Voi votaţi? Io habar nu am…

„Am votat, votez şi voi vota greşit, prost, degeaba, pentru că, indiferent din cine a fost şi va fi compus Parlamentul român,el e şi rămâne o cârdăşie”. (Tudor Octavian)

 

Nu ştiu cum staţi voi cu orientarea uninominală, dar eu zău că nu ştiu cu cine ar fi de votat la mine în colegiu. Asta după ce cu greu am aflat în ce colegiu votez (2 la Senat şi 5 la Camera Deputaţilor). Nu-s chiar habarnistă, dar nu îi ştiu pe toţi candidaţii, căci nu mi i-a pus nimeni pe tavă unul lângă altul. Ştiu vreo doi – trei, dar probabil că restul nici nu contează şi atunci cu atât mai uşoară îmi va fi misiunea. Printre cei care nu contează, dar de care am auzit întâmplător, e şi măscăriciul Valentin Macec, individul ajuns vicepreş la CJ ce zicea zilele trecute că unii ziarişti ar trebui paraşutaţi fără paraşută. Ăsta s-a molipsit, clar, de la ministrul care umblă cu cioara vopsită şi are nevoie de un tratament. Vreţi cumva un număr de telefon, domnilor? Sunt semne clare că l-aţi pierdut pe al doctorului Enătescu.

Delimitarea cel puţin ciudată a colegiilor electorale a creat o harababură atât de mare încât sunt convinsă că mulţi vor fi cei care nu vor şti pe cine pot pune ştampila nici măcar în ziua votului, în special în municipiul Satu Mare. Ca să ne dumirim, aflu de la Andrei Crivăţ, despre Thinkpolis, un site interesant de unde puteţi afla în ce colegiu veţi vota, dar şi alte multe informaţii utile ca să votaţi în cunoştinţă de cauză. Cică, puteţi afla şi candidaţii, dar deocamdată sunt „disponibili” doar ai PNL-ului. Cel puţin în colegiile din judeţul Satu Mare. După ce v-aţi dumirit din ce colegiu faceţi parte, aflaţi toţi candidaţii din judeţul Satu Mare de aici. Iar candidaţii ori consilierii candidaţilor care citiţi faceţi bine şi ieşiţi la înaintare pe Thinkpolis, ca să poate face comparaţiile necesare poporul alegător.

Dar, să revin la subiectul din titlu. În urmă cu ceva vreme mă declarasem „Vot canci”. Acum am progresat. Sunt habar nu am, dar tot Vot canci. Aş merge la vot pentru un singur candidat în judeţul Satu Mare, Valer Marian, dar candidează în alt colegiu. Iar, altfel, în ograda mea, udemeriştii sunt pe cai uninominali mari. E de la sine înţeles că oferta celorlalte partide nu avea cum să fie generoasă, dacă se poate vorbi că este astfel prin alte părţi. Nu mai revin asupra votului încrucişat. Adică votez cu candidatul partidului din care face parte candidatul meu preferat care candidează în alt colegiu, în speranţa că votul meu va merge la el la redistribuire. Doar asta m-ar putea scoate din casă. Deocamdată sunt habar nu am, dar mai progresez 😀

Anunțuri

Despre Satmareanca
Ziaristă

47 Responses to Voi votaţi? Io habar nu am…

  1. Oana says:

    Eu votez intotdeauna. Normal, mereu votez la fel, indiferent ca ies ori ba, am ramas asa de la revolutie. Nici macar nu ma intereseaza campania, intotdeauna am stiut cu cine votez. Oricum, nici unul nu e mai breaz. Dar e distractiv sa votezi. Ma rog, in Pitesti chiar e. Si apoi, imi e mila de oamenii aia care asteapta cate un alegator. Si crede-ma, il asteapta ca na, cine dracu’ pierde duminicile votanad? Eu 😀

  2. Satmareanca says:

    Şi eu am votat mereu. Îmi ajunsese lehamitea peste nivelul permis când m-am declarat Vot canci, influenţată de noile vechi oferte pentru postul de premier. Cum spuneam în postare, sunt şanse să progresez. Şi eu mi-am pierdut dumincile alegerilor la vot. Oricum, trec pe la secţiile de votare că asta îmi este munca, ce are dacă mai pun şi o ştampilă? 😀

  3. Spedy says:

    eu as avea cu cine ca la noi doar portocalele-s nehotarate numai ca ,orientarea s-a dezorientat complet si tomnai pe ultima suta.ce mi se pare toptusi suspect ca toti par murdari (si zic eu ca asa si sunt)numai ca numai unii zic de ceilalti ca-s toti murdari .din prima i-amn eliminat pe ultimii.asa ca inca mai am timp de trial…numa ca nu prea mai sant oportunitati…
    la scarba care ma stapaneste azi nu stiu daca n-o sa fie un pass…

  4. O Marie says:

    Crina,trebuie sa mergem la vot,la noi la Bailesti (DOLJ),in locul nui primar galben,a venit unul portocaliu si se aude deja ca municipiul nu a primit nici un fond de la guvern,trebuie totusi sa asculte asta:

    UNINOMINALI -va spunem de n-aveti grija de tara
    De viata noastra fi-va, grea ca si odinioara
    Ne vom ridica cu totii si uniti de saracie
    Vom inlatura veninul si …bine n-o sa va fie.

  5. Darius says:

    @Crina
    Esti pe drumul cel bun. 🙂

  6. YODA BLOG says:

    Eu cred ca NU mai votez. De ce sa ma simt vinovat?

  7. Satmareanca says:

    @ Spedy
    Şi la noi la fel, cu excepţia pe care am numit-o. Ar mai fi persoane interesante, dar candidează în colegii fără nicio şansă, doar ca să aducă ceva voturi pentru partid, necesare la redistribuire. Cred că va fi un absenteism masiv la urne.

    @ O Marie
    Mult mai e până departe, Marie. Măcar de s-ar vedea în ceva bun schimbările de gardă. Problema e că am încercat deja toate variantele, iar partidele nu şi-au schimbat decât în mică măsura competitorii. E plictis mare şi multă lehamite şi să te uiţi la talk-show-uri. Aceleaşi feţe, aceleaşi toane, aceleaşi şmecherii ieftine. Multă greaţă.
    Tot vroiam eu să te întreb din ce parte a ţării eşti, acum am aflat 🙂

  8. Satmareanca says:

    @ Darius
    Măcar ăsta să fie un drum bun, restul sunt catastrofice :)))

    @ YODA BLOG
    Vinovat nu ai de ce să te simţi. Răspunsul clasic ar fi acela că nu mai ai dreptul să croncăneşti după la adresa aleşilor. De parcă ar şti cineva că nu ai fost la vot 😀

  9. Carmen says:

    Eu votez. Si nu numai aia! La alegeri si lucrez ca … nustiucumiizice… ala ce sta si noteaza cine-o fo deja la vot. Ma platesc cu 44 de euro pentru cele cinci ore. Cetatenia m-o costat peste 2000 deci incet incet amortizez :))

  10. ruxi says:

    Sa inteleg ca in Satu-Mare au ramas numai unguri?

  11. Satmareanca says:

    @ Carmen
    Boierie mare. La noi stau ăştia de notează zi lumină. Zicea careva pe aici că unii merg pentru bani, dar cei mai mulţi ca să se dea importanţi. Nicăieri nu ţi se zâmbeşte frumos pe la noi, decât atunci când mergi la vot 😀
    Multe alegeri trebuie să curgă printre munţii ăia :)))

    @ Ruxi
    La mine în colegiu cel puţin sunt mulţi şi deşi :)))
    Eu vorbesc de şanse. În condiţiile în care ştiu că în colegiul în care votez eu candidaţii UDMR vor lua din start 51 la sută, restul sunt apă de ploaie. De fapt, aşa şi-au şi stabilit partidele româneşti candidaţii, fără şansă. Doar ca să-şi treacă la CV că au candidat 😀

  12. YODA BLOG says:

    @Satmareanca: uite, da , ai dreptate, ca daca n-o sa mai m,erg la vot sa pun parafa ca la medic nu mai pot scoate veninul pe blog 😉

  13. CELLA says:

    de crezut cred cam aşa
    http://www.jurnalul.ro/articole/137167/votam-gresit-de-optsprezece-ani
    da’ am încă frîna ( de mînă ) pusă …
    nici nu ştiu care cum îs şi nici nu se strofoacă careva să ne zică,d-apăi să-i mai şi cunoaştem ori să avem habar de alea … colejii …
    io,ca io … da vecina,colega,tanda-manda …
    numa’ ieri întrebai pă o prechenă de la giudeţ „boăi, noi pă cine avem, pă cine cunoaştem,pă cine ştampilăm ??? ”
    „canci” zice ia,nici io nu ştiu mai multe ca tine ( ca mine,adică-s mai informată io ca ia care-i tătă zua cu iei că acolo mîncă pită )
    no, atunci bine … rămîne bistoş că ne vedem la vot … c-aşa ne-o vaccinat rejimu ălalaltu ( vaccin civic la imunitatea genetică de-a sta dreaq acasa noastră de-atîta lehamite )

  14. Satmareanca says:

    Yoda, cum spuneam… cine ţine evidenţa cu cine merge şi cine nu merge la vot?

  15. Satmareanca says:

    Cella, merci de link. Adaug un motto că prea bine le zice Tudor Octavian.
    Mai am o lună de gândit. Dar ştiţi voi la ce concluzie voi ajunge 😀

  16. radu says:

    fata de tine crina,eu nu am evoluat deloc.de la vot canci la habar n-am,eu sunt pe vot canci si asa si ramane 😀 don’t give a shit about it.Mai demult am fost si eu la vot,desi simteam ca nu vrea, nu am dc,e degeaba..dar ai meu au pus pe mine ca ba dute.porma am mai fost odata si atat.nu ma duc pentru ca nu pot,nu vreau,nu imi pica bine,nu e in domeniu meu de interes.
    deci Eu,Radu nu merge la vot.

  17. Oana says:

    Pana la urma, tot dracul ala. Cum votam, cum nu votam, ca bine tot nu iese.

  18. Satmareanca says:

    Radu, eşti hotărât, nu glumă 😀 Lasă că votează hunii şi pentru tine :)))

    Oana, întotdeauna iese prost. Suntem noi proşti? :)))

  19. CELLA says:

    zice multe omu’… parcă-i mintea lui în gîndul meu,ţi-am dat asta dar cred că o luat-o spamu’
    http://www.jurnalul.ro/articole/136520/tudor-octavian:-avem-onoarea!

  20. Alexandru says:

    Daraga Crina in opinia mea nu conteaza cu cine vaotam ci conteaza sa ne exercitam acest drept,drept castigat cu sange in 1989.Eu ma voi duce sa votez din respect pt acele mame careisi plang copiii de aproape 20 de ani.

  21. Filip G says:

    @Satmareanca,
    Nu suntem prosti suntem tampiti daca ii credem.Io dau votul pe un porc ,ulei ,zahar ,etc.Sa fac ceva paguba la cel ce-mi cere votul.Cat despre ce poate face el pentru mine ……….Sa fim seriosi poate rau dar bine in nici un caz.Ieri a fost ziua sotiei mele.Cine bate la usa o doamna cu un ghiveci de flori si o felicitare de la o Europarlamentara PD-L.Cine urmeaza?

  22. Trexel says:

    să votez? ca să ce?
    şi io m-am schimbat da nu de la vot canci la habar n-am. nu mai sunt de acord că dacă nu votez nu mai am dreptu să înjur. o laie. înjur când vreu şi pe cine vreau. dreptu la înjurat nu e votabil. poate fi moral. da în politică moralitatea nu există.
    deci canci.
    canci cu înjurături 🙂

  23. Satmareanca says:

    @ CELLA
    Nu a luat spamul nimic. Cel puţin mie nu-mi arată.
    Şi mie îmi place cum scrie, îl citesc tot timpul sau aproape tot timpul 🙂

    @ Alexandru
    Ştiu că tu eşti pro-vot. Şi eu eram, dar acum sunt sictirită rău…

  24. Satmareanca says:

    @ Filip G
    Mie nu-mi dă nimeni nimic mai are rost să votez? :))))
    La mulţi ani soţiei tale! 🙂

    @ Trexel
    Şi eu aşa zic, trebuie găsite alte argumente. Am impresia că nu se schimbă nimic în clasa politică tocmai pentru că noi, fraierii, mergem la vot doar ca să putem înjura bine după :))) Ar trebui să mergem la vot când avem ce alege. Ăsta e scopul votului, să alegem din cei mulţi pe cei buni. Când sunt aproape toţi cum îi ştim, ce mai alegem?

    Pentru tine facem o gaşcă separată în sectă, Vot canci cu înjurături 😆

  25. Yoann says:

    Cred ca avem de votat in aceleasi colegii lasate de izbeliste , am studiat piata si uite ce mi-a iesit :
    CD , Colegiul 5 , Mal Drept Somes – Dorolt – Livada

    – Adrian Ciobanu , PDL
    – Erdei Istvan , UDMR
    – Csapo Csaba , PNL
    – Paula Mare , PSD + PC
    – Grigore Bodan , PNG
    Senat
    Colegiul 2 , Carei – Mal drept Somes – Dorolt – Livada

    – Zoltan Pop , PDL
    – Tiberiu Gunthner , UDMR
    – Valentin Macec , PNL
    – Ioan Viman , PSD + PC
    – Cornelia Bolba , PNG
    – Ieronom Crisan , PRM
    P.S.
    Precis castiga Istvan si Tibi

  26. Satmareanca says:

    Yoann, merci pentru înşiruire. Cum am intuit, numele nu-mi spun nimic. Doar candidaţii maghiari, care vor şi câştiga în final, sunt cunoscuţi. În rest, ar mai fi Paula Mare, Ioan Viman şi Valentin Macec. De restul nu am auzit până acum. Sunt pentru feţe şi nume noi, dar nici pentru aşa cvasinecunoscuţi despre care nu ştie nimeni nimic.

  27. Spedy says:

    no ca se redresa situatia da matelotu m-a pierdut definitiv si iremediabil.daca mai aveam dubii uite ca ,in cea mai stramoseasca traditie ,in politica nu e bine sa ai nici tata nici mama ,ba mai mult inca ,de la faraoni incoace rudele de gradul 1 sant sacrificate,exterminate primele ….si de cate ori se intampla asa ,isi scoate capul un puiut de dictatura .nici unde in lume ,in momentul asta ,democratia nu mai este cea ce ar trebui sa fie .globalizarea asta ascunde,atata timp cat mai poate ca si curent coeziv ,numai chipuri hade si armuri zornaitoare .de secole traim sub amenintarea curcubeului si iata cum, in randuri colorate marsaluim spre propria distrugere …manati de idealuri tot mai marunte ,meschine si lipsite de continut.cei care latra mai mult sant cei ce vor sa fim tot mai mult altceva ,sau orice dar nu valizi mental.iar cei ce dirijeaza de la distanta s-ar bucura enorm daca n-am mai fi deloc…
    dar e o vorba in popor care spune ca,
    NU MOR CAII CAND VOR CAINII ,
    NICI CAINII CAND VOR STAPANII.
    vom merge la vot ,vom vota asa cum spune Tudor Octavian dar,doar de-acum vom sti cu precadere ,ce capete vor trebui taiate ,sau pe cine vom trage-n teapa.reversul medaliei va fi tot mai vizibil si ,ca orice arma ,fie ea si numai politica ,va lovi si-n prieteni si-n adversari.
    partea buna a lucrurilor este ca vom putea cere de acum,
    CAPUL LUI MOTOC…c-om fi noi prosti ,da`multi.

  28. Satmareanca says:

    Noi tot ameninţăm cu trasul în ţeapă, dar nu ţine de noi. Degeaba am amenaja noi ţepe în pieţele publice, ca să aibă ceva efect ar trebui să le vadă Justiţia, dar e legată la ochi.
    Mulţi da, dar nu suntem uniţi.

  29. Spedy says:

    si fiindca tot vine peste noi vremea rea ,si la propriu si la figurat uite ceva sa urnim weekend-ul asta plumburiu.

  30. Spedy says:

  31. Oana says:

    Noi nu suntem prosti, dar nu avem unii mai buni de votat.

  32. Spedy says:

    asa e dar ajunge el cutitul ala si la prasele…..si cand morcovul o fi cat turnul effel …..

  33. Satmareanca says:

    Spedy, mama lor de hoţi! L-ai urnit, ţi-a ieşit bine 😀

    Oana, nu suntem proşti, da’ suntem mulţi :)))

  34. Spedy says:

  35. Spedy says:

    cu plecaciune.weekend placut tuturor.
    si maine-i o zi…

  36. Votati si voi cumva sa scoateti Romania din mana prostilor.
    Azi in timp ce glasuiaunul din ei pe sticla, din cauza glasuitului s-a oprit tranzactionarea la bursa, si si euro a zvacnit pe forex la peste 4 lei.
    Saptamana viitoare vom avea downgrade-ul agentiilor de rating .
    Se uita lumea la noi ca la nebuni.

  37. Trexel says:

    ma, care mama dracu e malu stang si care ala drept? io inca nu stiu
    oricum mi se pare total d’amboulea treaba cu malurile astea. deci poduri nu vor face nici unii nici altii 🙂
    ‘mnezau…!

  38. Nea Costache says:

    Ca-n fiecare an electoral, voi merge si eu la vot, chit ca nu prea-i cunosc pe cei de pe liste. Ce voi vota? Simplu: doar pe cei din partidul pe care-as vrea sa castige. In campania electorala voi cunoaste si cvasicunoscutii de pe liste si promisiunile lor. Cert este ca din nou se va zice ca-n Romania va curge lapte si miere. O zi minunata!

  39. Satmareanca says:

    @ Spedy
    Deja se termină şi mâine şi eu mai am de lucru pentru ziua de ieri :))) Mie nu-mi ajunge niciodată timpul pentru nimic. Aş mai vrea o zi în plus 😀

    @ Alex
    Scăpăm de proşii ăştia, dăm de alţii. Mult va avea de plătit viitorul guvern pentru iresponsabilitatea şi mediocritatea acestuia.

  40. Satmareanca says:

    @ Trexel
    Mal Drept e cel din dreapta cursului Someşului. Râul curge către Ungaria, deci e simplu. Centrul şi cartierele din zonă sunt Mal Drept :)))
    Ar fi mai simplu să deviem cursul de apă decât să facem poduri 😀

    @ Nea Costache
    Mierea s-a făcut amară, iar laptele e acru. Dar e bine că încă curg :)))

  41. Trexel says:

    sigur incolo curge? sa stiu atunci ce fac cu peturile 😀

  42. Doamne ajuta !

    Bine v-am gasit . Vorbeati de mine ?

    PAREREA MEA referitoare la alegeri : sunt deja facute . Despre la cei de la butoane :

    http://saccsiv.weblog.ro/2008-01-23/268830/PAPUSARII–Uniunea-Europeana.html

    TREBUIE luata in considerare si mega criza in care am intrat :

    http://saccsiv.weblog.ro/2008-09-27/534502/Criza-financiara-din-SUA-%2C-etapa-principa–.html

    Azi am descoperit blogul acesta . Cat l-am “ rasfoit “ pana acum , imi place . Numai bine gazdei si cititorilor .

  43. cornelcornenko says:

    romanii ,au o impresie foarte paguboasa ,crezind ca istoria ne ofera sanse,de cite ori avem nevoie.dupa revolutie,comunistii erau corzi. era relativ simplu sa-i dam la cosul de gunoi al istoriei.dar,bravul,cinstitul,viteazul,inteligentul(toti recunosc asta,pe teritoriul patriei)si mindrul nostru popor , a votat cu o proportie de 2 la suta,pe raposatii,RATIU si COPOSU.acum avem ce am votat atunci.comunistii,care au nenorocit si schilodit poporul,s-au imbogati si organizat,dupa tipicul bine stiut:promovarea nonvalorii,imposturiisi hotiei.in locul unui gentleman,poporul, a ales,oameni ca iliescu,vadim,becali,paunescu si altii.ce domn serios ar intra acum in politica ,sa fie balacarit de niste cirnatari?oameni de valoare si buna credinta ,avem,dar nu avem destui votanti pentru ei.BIZONUL majoritar,vrea sa fie asistat si mintit frumos.asa e cu prostul:lauda-l si da-i de traba!!votul din 90 va fi platit de inca o generatie!

  44. Nea Costache says:

    Curg, curg, dar se pare ca nu pentru noi. O saptamana plina de realizari!

  45. Satmareanca says:

    @ Saccsiv
    Bine ai venit! Nu vorbeam de tine, dar de aceleaşi subiecte 😉 Nu-ţi dori să te luăm în gură :)))

    @ Cornel Cornenko
    Subscriu! Oamenii de valoare mai există şi în politică, dar ajung să se retragă ori să nu conteze suficient pentru că majoritatea nu votează bunul simţ. Se pare că mai avem de aşteptat mult, dar, sincer, eu m-am săturat să tot sper în zadar…
    Bine ai venit si tu! 🙂

    @ Nea Costache
    Ca şi puhoaiele, la unii curg mult, la alţii deloc. Doar că în acest caz e puţin invers.
    Vă întorc înzecit urarea! 🙂

  46. UNGURU says:

    CHE companera Satmareanca te saluta UNGURU care atrecut sa comenteze aceasta postare .Companera Satmareanca am sa-ti scriu un banc referitor la aceasta postare desi mai este o saptamina pina la campania electorala cind UNGURU va incepe campania ,,bancuri ale campaniei electorale parlamentare 2008 „asa ca si celelalte campanii de anul acesta:))))))))ha ha ha Si acum sa scriem bancul ,,Zicese ca partidele acestea politice promit romanului numai sa le voteze ,sa incep cu puterea ,,PNL-ul promite romanului liberalism ,sa poata ,,fi facut „de catre oricine ,cu oricine ,oriunde si oricind ,si oricit :)))))ha ha ha ,PiDiLii promit romanului pe presedinte le Traian Basescu ,sa faca ce or vrea cu el ,PSD-eul promite romanului ,Echitate,Echilibru ,Dreptate sociala,Egalitate ,dar in Eternitate :))))))))ha ha ha ,PRM-elele promite nationalism ,,noi suntem romani `(pacat ca suntem fraieri ):)))))))ha ha ha ,UDMR`promite romanilor ca copii sa invete limba maghiara,mai ales injuraturi (soha,soha,sohan altu ):)))))))))ha ha ha,Si romanu enervat zice ,,Noah stiti ce?„ CE?intreaba partidele acestea .,,Noah i-a lasati-ma pe mine ROMANU in pace ,ca daca ma suparati,nici nu ma duc la vot ,ma duc la birt si ma imbat de 30 noiembrie ca sa sarbatoresc in avans ziua nationala de 1 decembrie :))))))))))ha ha ha .CHE companera Satmareanca te saluta UNGURU

  47. Satmareanca says:

    :))) Asta cu „făcutul” e de-a lui Băsescu. Vezi ultima mea postare 😀
    Românul oricum se va duce la birt, şi de acolo la vot. Depinde ce culoare va avea licoarea din pahar 😆

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: