Omul acela

Trecem în fiecare zi pe lângă el fără să-l vedem. Ieri a fost prietenul nostru, vecinul nostru, azi e doar Omul acela. Cândva a fost un om respectabil. Azi este doar o arătare, dar om. Om ca şi mine, ca şi tine, ca şi voi toţi. Un om căruia viaţa i-a jucat feste. Un om pe care acum societatea îl refuză.

A rămas singur în stradă. Iar de atunci nu mai e nici prieten, nici vecin. În cel mai bun caz e Omul acela. Nu cere. Nu aşteapta. Dar când primeşte un colţ de pâine ştie că va apuca şi ziua de mâine. Va avea vlagă şi pentru ziua de mâine. Că şi mâine va fi tot acolo. Fără să ceară. Fără să aştepte. Iar ca şi Omul acela sunt mulţi.

Noi cât de oameni suntem dacă nu facem nimic ca Omul acela să devină din nou prietenul şi vecinul nostru?

Nu ştiu de ce mi se pare că melodia Cellei merge la ţanc. Merci, Cella!

Anunțuri

Despre Satmareanca
Ziaristă

24 Responses to Omul acela

  1. Oana says:

    Uh, ce trist. Adevarul e ca nu prea ne mai gandim la batranii aceia care au pierdut tot si au ramas in strada. Si au muncit si ei pentru tara asta, ca doar ei au cladit-o si ne-au lasat-o noua. Iar noi nu facem decat sa le dam cu sutul. Da, melodia Cellei se potriveste perfect.

  2. YODA TV says:

    Omul acela care acum il societatea il ignora tot OM a ramas.

  3. Mordechai says:

    Omul ? Cine îi spune „Omul ” ?
    E ” Ăla”. E chestia. E inpronunţabilul. Pentru că lipsa numărului de înmatriculare şi deficitul de substanţă foşnitoare îţi anulează umanitatea. Într-o lume în care există topuri. Top ţ sute ai celor mai bogaţi… oameni.

  4. Satmareanca says:

    Oana, e mai simplu să trecem pe lângă ei ca şi cum nu i-am vedea…

    Yoda, mă rog…

    Mordechai, tocmai de aceea i-am spus om, pentru că prea mulţi îl consideră altceva. Nici măcar un animal…

  5. CELLA says:

    Mă învinge neputinţa putinţei de a face , habar n-am „ce caut eu în viaţa mea” … cînd mă întorc de pe sălile tribunalului …
    acolo omul … este un dosar … spiritul … s-a autodizolvat …
    a rămas numai „litera”,prostia,incompetenţa,interesul,TELEFONUL …
    şi urma … omului acela … într-o sentinţă care are cinism … şi căi de atac 😦
    cînd vezi,aproape zilnic,cum sunt destrămate destine … pe bandă rulantă … nu am destulă pîine … şi pîinea mea nu se înmulţeşte … minunile sunt altă parte … au zăvorît fraţii noştri bipezi căputu’

    http://www.trilulilu.ro/Blanche/a061a08e4e0380

  6. Trexel says:

    biiine, care ma simteam si io mai bine azi si vroiam sa revin la veselie iar voi… ok
    oricum nu rezolvam nimic.
    oricum nu voi face niciodata nimic mai mult decat sa-i dau sandwichu meu daca ma nimeresc cu el in mana, n-o sa fac nimic altceva decat sa-i dau bani. am dat unora tot ce-am avut la mine. dar nimic mai mult nu voi face niciodata.
    hai sa fim realisti. si daca se scrie aici despre el… nu-l incalzeste cu nimic. nu facem nimic. schimbam niste idei despre o realitate fara s-o afectam in vreun fel.
    repet. n-as face nimic mai mult. poate pentru ca nu e prietenul meu. daca ar fi fost, cu siguranta n-ar fi ajuns in halu ala ca nu-l lasam.
    d’aia e bine sa te inconjori cu prieteni de nadejde.
    si nu cred ca e vorba de neputinta mereu. daca ai vrea cu adevarat sa faci ceva ai gasi mijloacele. da nu vrei destul. sa ne imbatam cu propriile noastre laude despre mult binefacatorul sine… imi aduce a resemnare

