Un an. Vă mulţumesc!

Pe scurt şi sec situaţia stă aşa: 1 an, 401 postări, aproape 11.000 de comentarii şi aproximativ 135.000 de vizite (incluzându-le şi pe cele 50.000 pe care le-am lăsat pe blogspot în urmă cu jumătate de an). Nu ştiu dacă e mult sau puţin. Nici nu ştiu la ce să mă raportez şi nu ştiu dacă ar trebui să o fac, deoarece nu concurez cu nimeni şi atunci o iau ca atare. Acesta este ritmul meu. E drept că aniversarea blogului vine într-un moment în care am tempo-ul destul de redus, dar îmi revin. E ca şi în viaţă, uneori debordezi, alteori eşti fără vlagă. Cert este că nu poţi fi la fel pe toate fronturile. Iar serviciul îmi ia foarte mult timp în această perioadă. Uneori nu am timp efectiv să scriu, deşi aş avea idei. Alteori e invers. Apoi, uneori prefer să nu scriu ştiind că nu am timp să răspund la comentarii. Pentru că postările nu fac nimic fără feed-back, atâta vreme cât consider acest blog o comunitate. Dar despre asta povestesc ceva mai jos.

În acest an am cunoscut o lume nouă. Am cunoscut oameni deosebiţi şi mi-am făcut prieteni foarte buni, pe care nu aş fi avut cum să-i cunosc altfel. Prieteni din toate colţurile ţării. Nu am cum să-i enumăr pe toţi şi nu o voi face căci s-ar putea să-i uit pe careva, dar voi aminti câteva momente importante – zic io – din viaţa blogului. Chinezu’ e „vinovat” pentru că mi-am făcut blog. I-am spus la un moment dat. „Du-te tu, nu cred!”, mi-a răspuns. Ba, tu eşti „vinovat” şi trăieşti cu asta 😀 Corina este primul om cu care am legat o prietenie, prin intermediul blogului, şi în lumea reală.

A apărut apoi fiinţa aceea jovială pe care o ştiţi toţi cei care mă citiţi. Oana. Prinţesa fantasy de la care am reînvăţat că viaţa trebuie trăită azi. Nu ieri şi nu mâine. De la Mordechai am învăţat că niciodată nu eşti suficient de bun şi că suntem într-o continuă competiţie cu noi. Eu cu eu. La standardele sale, ale unui „blogher de inox” (pe care-l declar cu această ocazie 😀 ), aşteptările sunt mari. Aşa că nu am avut încotro decât să învăţ din criticile sale prieteneşti să mă perfecţionez. Şi asta pentru că, undeva printre rânduri, lasă întotdeauna şi aprecieri. Trebuie doar să le vezi.

Ar mai fi momentul „sfârşitului lumii”, pe care l-am petrecut cu Simona, Teo (care a renunţat deocamdată la blogăreală, dar ţine aproape) şi Chinezu’. Mândra KMI s-a dat la fund pe blog, dar, ca şi o prietenă bună ce e, îşi face vreme din când în când pentru un zâmbet pe mess. Vecinu’ Trexel (nu mă întrebaţi de ce îl consider drept vecinul bun de la bloc) e printre puţinii blogheri sătmăreni de cursă lungă. Singurul care nu a abandonat dintre mulţii care şi-au făcut blog după ce au început să comenteze aici. E şi Darius la fel, dar el avea blog când mi l-am făcut eu. De fapt, cam aceştia sunt blogherii pe care i-am cunoscut şi în lumea reală.

Aşa cum spune şi Mana la aniversarea ei, cred că acest blog a devenit, într-un fel, o comunitate, o stare de spirit. Are viaţă, iar această viaţă i-o daţi voi, cei care comentaţi. Cei care mă faceţi, adesea, să-mi deschid inima, deşi altfel aş prefera să nu o fac. Şi cifrele spun asta. Atât numărul comentariilor, cât şi faptul că peste 60% din traficul blogului este realizat de vizitatorii care revin. Iar eu nu pot să ignor acest lucru. Atunci când scriu mă gândesc la aşteptările voastre. Căci blogul acesta nu e numai al meu. Este în aceeaşi măsură şi al vostru.

Am şi duşmani. Puţini, chiar foarte puţini. Am fără să le fi făcut nimic. Dar cine nu are? Nu mai departe de azi noapte, un exemplar a încercat să-mi hăcuiască blogul. Trebuie să recunosc că are mult timp liber şi multă răbdare de vreme ce, preţ de două ore, a încercat să schimbe parola blogului de 99 de ori. Şi insistă chiar şi acum. Dar, prietenii sunt mult mai mulţi şi asta este ceea ce contează. Ar mai fi multe de spus, dar … avem timp pentru toate. Şi aşa m-am cam lungit.

Vă mulţumesc vouă, blogherilor, comentatorilor fără blog (în special Cellei şi Adrianei, lui Marius, lui Ion Borgo, lui Lol şi lui Filip, care au fost întotdeauna aproape la nevoie) şi celor care citiţi în tăcere.

PS. Ştiam eu că uit ceva. Ruxi, Marcelino şi Unguru … mă puteţi ierta că v-am uitat? Pe cine am mai uitat? 🙂

Despre Satmareanca
Ziaristă

96 Responses to Un an. Vă mulţumesc!

  1. YODA BLOG says:

    la Multi Ani Satmareanco , la cat mai multe postari de aceeasi calitate, chiar daca nu comentez la toate articolelor, le urmaresc pe toate si la cat mai multe comentarii ( constructive)

  2. Satmareanca says:

    Merci, Petrişor! Calitatea e cum se nimereşte uneori, dar, jur, nu-s vinovată când îmi pleacă inspiraţia pe arătură 😀

  3. corinacretu says:

    La Multi Ani, Crina! Pt blog.. Adevarul e ca si eu am descoperit o lume frumoasa prin intermediul blogului si, dupa cum scrii in articol, avem deja multi prieteni comuni. Tii minte ca de fapt totul a pornit de la o felicitare de Anul nou, pt care m-ai criticat ca n-am semnat-o? 🙂
    Te pup, de abia astept sa te vad. Duminica frumoasa!

  4. Filip G says:

    Iti suntem alaturi,fi tu insati.De restu ne ocupam noi.Bafta multa!

  5. Satmareanca says:

    Corina, ţin minte. Cum să nu? Şi chiar mă gândeam că aproape cu toţi cei care mi-au devenit prieteni foarte buni şi în lumea reală am avut mici neînţelegeri la început. Dar de aceea au devenit prieeniile mai trainice, pentru că acceptăm şi criticile. Mă bucur că te-am cunoscut, Corina! Până la urmă am înţeles că eşti altfel decât ceilalţi politicieni, excepţia pozitivă. Şi de aceea eşti singurul politician din blogroll-ul meu. Ceea ce spune multe.
    Bem o cafea triplă. Eu o dau! 🙂

  6. Satmareanca says:

    Merci pentru încredere, Filip! Aştept să-mi spuneţi şi când o iau pe mirişte 😀

  7. YODA BLOG says:

    @Satmareanca: da, mai pleaca cateodata, noroc ca tot acasa se intoarce. 😉

  8. Satmareanca says:

    Măcar recunosc. Acum o simt cum vine înapoi, că plecase săraca prin vecini. Dar mi-a promis că nu mai pleacă o vreme. Se face fată cuminte 😀

  9. corinacretu says:

    Tu dai cafeaua la Satu mare, cum ne-am inteles. Ca o sa ajung acolo cumva.. Multumesc si eu mult, Crina!

  10. YODA BLOG says:

    @Satmareanca: n-am observat ca a fost plecata, zau. La mine , aceasta calitate , e „bagaboanta „rau, umbla prin hypermarket sa manance zahar ars de la danone……calitatea asta, off 😉

  11. La multi ani de blog, Crina. Si chip ap da gud uork 🙂

  12. Satmareanca says:

    @ Andrei Crivăţ
    Keosonom seipen (nu ştiu cum se scrie, da’ zâc cum se aude) – asta în numele blogului. A învăţat şi el să vorbeşte ungureşte între timp.
    Merci, Andrei! Mă bucur că în rătăcirile mele prin blogosferă am dat de Grupul de la Cluj. Mai târziu, dar am dat. Ceea ce înseamnă că mi-a venit mintea la cap 😀

  13. Satmareanca says:

    Corina, eu te tot aştept 🙂

    Yoda, atunci oi fi având io halucinaţii uneori. Lupta cu mine e grea, când îmi e lumea mai dragă mă trezesc certată de Eul meu, care musai vrea mai mult şi mai mult. Mă stoarce de vlagă, e mereu nemulţumit de mine. Acum s-a aşezat 😀

  14. e bine c-a invatat maghiara. devine poliglot 🙂 Cat despre grupul de la cluj… te-asteptam intr-o vizita. 🙂

  15. Satmareanca says:

    Ioi, aproape-i „capitala” noastră, da’ în lipsa timpului cam departe. Nu au intrat zilele-n sac. Ajung într-o zi şi acolo şi bem o cafea negreşit 🙂 O cafea şi halim ceva din ebucătărie, că m-ai dat gata cu ea. Noroc că nu a dat Sătmăreanul peste bunătăţuri că m-ar fi trimis la cratiţă 😀

  16. YODA BLOG says:

    @Satmareanca: faptul ca te certi cu tine ( tot constructiv) este un lucru cat se poate de bun, iti ies lucrurile mai bine conturate. E rau de cei care se impaca foarte bine cu ei.

  17. Mordechai says:

    La mulţi anuri şi multe posti … naiba mai ştie care mai e forma de plural. Oricum… succesuri ! 🙂

  18. La multi ani! Sa-ti traiasca, Domnita Crina! Ritmul tau mie imi place. Tine-o tot ase! 🙂

  19. Satmareanca says:

    Yoda, io îs din aia care nu se ceartă cu oamenii din jur, ci doar cu ea 😀 Merci încă o dată!

  20. Satmareanca says:

    Mordechai, nici nu mai contează altceva decât succesurile. Astea-s la plural, sigur 😀

  21. Satmareanca says:

    Bine ai venit, Meştere! Multe mulţumiri. Mă chinui şi io cu zidirea, dar măcar ştiu că nu bag pe nimeni la strâmtoare 😀

  22. Pingback: Crina mea! « Oana Stoica Mujea

  23. Oana says:

    Acum vrei si un „La multi ani!” ? Iote ca eu nu vreau sa-ti zic 😀 Ti-am spus doar, spune-mi ce iti doresti iar eu nu iti voi implini 😆
    Sa te vad la fel si peste un an. Adica radiind de fericire, de bucurie, desigur, fara campanii electorale, cu mai putina munca si mai mult timp pentru MINE, da? Sigur ca sunt egoista, altfel nu m-ai placea atat.
    Ei, fie, hai, sa-ti traiasca blogul!

  24. lol says:

    Khezit ciocolom!!!!!!!!!! pentru tot, pentru blog si ca exişti!!!!! Oy, oy, oy da nu e bine ce ai făcut. „Sa nu creşti un pui de tigru nu e bine!” nu arat eu a pui de tigru da buldog bătrân chiar sunt. Te-ai căpătat daca m-ai băgat in seama la o aşa aniversare pe ploaie, pe vânt, ninge sau e??, ce o fi!! Lol si musulmana sunt cu tine. Succese consecutive de la noi 🙂

  25. Satmareanca says:

    Oana, nu mă mai gratula atâta că mi-o iau la cap, da? Ce e mult strică şi s-ar putea să te pun să dai tu cafeaua 😀

    Restul le-am scris la tine 😛

  26. Oana says:

    Ei, lasa draga ca o cafea nu ma falimenteaza. Si, o data pe an, meriti si tu sa fii rasfatata, pai nu? oricum nu vorbesc serios 😆

  27. Satmareanca says:

    LOL, mulţam constănţene. Ţie şi musulmanei tale. Io vă mulţumesc pentru că existaţi şi ţineţi aproape. Şi, cum am spus şi în postare, pentru că aţi fost prin preajmă şi pe ploaie şi pe vânt 🙂

  28. Satmareanca says:

    Oana, asta era şi speranţa mea, că ai luat-o pe arătură. Ce să-i faci, de la genii nu te poţi aştepta decât la astfel de lucruri 😀 Dar, zău, e prea mult pentru mine. Îmi crapă imediat inima şi o să mă ai pe conştiinţă 😛

  29. Oana says:

    Ei na, acum ai impresia ca am si o constiinta? Deja ma gratulezi 😀 Oricum, tot minunata esti. Abia astept sa te iau in brate 😛

  30. Satmareanca says:

    Bănuiam că dacă ai doar un singur neuron nu ai cum să ai conştiinţă, dar eram curioasă să văd ce vei spune 😆

  31. Oana says:

    Tu baga munca, ca ma distrez eu aici cu ceilalti! Gata, ce e mult strica 😀

  32. Satmareanca says:

    Deci din asta îmi eşti! Vrei să chefuiţi fără mine 😀

  33. Carmen says:

    Felicitari si la mai mare! As bea in cinstea evenimentului dar nu poci, ca maine conduc :))

  34. Satmareanca says:

    Blog mai mare? Să-i fac un upgrade? Prima dată trebuie să scriu mai mult :)))
    Cum spuneam la tine, bine că nu-s prin preajmă când conduci. Dar când vin în Klagenfurt musai mă duci cu maşina. Promit să nu cârcotesc 😀

  35. spor mult la scris si sa te citim si peste 100 de ani!

  36. sfinx667 says:

    O, ho, ho …
    La Mulţi Ani, blog de sătmăreancă roşioară şi iubită de noi toţi !!!
    În altă ordine de idei, rămâi datoare, musai trebuie udat, din belşug of course că lumile ie setoase, toamnă aridă …. în fine, dai de băut 😉 🙂
    La cât mai multe, accesări, vizitatori zdraveni ca noi , articolele sunt oricum beton, ne ungi sufletele zbuciumate şi le zici … apoi tu când le zici, le spui, pe bune ! 🙂



    Şi, flori pentru tine DOAMNĂ :

    Mulţumim, Sătmăreanco, eşti unică !
    zdravo,
    Sibilla

  37. Satmareanca says:

    Horia – Nicola Ursu, aţi vrea voi să trăiţi atâta! Eu s-ar putea să prind vremurile alea :))))

    Sibilla, multe mulţumiri. Deocamdată atât. Ascult toate piesele şi revin rapid 🙂

  38. Carmen says:

    Ca poti carcoti cat vrei ca n-o sa se auda de la cat ma claxoneaza partenerii de trafic :))

  39. Satmareanca says:

    Sibilla, păi da. Nu se poate chef fără muzică sârbească. Ăsta da dezmăţ. Mulţumesc mult pentru flori. Sunt frumoase precum zâmbetele tale 🙂 La scris spun că ar mai încape, mai mult şi mai bine, dar nu sunt la lecţie de control pe blog :)))

    Carmen, atunci nu-mi consum energiile dacă tot nu mă auzi 😀

  40. Nea Costache says:

    Acum, la „taierea motului” blogului, ii urez la multi, multi ani, tot mai multi cititori si tot atat de multa vigoare iar mamicii lui, sa se bucure de el sanatoasa.

  41. Satmareanca says:

    Ceea ce vă doresc şi eu vouă celor care mă susţineţi şi-i susţineţi viaţa. Vă mulţumesc, Nea Costache! Poate învaţă şi blogul meu să scrie poveşti, că io nu ştiu 😀

  42. Adriana says:

    Draga Crina , te numesc asa pt. ca intradevar mi-esti draga. Nu stiu exact daca la Mine te gandeai suntem multe cu acest nume ! M-as bucura sa fiu eu aceea, da daca totusi nu si atunci ma bucur ca sunt printre cei care comenteaza aici pe blogul tau si ca macar asa te-am cunoscut !Cum se spune da-mi voie sa-ti urez la multi ani , multe, multe bucurii si impliniri de tot felul , iar daca acest blog este o preocupare f. importanta pt. tine , tine-o tot asa pt. ca faci o treaba buna !

  43. Satmareanca says:

    Tu erai aia, Adriana 🙂 La mine pe blog eşti singura care comentează sub acest nume. Chiar dacă nu vii des, vii atunci când te „mişc” într-un fel sau altul. Atunci când strig mai puternic durerea lumii. Tu, ca şi alţii, apari tot timpul atunci când trebuie, îmi spui că eşti aici şi că nu vorbesc în zadar. Eşti parte din ecou 🙂

  44. Mai, sa nu va culcati, ca eu n-am terminat inca ziarul ca sa ma rasfat cu voi la aniversarea Crinei! Revin.

  45. Satmareanca says:

    Aşa -aşa, Simona. Nu bem tot, te aşteptăm! Şi io mai am de lucru la ziar 🙂

  46. Nea Costache says:

    Esti o ziarista talentata si o prietena adevarata iar pentru noi e totul. O seara minunata!

  47. Giorgi says:

    LA MULTI ANI, CRINA!!!!!!!!!!!!!!!! si felicitari pentru tot ceea ce ai facut. De multe ori, subiectele postate pe blogul tau m-au ajutat , au venit la fix ca sa ma distreze, incurajeze, emotioneze. Mai mult, sa ma rascoleasca, sa ma puna pe ganduri… Iti multumesc si inca o data LA MULTI ANI

  48. Satmareanca says:

    Nea Costache, oi fi şi voi îmi sunteţi prieteni dragi, dar aş vreau să ştiu scrie poveşti. Cum v-aş putea fura talentul? 😀

    Giorgi, nu ştiu de ce şi cum, dar dacă este aşa nu pot decât să mă bucur. Merci, blondo! Pentru asta dau o cafea dublă 🙂

  49. forevergreen says:

    La Multi Ani de blogging si de-acum incolo!
    Prietenii conteaza, ca daca ar fi sa stam departe de dusmani tot n-am reusi, ca ne gasesc ei:)

  50. Trexel says:

    OK, hai că-i timpu! Nici că se putea o ocazie mai bună ca să-mi exprim şi io ofu.
    Dragi tovarăşi, iacă se face deja multă vreme de când o tot bat la cap pe madam Crina să organizăm o întâlnire de grad mare cu toţi cei cărora acu s-a găsit să le mulţumească cu glasu-i gingaş. Nu vrea domne! Ba că e plecată, ba că are trebi, ba că e în campanie.
    Am tot păsuit-o da acu e momentu s-o facem să promită că nu ieşim bine din mahmureala chefului de revelion şi punem de-o-ntâlnire gigabarosană. Mie unu aşa mi-a zis (promis) că va fi. Profitor cum sunt, acu o bag la colţ.
    Blogule, sa ne trăieşti! (în spirit de admiraţie, uite, am scris şi cu româneşti)
    Doamnă, aveţi cuvântul! 😛

  51. Spedy says:

    m-am temut ca in cuvinte nu pot cuprinde tot ce ti-as putea dori sa ne traiesti si-ti vom fi alaturi atat cat se va putea si cum ne vom pricepe mai bine.




    ma onoreaza faptul ca-ti pot fi aproape si ca va pot fi alaturi cu modestele mele ganduri.

  52. Satmareanca says:

    @ Forevergreen
    Aşa zic şi io. Unde mai pui că viaţa n-are farmec fără ei. Nu poate fi chiar atât de dolce :)))

    @ Trexel
    Iote la el cum ne-a impresionat ( pe mine şi blogul) cu diacriticele 🙂 Pot da înapoi? Îmi permiteţi? Om face cumva, dar uite că suntem împrăştiaţi prin toate colţurile ţării.

  53. Satmareanca says:

    Merci din suflet, Marius! 🙂
    Cum ai ştiut să le combini! Ai reuşit să spui extrem de multe fără cuvinte, prin muzică. Cel mai minunat este să fii rege peste tine însuţi. Şi asta e o artă pe care încerc să o învăţ şi să o stăpânesc. Să învăţ şi să mă menţin liberă într-o societate plină de constrângeri şi de prejudecăţi. Să lupt precum un gladiator. Apoi să provoc furtună, ca să am ce tempera. Îmi place să mă răzvrătesc şi să lupt. Dar clipurile au vorbit bine. Tu le-ai ales foarte bine. Iar florile m-au lăsat fără cuvinte. Mulţumesc! Poţi să dau şi celorlalte fete din ele? De la prieteni la prieteni? Normal, cele mai multe le păstrez pentru mine 😀
    Eu sunt onorată că am prieteni ca şi tine 🙂

  54. Spedy says:

    nu am comentarii .fiecare are partea lui asa ca poti face tot ce-ti doresti.sa fii iubita .

  55. Oana says:

    Mai, de cand zisasi tu de mine cu radio si cu alea, cred ca mi-ai transferat si ceva dusmani. Pai na, ce or fi zis ei, de ce sa ii fie mai bine aleia? 😛 Sa ne traiasca?! Mai bine nu 😀

  56. Ce spectacol avusesi azi, Crinuto! Sa traiesti si tu si blogul multi ani si sa ne tinem in priza unii pe altii, ca sa nu ne sclerozam! Asa zicea un studiu american, pe care l-am pubicat acum cateva zile – ca daca avem cateva ore pe zi de comunicare prin calculator, tinem departe de noi bolile mentale.
    Mai, dar stii ceva? Ma duc sa verific si eu daca n-am trecut anul de cand am deschis blogul!

  57. Ei bine, m-am verificat. Eu „m-am lansat” pe 7 noiembrie. Vezi cum s-a bagat Doamne-Doamne si ne-am gasit rapid pe net? E un semn.

  58. Oana says:

    Simona, mama, trebuie sa te serbam si pe tine. Cum altfel? Hehe, ce de mai sarbatori bloggeristice, numai eu am uitat sa-i fac blogului meu ziua, lasa, merge si la doi ani 😀

  59. sfinx667 says:

    Păi am simţit io ceva pe-aci … şi iarăşi zic :
    Srecan rodzendan , blog de Crina !!!
    Ce zisă kuskru-miu … haoleo, d-apoi dacă se zvoneşte chef giga-mega-barosan, mă intitulez şi io, dar, se primesc şi talia furnicuţe , hm ?
    Zău că-mi pui păpuci cu toc, fac rost şi de sponsori să-mi plătească spărturile, dar, cine ţine discursurile ?
    Moamăăă … reţinui bine, la primăvară ?
    :))



    ZIVELI, SĂTMĂREANCO !!!
    Sibilla

  60. ioanalaura says:

    La multe postari de azi inainte. Si eu ma numar printre cei care „citesc in tacere”. Dar asta nu pentru ca nu mi-ar placea sa te citesc. Numai bine! 🙂

  61. Satmareanca says:

    @ Spedy
    Nici nu trebuie să ai. Am înţeles tot ce era de înţeles. Mulţumesc! Şi tu la fel! Meriţi! 🙂

    @ Oana
    Dacă te-ai mulţumit şi bucurat de prieteni, bucură-te şi de duşmani 😆
    De ziua blogului tău te facem Împărăteasă :)))

    @ sfinx667
    Se primesc toate taliile. Ai venit tocmai când desfăceam şampanii. Se aude că o ţinem toată săptămâna în chef. Şi de o fi vreo pauză, găsim noi motive. De băut avem, papa bun găsim în ebucătăria Crivăţului, iar muzică bună ne-ai adus tu berechet. Să tot trăim aşa 😀

  62. Satmareanca says:

    @ Simona Ionescu
    Ei sunt de „vină” pentru spectacol. Am ştiut că nu greşesc când spun că ei dau viaţă blogului. Eu doar dau tonul, şi chiar dacă uneori falsez, ei mă scot la liman. Să ştii că te refreshuieşte comunicarea asta, doar trebuie să ştii cum s-o faci. Eu sunt o norocoasă să vă am în preajmă 🙂
    Deci aşa. Începem numărătoarea inversă pentru celebrarea blogului tău. De aia s-au împrietenit blogurile noastre, au cam aceeaşi vâstă. În consecinţă, noi a fost musai să le facem pe plac şi să ne împrietenim 😀
    Nici nu ştiu, să desfac de pe acum şampania pentru tine ori o mai ţin la rece? :)))

    @ Ioana Laura
    Mulţumesc mult! Ştiu cum e cu cititul în tăcere. Zic asta în cunoştinţă de cauză, citesc destule bloguri în acest fel. Mă bucur că azi ai vorbit! 🙂

  63. sfinx667 says:

    Ziveli, ziveli, ziveli … :))

    http://www.publicitate-dulce.ro/img_view.php?cod=E-05-15&t=produse





    ….
    zdravo, zdravo,
    Sibilla

  64. ruxi says:

    La multi, multi ani!!!
    Sa fie o coincidenta ca tocmai azi m-am apucat si eu de bloguiala:))))?
    Adevarul este ca, lasand la o parte ratiuni de „campanie”, m-ai inspirat!

  65. Pai, te asteptam aici, tot aia, ca sa bem sampania de al doilea „sfarsit al lumii” si de doua bloguri „scorpioance”! Poate se infiltreaza la un paharel si Oana.

  66. Scarlet Aurora says:

    La Multi Ani si la multe, multe postari! Si eu iti multumesc pentru tot si fie ca drumul tau sa fie presarat numai cu trandafiri lipsiti de spini…

    http://farm1.static.flickr.com/79/266082233_894958c5e1.jpg?v=0

  67. omu' says:

    Si de la mine felicitari cu f mare! Nu stiu cum l-ai alaptat ca la un an arata ca la zece. Vorbeste, scrie, calca in picioare, si nu-i mai trebuie suzeta. :)))

  68. chinezu says:

    gata
    m-am inrosit tot…

  69. CELLA says:

    C-R-I-N-A !!! 😆
    MULŢUMESC !!!

  70. Scarlet Aurora says:

    La Multi Ani si la multe, multe postari! Si eu iti multumesc pentru tot si fie ca drumul tau sa fie presarat numai cu trandafiri lipsiti de spini…

    http://farm1.static.flickr.com/79/266082233_894958c5e1.jpg?v=0

  71. Satmareanca says:

    @ Sibilla
    Mulţumim-mulţumim! La cât ne dai, chefuim azi toată ziua şi mâine o luăm de la capăt. Până ajungem la aniversarea Simonei 😀

    @ Ruxi
    Tocmai mă gândeam că am uitat să-ţi mulţumesc şi ţie când vorbeam de comentatorii fără blog. Apoi, am dat aseară de blogul tău şi am zis că nu mai era cazul, căci ai devenit blogheriţă.
    Mă bucur că am reuşit să te inspir, dar să ştii că şi tu m-ai inspirat şi te-am simţit aproape la nevoie. Ămi place că eşti acră ca şi mine :)))
    Mult succes la bloguială şi mai mult la vot! 🙂

    @ Simona Ionescu
    Bună idee, dar nu ştiu cum şi mai ales când să o punem în practică 🙂

  72. Satmareanca says:

    @ Scarlet Aurora
    Scuze, ai intrat la spam din cauza linkurilor, dar te-am recuperat.
    Mulţumesc frumos pentru cuvinte, pentru crini, muzică şi trandafiri. Acum văd că ne plimbăm pe aceleaşi cărări pe youtube. Şi Marius se „aprovizionează” de acolo 🙂

    @ Omu’
    E strict secret. Ar trebui să le dau pontul onor guvernanţilor noştri. deşi, cred că ei îl ştiu mai bine dar îl ţin pentru ei 😀

    @ Chinezu
    Du-te mă! 😛
    Bine ai revenit la repede înainte, credeam că te-ai rătăcit în nordul tău :)))

    @ CELLA
    C-E-L-L-A! 🙂

  73. octavpelin says:

    La Multi Ani,Crina!!!

  74. Satmareanca says:

    Mulţumesc, Octav! Îi transmit urările blogului, că el se sărbătoreşte 😀

  75. Paul says:

    La cit mai multe realizari! SI sa te bucuri de ele cu cei pe care ii iubesti alaturi!

  76. Satmareanca says:

    Multe mulţumiri, Paul! Mă bucur că ai renunţat la ideea de a abandona blogul 🙂

  77. al2lea says:

    La multi ani, „concitadino” 🙂
    Sa ne incanti multi ani inainte cu scrisul tau, atat aici pe blog, cat si in ziarul pe care-l conduci.
    La mai mare!

  78. Satmareanca says:

    Mulţumesc mult, al2lea! Merci pentru că eşti alături la aniversare 🙂

  79. fanitza says:

    mulţi înainte! 😉

  80. Filip G says:

    Mai perie putin sa creasca audienta.Eu ce sa zic sunt rege am supusi iar fetele mele zboara din floare oin floare vara .Acum mai putin incerc sa fac viata grea politicienilor.So pe ei!!!!!!!!

  81. Satmareanca says:

    Nu ştiu peria, Filip 🙂 Şi mai mult nu vreau :))) So pe ei! 😀

    Mulţumesc, Fanitza!

  82. Paul says:

    Te-am citat… 🙂

  83. Pingback: ce bine a zis… « Simplu blog

  84. UNGURU says:

    CHE companera Satmareanca te saluta UNGURU care atrecut ca sa comenteze aceasta postare .Companera Satmareanca iarta pe UNGURU ca transmite salutarile asa tardiv.Companera Satmareanca ia-ta urarile si felicitarile lui UNGURU care sunt ,,LA MULTI ANI „ pe acest blog si la mai multe postari pe acest blog ,si la mai multi comentatori pe acest blog .UNGURU nu are inca un an de blogherat ,dar verificind blogul ,a vazut ca are un numar al destinului la accesari 777:)))))ha ha ha, si in perioda aceasta are multi prieteni Bloggeri,dar mai la iarna inapoi acasa pe blog,ca nu prea am timp :))))))))ha ha ha.CHE companera Satmareanca te saluta UNGURU.

  85. Adam Boer says:

    Pe mine Crina… pe mine m-ai uitat 😦 E vina mea că nu am de un timp chef să scriu?

  86. Satmareanca says:

    @ Paul
    Dau o fugă să văd 🙂

    @ Unguru
    Ia scoate la înaintare adresa blogului să dăm şi noi bună ziua. Dacă nu, te găsim singuri 😀

  87. Satmareanca says:

    @ Adam Boer
    De unde tragi concluzia că te-am uitat? Deşi te puteam uita de când s-au aşezat paianjenii pe blogul tău. Şi sunt câteva luni bune :))) Am enumerat comentatorii fără blog. La un moment dat am pomenit şi de blogherii pe care i-am cunoscut în lumea reală, dar ziceam de evenimente din viaţa blogului. Aşa pot zice că i-am uitat şi HNU şi Rebel. Şi pe cea mai bună prietenă de-a mea, Carmen – Rara avis. Nu am uitat pe nimeni. Doar am mulţumit tuturor blogherilor din blogroll 🙂 Uitase, într-adevăr, pe moment, de cîţiva comentatori fără blog şi d aceea am băgat PS. Cred că şi aşa a rămas careva nenumit…

  88. trexel says:

    cu siguranta a ramas cineva nenumit. si mai ales ca era vorba de blog si de accesari si de trafic samd… da cre ca iar imi bat gura de pomana 🙂

  89. Satmareanca says:

    No, cine o fi? Hai că nu-mi trece prin cap 🙂
    Poate un spam? :)))

  90. kmi says:

    ‘Neata Doamna, frumoasa postarea aniversara, dar si comentariile postate. Ce mai? Sarbatoare in toata regula!

    Multe postari inainte si multa inspiratie, multi prieteni si multe momente de bucurie si nu in ultimul rand, sa fii iubita! 🙂

  91. O suta de ani de acum incolo!!!!

    La multi ani, Crina! Esti o minunata! Si te citesc cu nesat!

    Si te astept in Bucuresti!!!

  92. Satmareanca says:

    ‘Neaţa doamnelor deblogate şi multe mulţumiri! Mă bucur că aţi apărut amândouă la sărbătoare 🙂

    KMI, postări vor fi, să vedem ce va zice inspiraţia. Eu îţi mulţumesc pentru prietenie! 🙂

    Teo, musai să bem un Starbrucks ca să ne crească şansele să ajungem la suta de ani 😀

  93. blue says:

    La multi ani, Domnită! 🙂

  94. Adam Boer says:

    M-am linistit Crina 🙂

  95. ciupico says:

    asta vine cam asa :

    mai frumos a spune, la aniversare, n’am gasit. pîna la urma si blogul tot un fel de spectacol este.

  96. Satmareanca says:

    @ Blue
    Mulţumesc, cavalerule! Şi bine ai venit! 🙂

    @ Adam Boer
    Io nu. Acum mă gândesc că nu ai citit toată postarea 😆 Greu cu muierile :)))

    @ Ciupico
    Mai frumos nici că se putea. Am vizionat chiar atunci când aveam mai mare nevoie de relaxare. Acum o tot ascult. Şi dintr-odată mi-a revenit inspiraţia. Merci, Ciupi! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: