trebuie”, daca nu va adresati lui D-zeu asa cum trebuie, cererea voasta nu va fi auzita,strigatul vostru va trece neobservat.majoritatea dintre voi va petreceti deci mare parte din viata voastra de adult cautand modul potrivit de a va inchina, de a va supune si de a-L sluji pe D-zeu.Ironia acestei situatii este ca Eu nu vreau sa va inchinati Mie.Eu nu am nevoie de ascultarea voastra si nu e necesar ca voi sa ma ascultati.
    Acest comportamente sunt cele impuse de-a lungul istorie ..[..]

  13. marius says:

    ups .pai daca n-ar fi de plans ar fi de ras..
    trebuie sa recunosti ca nu-i de ici de colea sa fii aleasa ..
    si cand dumnezeu ti-a pus mana-n cap…..si cu ce graba ,temator ca nu vei intelege din prima s-a ganditr ca repetitia e mama-nvataturii?sau experienta personala sa- i fi dictat dublajul
    nuuuuu,am gasit ,nerabdarea de a te face omul sau …da` tu nu esti femeie totusi?…naspa astai transsexual?,pervers sau …pe invers ?….
    concluzia ?necurate-s caile domnului…..

  14. marius says:

    @radu
    eu atat stiu ca ne-a facut dupa chipul si asemanarea sa deci?era si el om sau noi santem dumezeii nostrii?(adica numai unii)
    mama ei de treaba….

  15. Satmareanca says:

    @ Radu
    Bine ai venit! 🙂
    Da, numai bine mi se întâmplă. Aveţi grijă pe unde umblaţi pe stradă că eman o energie de vă ia pe toţi pe sus :)))
    Ce am înţeles eu e că am primit o poruncă şi trebuie musai să caut cartea ce mi-a recomandat-o. Acum mă întreb: mai trebuie să o şi citesc? 😆

  16. Satmareanca says:

    @ Marius
    Ori e lucrătura diavolului 😀
    Ca să vezi cine m-a ales… Zicea Oana ceva de iad, acum va fi geloasă dacă se adevereşte că, de fapt, e duşmanul Lui cel care mi-a scris :)))

  17. marcelino says:

    Sa nu fie adresa de 666 fericire, ca e jale.

  18. Satmareanca says:

    Tocmai de aceea m-am oprit din investigaţii, să nu ajung la jale. Cu j mare 😀

  19. YODA says:

    Va spun eu: criza financiara americana isi spune cuvantul 😆

  20. Satmareanca says:

    Aha, o fi God-ul lor cel care mi-a scris :)))

  21. Alexandru says:

    Mai draga Crina trimite-ne si noua un pic de noroc…poate-mi pica si mie norocul sa ma trezesc maine in poarta cu un S-600 full!De-a Domnul sa fie si negru metalizat cu piele visinie. Doamne ajuta!

  22. Satmareanca says:

    Alexandru, ţi-ai spus dorinţele la o postare greşită. Raiul pe pământ e la postarea de mai jos :)))

  23. Trexel says:

    radu venise mai demult da asa e el, timid 😀
    ca si mine de altfel

  24. Mordechai says:

    Daaa, tombolacu premii de 5000 de euroi. taxa de înscriere doar 10.000.

  25. Satmareanca says:

    @ Trexel, ce-ţi e şi cu timidităţile. Leano, fii bărbată! 😀 Să-i explici lui Radu cum e cu glumele mele, să nu fugă :)))

    @ Mordechai, atunci rămân la emailul de la Dumnezeu, el nu mi-a cerut bani, ci doar să citesc :)))

    @ Marius, merci pentru link. Evenimentul e mâine, iar eu sunt undeva în Jonolulu faţă de locul în care se desfăşoară :)))

  26. Trexel says:

    glumele tale? care glume?

  27. Darius says:

    Si io am primit, pe mailu de Finante. De atunci am zis 543 de Tatal Nostri.

  28. Satmareanca says:

    Trexel, exact, care? 😀

    Darius, şi eu care credeam că sunt singura aleasă. Şi eu l-am primit pe mailul meu de la redacţie. O fi o lucrătură de-a Fiscului central :)))

  29. Bilă says:

    Deci Dumnezeu există! Şi răspunde şi la „ping”!

  30. Nicu says:

    Ehee, ia uite ce noroc ai, la inceput de criza financiara mondiala sa primesti o mana cereasca. Cum nimic nu-i pe de-a moaca in lumea asta, trebuie la schimb cam tot atatea matanii.

  31. Oana says:

    Baii, pe mine m-a sarit. Cred ca is pacatoasa rau 😛

  32. marius says:

    las ca s-a inventat contactul telefonic si cel putin o data pe saptamana te-ntreaba unul daca te-ai razgandit si ei totusi card de la ei ca banii,nu-i au da` se-nghesuie sa ti-i dea . doar nu in banii aia stau ei in partie(ca tot nu-s ai lor), ci de costurile si dobanzile adiacente.

  33. CELLA says:

    eu azi am făcut CIRC cu strigături … la finanţe şi i-am înjurat în purpuriu de doine cu noduri să nu-i apuce sfîrşitul crizei americane şi să se tăvălească-n chinuri pînă-oi veni io să le descînt cu pasaje din modificările la codul financiar ( n-ar mai avea parte de sex inventatorul şi aprobatorul lui în veci vecilor amin ) … aşa că ….
    n-avusăi vreme practic să dau drumul la mail decît pă seară
    am constatat cu adîncă mulţumire că-s iertată … avusăi numa d-alea pă care trebe musai să le trimit la de 3 ori 33 că altfel mi să întîmplă … am rîs … băoiiiiiiii da’ ce mi să mai poate întîmpla 😛 … sanchi … boăi … so inventat cuvîntul amicărenicesc DILETE 😆

  34. urbanreality says:

    cel de Sus te vegheaza si alaturi de tine in anchetele intreprinse 😀

  35. Satmareanca says:

    @ Bilă
    Şi la trackback :)))
    Bine ai venit!

    @ Nicu
    Nu-i da idei, poate citeşte şi io tare bine butonez la laptop din pat. Nu am cum face mătănii 😀

    @ Oana
    Hai că-ţi dau ţie emailul dublură 😆

    @ Cella
    Şi io m-am enervat pe la bănci şi altele în genul. Ba e pentru prima oară când mi-am uitat telefonul pe unde am umblat, la bancă. Se vede că azi nu mai sunt atât de norocoasă ca şi ieri 😀
    Deletul îl ţin mult apăsat. Pe God nu mi-am permis să-l şterg :)))

    @ Urban
    :))) Aşa se pare.

  36. Giorgi says:

    Gata! Stiu. Cel de sus ti-a citit editorialul – Raiul pe pamant – si s-a gandit sa-ti dea un semn… de viata. Hmmm… Ai grija ce mai scrii/ce-ti doresti, s-ar putea sa ti se-ntample…
    S-auzim numai de bine.

  37. Satmareanca says:

    Yeeesss! Cine ştie ce dorinţă îmi pun! Îţi spun mâine la cafea. Vezi că mâine e miercuri. Prietenii ştiu de ce. Bem doar o jumătate :)))

  38. geomarz says:

    N-a mers cu „replay” ?!
    Eu asa fac. N-am nici o adresa pastrata pe undeva. Numai mesaje… 😕

  39. al2lea says:

    Vai de mine!
    Acum inteleg de ce nu-mi scri nici macar un cuvintel… Nu sunt de nasul tau! 🙂
    Ma bag si eu in seama… Si „cand incolo”…
    Gata! Am pierdut orice speranta!

  40. Satmareanca says:

    @ Geomarz
    N-a mers. Cred că-i un dictator. Dă ordine fără să-mi permită dreptul la cuvânt :)))

    @ Al2lea
    Mda, sunt norocoasă dată dracului. Imediat nu voi mai comunica nici cu mine la cât de tare mi s-a urcat la cap 😆

  41. geomarz says:

    @ Satma…
    Asta cred si IO… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: