Jurnal de campanie

Jurnalul ăsta aş fi vrut să-l scriu eu. Dar, ca de obicei, l-a scris altcineva înaintea mea. Şi l-a scris foarte savuros. Nici în vise nu aş fi putut scrie aşa de bine. Nu mai încape îndoială cine e autorul. Mordechai, normal.

Ziua 1
Azi a venit primaru’ cu unu’. Zicea că ei dă startu’ la campanie, la noi în comună. Se uita lumea urât la ei. Pe urmă au zis ei ca e campanie d’aia, electorală.
“A, aşa da, dom’le” le-a zis moş Filet. P-ormă ne-a dat ăla grasu’ care a venit cu primaru’ sacoşe galbene. Şi a zis că să-l votăm, că ne bagă asfalt. Da’ baba Merlina e surdă şi nu pricepe. Că tot întreba ce ne bagă. I-a zbierat fi’su’ în ureche că ne bagă asfalt. Da’ baba a făcut gura pungă şi a zis că “mie poa’ să-mi bage, da’ să nu mă doară”. La sfârşit ăla a zis că să votăm cu Săgeată şi a plecat. Votează dracu’, că ai lu’ Săgeată e toţi în Italia. A mai rămas numa’ doar a bătrână.

Ziua 2
Şi azi e campanie. Azi a venit iar primaru’. Cu altu’. Tot gras. Ăsta n-a dat sacoşi. A dat şepci la lume. Zicea că dacă-l votăm ne măreşte pensia. Iar s-a băgat moş Filet în vorbă. Şi i-a zis lu’ ăla: ” Cu cât?”. Ăla nu s-a supărat. Că alde Filet îşi pusese şapca aia pe cap. Şi i-a zis: ” Cu trei milioane. E bine ?”. Moş Filet rânjea şi cică:” D’alea vechi sau d’astea noi?”. S-a râs şi grasu’. Zice: “D’alea vechi “. Lu’ moş Filet îi convenea, da’ zice:”Păi, na. Că o pun şi pe babă să te voteze, că ea n-are pensie. Şi atunci îmi dai mie şase milioane. Ce zici?”. Ăla a zis că e de acord. Au bătut palma. Pe urmă ăla a plecat. Şi moş Filet s-a dus la găini să ia ouăle. Că acu’ le punea în şapcă.

Dar savoarea e în Ziua 3 şi Ziua 4 de campanie, pe care vă invit să le citiţi la Mordechai. Între timp avem azi şi continuarea aici. Eu ce să mai spun? Nu o rataţi! Să râdeţi bine! 😀

Repetăm. Stagnăm. Doar existăm.

Cică, repetiţia e mama învăţăturii, dar o dată ce ai învăţat se presupune că treci la altă lecţie. La noi nu. Repetăm şi iar repetăm. Euro urcă. Leul coboară. Criza se crizează şi … ucide. Băsescu bate câmpii, cu graţie. Sindicatele ies în stradă. Parlamentarii nu au făcut nu ştiu ce. De parcă ar face ceva vreodată. Doar trăim în lumea lui „a nu face”. Vă aşteptaţi la mai mult? Nu ştiu cine scrie scenariul ăsta, dar mi se pare prost. Iar să reiei veşnic acelaşi film, o lipsă cumplită de inspiraţie. Înţeleg că roata se învârte roată, dar mai sper din când în când, în zadar, să iasă din cadru. Până la urmă, gândind eu încet, ardeleneşte, am găsit răspunsul: evoluţia speciei umane a atins un nivel de stagnare. Şi acum răsuflăm uşuraţi. Nu avem şanse să devenim prea curând supra-oameni şi nici spiriduşi vicleni dependenţi de TV. N-am zis io, ci cercetătorii. Aşa că rămânem ce suntem încă un milion de ani de acum încolo. Oare ne mai suportăm atât?