Cine are bătrâni… să-şi bată joc de ei!

„Cine n-are bătrâni să-şi cumpere”. O vorbă înţeleaptă, pe care românii încep s-o uite. Iar societatea îi trece încet la capitolul „nefolositori” pe cei ajunşi la vârsta a treia. Noi avem destui bătrâni. Am mai şi „vândut”, căci s-au dus să-şi caute bătrâneţea liniştită în ţări străine, care i-au apreciat fără să fi mişcat vreun deget pentru ele, dar tot prea mulţi ne-au rămas, în opinia unora, şi, pesemne, e cazul să-i mai rărim. Asistăm în aceste zile la o polarizare a mediei şi a opiniei publice în general pe subiectele salariilor nesimţite încasate de şefii unor agenţii guvernamentale pe de o parte şi pe cel al pensiilor de 3 lei încasate de unii români, pe de altă parte. Toată lumea îşi dă cu părerea, unii sunt de acord cu salariile mari şi cu pensiile mici, alţii sunt pe invers. O seamă de lideri de opinie, dar chiar şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Camelia Spătaru, sunt foarte vehemenţi şi simplişti: nu are dreptul la nicio pensie, pentru că nu a muncit niciodată. Probabil ar trebui să moară.

În toată această poveste uităm de principii precum solidaritate şi echitate socială. Uităm pentru că nu am luat nimic din memoria celor pe care astăzi îi punem la colţ, lăsându-i să se descurce cum pot, la limita subzistenţei, într-o batjocură totală. Îi punem la colţ fără să ştim ce au făcut în atâta amar de viaţă. Suntem egoişti din cale afară, emitem judecăţi fără să le … judecăm. Toate statele civilizate îşi protejează bătrânii, fie că au muncit ori nu. Şi nu numai pe ai lor, ci în multe cazuri şi pe ai noştri. O mulţime de români şi-au regăsit liniştea pensiei fără griji ori a ajutorului social în ţări precum Germania, Suedia sau Danemarca. Dar şi în alte părţi. Fără să fi mişcat vreodată un deget pentru aceste ţări de adopţie, fără să fi muncit o oră. Au avut doar răbdare să aştepte cei 3 ori 5 ani necesari pentru obţinerea cetăţeniei, după ce, în prealabil, au fost ajutaţi financiar chiar şi în această perioadă. Şi iau pensii frumoase acolo, care le asigură un trai decent. Noi venim şi le spunem alor noştri că nu au muncit deloc şi nu merită niciun leu. În orice ţară civilizată, statul asigură un nivel minim decent de trai. Auzim adesea că la noi situaţia este diferită pentru că avem mentalitatea unui popor care crede că i se cuvine tot şi că majorarea ajutorului social, spre exemplu, ar îngroşa rândurile asistaţilor. Însă, aici trebuie să intervină instituţiile statului, care au obligaţia să verifice dosarele asistaţilor şi nu să închidă ochii la o cafea ori o ciocolată. Dacă nu, ar trebui să renunţăm la pretenţia de a fi o ţară civilizată şi să ne acceptăm condiţia.

Unii vorbesc de manipularea publicului prin prezentarea lacrimogenă a cazului bătrânii de la Remetea. Dar, de câte ori nu s-a vorbit despre pensii ori indemnizaţii de 1, 2 sau 3 lei fără ca instituţiile statului să reacţioneze? De o mulţime de ori. Şi tot de atâtea ori instituţiile statului au tăcut, ca şi cum nu ar fi ştiut nimic. Şi atunci este firesc ca mass-media să pluseze până la limita la care instituţiile statului intervin. Chiar să exagereze dacă este cazul, pentru că altfel instituţiile adormite ale statului se fac că nu văd şi nu aud. Societatea are obligaţia de a-i respecta pe cei mai în vârstă. Cel puţin în teorie, bineînţeles. Fără ei nu mai avem memorie, iar fără memorie nu mai avem nimic. „Cine n-are bătrâni să-şi cumpere”, e o chestiune învechită la noi. Noi avem destui şi ne batem joc de ei!

Criza financiară în imagini

 

Criza financiară a fost întoarsă pe toate feţele în presa din toată lumea. Mai mult decât cuvintele vorbesc imaginile. Imagini memorabile ale traderilor şi ale investitorilor din momentul prăbuşirii burselor găsiţi aici. De mai multe cuvinte nu este nevoie.