  7. Alexandru says:

    Draga Crina ai dreptata sunt multi oameni ai caror sufele sunt intinate de amar si durere dar sunt multi ce reprezinta grupuri de interese al mafiei cersetorilor sunt multi care nu au nicio afectiune sunt chiar buni de munca si cersesc.Toate aaceste aspecte negative impiaza foarte mult viata cersetorilor cinstiti ,viata acelor oameni care chiar nu pot sa-si castige in alt mod existenta!Pacat……

  8. ionborgo says:

    Crina!
    Faci tu ce faci si reusesti deseori sa ma surprinzi cu o sensibilitate care ma misca pana la lacrimi.Ai dreptate !Trecem nepasatori pe langa „omul acela” fara regretul ca poate si noi am contribuit la starea lui,daca nu noi atunci societatea,daca nu societatea cine stie ce necaz-povara duce in sacul lui „omul acela”.Nu rareori am stat de vorba cu unii boschetari care la viata lor au fost personalitati,chiar notabile si fiecare in dezechilibrul lui ascunde o trauma care l-a impins spre dezastru.Nu avem noi inima si nici rabdarea de a-i asculta si a-i intelege si iarasi spun ca nu rareori le aruncam peste umar”betivul acela”.Stim noi oare de ce-si ineaca amarul?Nu stim si nici nu vrem sa stim si ne spunem crestini cu dragoste de aproape.Asa O fi?Cu respect,IonBorgo.

  9. Filip G says:

    http://www.trilulilu.ro/onitha/052a897e4f7ea6

  10. marius says:

    desi in cu totul alte circumstante,„omul acela„ santem fiecare in parte.separat fiecare traim aceeasi trauma doar intensitatea si nivelul de implicare difera.imaginea perfecta pentru falimentul unui stat parca tot mai mult al altora …..si tot mai putin al romanului.astazi poti avea tot ,iar maine nimic dintr-o trasatura de condei,dintr-o virgula pusa aiurea,sau din indiferenta generata de un sistem unde omul este doar marfa,un numar de arhiva si o povara pentru guvern (oricare ar fi acela).
    problema cu cersetorii este alta si substratul difera .
    psd-ul ne da sfaturi,
    pnl ne-nvata sa tragem targa pe uscat ,
    pdl-ul ne da subiectul de referendum de la mordechaisi nea jiji ii sustine la capitolul fara numar,fara numar….iar prietinii ne dau lectii de justitie,(adica toarna lemne pe foc ),doar doar ….ne rupem gatul mai repede si din propie initiativa…..

  11. Satmareanca says:

    @ Cella
    Da, un dosar. O filă dintr-un dosar. Câteva litere printre atâtea cuvinte…
    Faci toată povestea mai dureroasă cu melodia asta. Trebuia să mă consult înainte de a posta 🙂

    @ Trexel
    Atunci nu mai scriem nimic. Nici pe blog, nici nicăieri. Pentru că oricum nu se întâmplă nimic. Aşa? Greşeşti, uneori se întâmplă dacă insişti. E drept că în puţine cazuri din multe, dar se întâmplă într-un fel sau altul…

    @ Alexandru
    Ai şi tu dreptatea ta, dar chiar de aceea trebuie să încercăm să-i ajutăm pe cei ca şi omul de care vorbesc…

  12. Satmareanca says:

    @ Ion Borgo
    Am rămas şi eu pe gânduri când am scris şi vă spun de ce. Pentru că îl văd prin preajma redacţiei de atâţia ani, i-am dat de multe ori bani, l-am lăsat să se încălzească, dar niciodată nu am încecat să vorbesc pe îndelete cu el. Nici nu ştiu cum aş putea, căci vorbeşte incoerent şi doar în limba maghiară, scoate sunete ciudate. Ştiu că a fost un om respectabil, care şi-a pierdut minţile. La un moment dat ştiam mai multe, dar am uitat. Nici eu nu-l văd întotdeauna, dar am puterea să recunosc…

    @ Filip
    Asta e viaţă de câine, nu de căţel …

    @ Marius
    Aşa e, suntem vulnerabili cu toţii. Sclavii unui stat în care legea, aşa proastă cum, se aplică după bunul plac. Atunci când se aplică. E grav când am ajuns atât de nesemnificativi pentru stat. Şi nu e vorba de doctrinele unui partid ori altul, bunul simţ ar trebui să existe peste tot. Nu se înţelege că nu vorbim de bunăstare, ci de un trai decent legiferat prin actul fundamental al ţării. Asta o fi decenţa?

