RSR – Republica din stradă

România stă pe un butoi cu pulbere. Un butoi numit sindicate. Trăim în Republica Sindicală România. Toată lumea iese în stradă, toţi bugetarii, funcţionarii ori cum se numesc ei (oricum, slujbaşi de la stat) vor salarii mai mari. Nu majorări salariale de 10 ori 20 la sută. Ci de 50 la sută. Atât cât li s-a dat şi profesorilor. De cerut cere toată lumea, dar e capabil bugetul să dea atât? Răspunsul este clar: Nu. Vor salarii „echitabile”. Ori salarii echitabile pentru toţi funcţionarii nu se pot obţine la heirup. Nu se pot obţine, deoarece salarizarea în diferite instituţii ale administraţiei publice descentralizate şi locale sunt diferenţiate după nişte reguli numai de legiuitori ştiute. Şi de sindicate acceptate de atâţia ani.

Este normal ca toţi să îşi dorească salarii mai mari, însă o majorare salarială de 50% la pachet pentru toată funcţionărimea, nu numai că este imposibilă, dar este şi discriminatorie pentru salariaţii din cadrul aceluiaşi sistem. O majorare de 50 la sută ar însemna pentru unii funcţionari din posturi de conducere un plus de câteva mii de lei la salariu, iar pentru bugetarii de rând o creştere de câteva sute de lei. Greva de avertisment a funcţionarilor de ieri, ce va fi urmată probabil de protestele personalului din sistemul sanitar şi a altor categorii de bugetari este inutilă. Inutilă pentru că o creştere de salariu cu 50 la sută este nerealistă în orice domeniu de activitate. O astfel de creştere ar fi justificată în condiţiile în care şi calitatea serviciilor şi performanţa ar creşte în aceeaşi măsură.

Dacă solicitările sindicaliştilor ar fi onorate ar duce România în colaps. Şi nu pot fi. E un soi de şantaj, liderii sindicali profitând de slăbiciunea Guvernului în preajma alegerilor. Tocmai de aceea, răzmeriţa sindicală miroase a politică. Iar faptul că majoritatea liderilor de sindicat au fost, la un moment dat, membri ai unui partid politic, ba chiar au practicat traseismul politic, lasă impresia că aceştia sunt implicaţi în jocuri de culise. Jocuri politice ieftine în care masa de sindicalişti este folosită fără nicio jenă ca mijloc de schimb. Un troc ieftin din care ar avea de câştigat doar cei care vin din partea sindicatelor la masa negocierilor. Iar sindicaliştii se lasă manipulaţi într-o luptă din care ştiu că nu au cum să câştige. Pentru că solicitărie lor sunt mai mult decât irealiste.

Însă, când aud că directorul ANRE are un salariu anual de 50.000 de euro, zău că îmi vine să cred că ar trebui să ieşim toţi în stradă.