Şi noi pe voi, bogaţilor!

Banu’ face pământul să se învârtă, îmi spuneau ameninţător, nu de mult, nişte puşti cordiţi. Credeam că este vorba despre un accident, despre nişte şmecheri de bani gata, dotaţi cu Merţane şi cam atât, care-şi varsă prostia pentru că au fost demascaţi.

Nu e un accident. Este un simptom al unei societăţi în care banul pare a fi singura valoare. Şi citiţi aici de ce. Când o tânără speranţă a politicii portocalii spune unui om respectabil „Te fut în gură, săracule!” cred că ar trebui să punem mâna pe ce apucăm. Iar răspunsul nostru ar trebui să fie pe măsură: Şi noi pe voi, bogaţilor!

Omul acela

Trecem în fiecare zi pe lângă el fără să-l vedem. Ieri a fost prietenul nostru, vecinul nostru, azi e doar Omul acela. Cândva a fost un om respectabil. Azi este doar o arătare, dar om. Om ca şi mine, ca şi tine, ca şi voi toţi. Un om căruia viaţa i-a jucat feste. Un om pe care acum societatea îl refuză.

A rămas singur în stradă. Iar de atunci nu mai e nici prieten, nici vecin. În cel mai bun caz e Omul acela. Nu cere. Nu aşteapta. Dar când primeşte un colţ de pâine ştie că va apuca şi ziua de mâine. Va avea vlagă şi pentru ziua de mâine. Că şi mâine va fi tot acolo. Fără să ceară. Fără să aştepte. Iar ca şi Omul acela sunt mulţi.

Noi cât de oameni suntem dacă nu facem nimic ca Omul acela să devină din nou prietenul şi vecinul nostru?

Nu ştiu de ce mi se pare că melodia Cellei merge la ţanc. Merci, Cella!