  13. harry says:

    nu ai ce face, nu ai cum sa-i ajuti. stii asta si citeodata te enerveaza propria-ti neputinta.
    si ii dai doi lei sau doi euro sau doi dolari, depinde in ce tara sau continent il intilnesti.
    si ti-e indiferent daca isi va cumpara o piine sau o votca.
    si pleci.
    mai mult nu vei face pentru el.

  14. Oana says:

    Crina, mama, am impresia ca esti intr-un moment din ala. Unul din care trebuie sa fii scoasa.

  15. Trexel says:

    „Uneori se intampla” zici tu… pai uite cu treaba asta nu prea ma impac eu. Si ideea in ce am scris mai sus este ca suntem un popor obisnuiti cu sintagma asta.
    „Nu se intampla”, „Nu se face” sunt scuzele pe care ni le bagam pe gat. Faza asta cu „omul” nu cred ca se poate compara cu cealalta cu „smecheru”. Acolo ai putut declansa un „Se intampla” in felul acesta, scriind despre caz.
    Aici insa…”omul” e ceva prea sters si practic s-a ajuns la o mentalitate in care nu face nimeni nimic daca nu-i ies bani sau daca nu are posibilitatea prin asta sa dea in cineva. Aici, in cazul asta nici n-ar iesi bani si nici nu s-ar lovi in cineva suficient de important. Si atunci „nu se intampla”.
    Aici tre sa ne schimbam noi si sa nu ne mai rezumam doar la arunca un sandwich sau cativa lei si de a trece mai departe multumiti ca am facut ceva. In astfel de cazuri (si) la noi e buba.
    Si treaba ar putea merge in felu urmator:
    Eu recunosc ca sunt asa si ca nu fac nimic. Ajuta-ma sa ma schimb…chiar daca si tu esti la fel ca mine 😉

  16. Satmareanca says:

    @ Harry
    Tocmai asta e trist. Neputinţa asta e durerosă. Iar atunci când m-ai şi scrii la ziar (despre cazuri şi cazuri) şi nu se întâmplă nimic, devine dureros…
    Bine ai venit! 🙂

    @ Oana
    În lumea asta trăim. Zi-mi ceva ca să pot râde 😀

  17. Satmareanca says:

    @ Trexel
    Trebuie să ne schimbăm noi toţi ca să putem schimba mentalitatea sistemului. Acolo-i buba. Tot sistemul acesta de insituţii complicat puse cică în slujba cetăţeanului. Vorbim tot timpul de protecţie socială. Unde-i?
    Eu nu vreau să schimb pe nimeni. Doar scriu 😛

  18. sfinx667 says:

    Protecţie socială… nu există, doar rapoarte pozitive şi mitomanie cu tonele, atât….
    Fac parte dintre cei care stau de vorbă cu oamenii aceştia, mă implic şi…. te afectează , dezinteresul, nepăsarea, gândirea că orice ai face e tot degeaba … astea mă scot din minţi… nu aşa vom schimba ceva, nu renunţând din start la toate.
    Dacă pornim cu ideea că oricum nu rezolvăm nimic, ce şanse oferim ? Am încercat măcar ? Am continuat, am denunţat, luptăm cu nemernicia şi ipocrizia ?
    Ăla nu, ăla nu….. atunci cine ?
    Poate nu-s cea mai nimerită să ţin prelegeri, sunt doar foarte obosită, şi eu şi Gavroshe luptăm de nişte ani cu un sistem ticăloşit, avem momente când suntem îngenunchiate, alteori ne dorim să renunţăm, apoi ne lovim de mereu acelaşi aluat din care suntem construite, nu putem, nu vrem, continuăm, mai călite, mai obosite, mai interesate ca oricând, dar, continuăm…trebuie…
    E atât de multă tristeţe lăngă noi, atâtea drame şi tragedii se curg …. hai să facem fiecare câte ceva, orice, numai să renunţăm la renunţare , că n-or fi nemuritori şi veşnici baronii locali !
    Of, cer iertare, sunt tare pornită zilele astea, de pe redute, se vede altfel … zic doar că e păcat să ne limităm să privim totul de pe margine şi să ne resemnăm, la renunţare trebuie să renunţăm ! Nici eu nu ştiu cum, dar mereu încerc câte ceva, cam asta vreau să zic …
    Numai bine îţi doresc, fii mereu tu , că eşti tare faină 🙂
    Sibilla

