Dincolo de ziduri

De vreo şapte ani şi ceva contemplu, zi de zi, fără nicio noimă, zidurile înalte şi scorojite care mi se arată în faţa ferestrei. Sunt destul de aproape să le văd bine, destul de departe să nu îmi dau seama ce se ascunde după ele. Strategic amplasate încât de la geam doar ghicesc, printre acoperişurile învechite de vreme, locul exact.

Zi de zi, când îmi sorb cafeaua, aceiaşi întrebare îmi trece de nu ştiu câte ori prin cap: oare ce o fi dincolo? E un ritual zilnic. Am trecut rar pe lângă ele, deşi sunt la vreo 100 de metri de casă, dar şi atunci am evitat să mă uit în sus. Am evitat, de teamă să nu alung misterul. Cred că zidurile acelea au suflet. Ar putea fi orice în spatele lor. Voi ce credeţi că se ascunde după ziduri?

PS. Din primăvară nu s-au schimbat în decor decât frunzele copacilor. Motiv pentru care am reluat postarea aşa cum am scris-o atunci. Întrebarea e aceeaşi, misterul pluteşte în continuare în aer de câte ori îmi sorb cafeaua…