Mesaj de la Moşu’: „Miercuri o să mori!”

Ea este de vină pentru tăcerea mea. Aseară, după ce mi-am curăţat ghetuţele şi mi le-am aşezat pe pervaz ca să fiu sigură că le găseşte Moşu’, am început să scriu. Când …ding! Moşul mi-a făcut o surpriză. Şi-a schimbat tactica. În loc să-mi lase darul în ghete, mi l-a trimis pe email. Mesajul din titlu m-a lăsat fără grai: „Miercuri o să mori!”. Mi-am adus aminte că Sf. Nicolae apare în diferite culturi şi în ipostază de diavol. La fel, probabil, şi în cultura virtuală. Nu am citit niciodată ceva despre asta, iar cum îmi era prea lene pentru un search pe google am acceptat varianta fără întrebări suplimentare.

Am despachetat rapid cadoul:
„Ploua violent. Lumina s-a stins, iar fulgerele erau singurele care mai luminau din când în când. O lumânare sclipi plăpând în bezna deasă, dezvăluind mai întâi rafturile ce adăposteau cărţile vechi şi abia apoi obiectele de colecţie. Mâna ce ţinea farfurioara în care se afla lumânarea tremura. Cealaltă mână verifică încuietoarea. Un capot lung şi gros se văzu în scânteia fulgerului. Femeia tresări. Părul ei lung şi roşu îi căzu pe ochi. O clipă i se păru că pe fereastra mare din faţa ei se prelinge o umbră groasă şi întunecată, dar iluzia dispăru. Când mâna lui o atinse, tresări. Aproape să scape lumânarea. Dar el îi zâmbi şi muşchii i se destinseseră. Ura ploaia…”

De aici am pierdut contactul cu lucrurile din jur. Am intrat în poveste. Într-un dark-fantasy plin de neprevăzut. Deşi îmi place să citesc din confortul canapelei, răsfoind filă după filă, manuscrisul Oanei m-a prins în aşa măsură încât monitorul laptopului nu mi-a mai creat niciun deranj. Am trăit şi eu alături de eroină, dacă nu cumva uneori mă confundam cu ea. M-am zbătut toată noaptea ca şi cum mi-aş fi trăit ultimele clipe ale vieţii. Auzeam voci şoptind: „Miercuri o să mori!” Trei zile (sau patru?) comasate într-o noapte. La un moment dat chiar puteam să jur că respiram sacadat. Frământările ei erau şi ale mele. Vedeam peste tot semne şi trădări. Pe când ultimele licăriri de speranţă dispăreau în neant, pe când tot universul conspira împotriva ei, eroina reuşeşte să schimbe soarta decisă de alţii. Da, nu moare! Dacă murea eram în stare să o sun pe Oana cu noaptea în cap să-şi facă spovedania 😆 Nu mai zic nimic. Poate se schimbă autoarea şi o omoară :)) Îmi place că dark-fantasy-urile pot avea şi happy-end. La cât dark se întinde pe zeci de pagini, e reconfortant în final când răsare soarele.

Oana, stai liniştită. Nu mori! Nu te omor, deşi… Scrie în manuscrisul tău :))

Acum vă las, mă aşteaptă o nouă călătorie nocturnă. De această dată prin tărâmurile Yassunei. Voi fi martora Războiului Reginelor. Da, tot fantasy-uri de-ale Oanei. Cartea asta o puteţi comanda şi voi de aici. Şi chiar vă recomand să o citiţi. De abia am început-o şi deja îmi pare rău că nu am luat-o în mână de cum am primit-o. Dacă mâine voi fi în toane proaste, veţi şti de ce. Înseamnă că mă readaptez greu la lumea noastră. La lumea mea. Lumile create de Oana sunt greu de închipuit şi total noi faţă de ce ştim noi. Vă rog să mă ajutaţi să revin la realitate 😀

Vouă ce v-a adus Moşu’?