  19. marius says:

    prietena ta are dreptate .trebuie sa iesi din starea asta ca nu te caracterizeaza si -i contraproductiva esti om si poti avea trairi ca oricare altul dar daca lucrurile ar sta in puterea noastrra ce bine ar fi….bantui in lumea asta virtuala si chiar daca fiecare bloger are un anume nivel(individual de pregatire)exista o anume convergenta de opinie in cea ce priveste nemultumirea fata de calitratea si siguranta vietii sociale in tara asta .si este transpartinica mai ales .jurnalisti de la diverse publicatii sau televiziuni,exponenti ai vietii politice si economice se intrec in a ne arata cat si mai ales ce ne lipseste,care ne sant carentele sociale si educationale ,noi toti santem de acord ca nu se face nimic pentru a remedia aceste tare .si atunci DE CE NU SE SCHIMBA NIMIC ?ce ne impoiedica sa aducem lucrurile pe un fagas normal?

  20. Trexel says:

    Crina, na că tot ne-am pus p-o dungă. Hi să ne schimbăm! 🙂
    iote ce se ştie cuscra

  21. Satmareanca says:

    Ziua bună la toţi! Vă răspund mai încolo 🙂

  22. Satmareanca says:

    @ Sfinx
    Nici nu ştii cât elan îmi dai uneori 🙂

    @ Marius
    Gata, am ieşit! 😀

    @ Trexel
    Ce schimbăm? Bloagele? :)))

  23. ioanalaura says:

    Am avut un asemenea Om in apropierea mea: in fiecare zi treceam pe langa banca pe care statea impreuna cu cele 3 sacose de lucruri pe care le mai avea. Cand ploua sau ningea statea intr-o cabina telefonica. Ii lasam mancare pe banca, imi zicea „multumesc”. Am cautat un azil pentru batrani sau un adapost pentru oameni fara domiciliu, nu am gasit nimic ( azilele pentru batrani se bazeaza pe rudele acestora si pensii), doar o propunere de proiect cica dezbatut de primaria sectorului 3. Pana sa primesc eu vreun raspuns din partea institutiilor administrative, omul isi gasise de munca in piata, era tuns, ras, imbracat decent. M-am bucurat. Acum, la un an dupa asta, prin septembrie era iar in strada, de data asta pe banca din fata blocului meu, venea acolo in fiecare noapte dupa 12 si statea pana pe la 6. Doar isi petrecea noaptea pe o banca curata sub o vita de vie, cat de cat ferit. In prezent, nu mai stiu nimic despre el. Cu ce ajuta societatea oamenii aflati in aceasta situatie? Fie pe omul acesta, fie pe Regizorul de la Universitate sau alti intelectuali (cum am auzit chiar de un renumit profesor de psihologie) lipsiti de sanse la o varsta inaintata….presupun ca nimic..

  24. Satmareanca says:

    @ Ioana Laura
    Bine ai venit! 🙂
    Unii dintre noi, precum eşti tu, îi ajută cu cât pot şi cu cât îi lasă inima. Dar acest ajutor este insuficient. Repet, statul prin instituţiile sale ar trebui să-i ofere protecţie şi să-l ajute să se reintegreze. Părerea mea…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: