Dragă… care ai chef să citeşti

… îţi scriu ţie pentru că nimeni nu mai pare dispus să mă asculte în ţara asta. Tot poporul s-a mutat la televizor. Analişti făcuţi peste noapte, foşti, actuali şi viitori pupincurişi, parlamentari vechi refuzaţi la vot, parlamentari noi făcuţi la apel, ex-preşedinţi, ex-miniştri, toţi foştii şi actualii politicieni mai mult sau mai puţini vizibili, ce i-a dat ţara de 19 ani, îşi dau cu părerea la TV. Au mai rămas şi câţiva ziarişti în tranşee, dar nu se mai aud de ei. Nu mai ştiu pe cine să ascult şi ce să cred. Vorbesc prea mulţi şi toţi deodată.

Trăiesc o mare dezamăgire. Mare şi dublă. Prima dezamăgire vine de la Traian Băsescu, prin desemnarea lui „dragă Stolo” pentru postul de premier. Speram să trădeze aşa cum ne-a obişnuit. Am sperat până în ultima clipă că nu va fi Stolo acela care se va muta în fotoliul de la Palatul Victoria. M-am înşelat, iar şeful statului m-a dezamăgit încă o dată tocmai prin faptul că şi-a dezminţit natura ţinându-se acum de promisiune. Nu sunt în măsură să emit judecăţi, drept pentru care, de această dată, subscriu la ce a zis azi CTP şi consider că, în ciuda dezamăgirilor ce mă încearcă, el este soluţia pentru tipul ilogic de guvernare ce urmează. Dacă va fi să vină. În ciuda rivalităţii dintre PSD şi PDL, consider mai nimerită această variantă decât o posibilă coaliţie PDL-UDMR-Minorităţi, fie şi pentru faptul că Transilvania merită măcar o dată un Guvern care să nu o îngenuncheze.

Se vorbeşte mult despre coaliţia împotriva firii (PDL-PSD) şi despre capacitatea acesteia de a rezista în următorii patru ani. România a avut mai tot timpul în ultimii 19 ani coaliţii împotriva firii. În 1996, fesenistul Petre Roman a mers la guvernare cu ţărăniştii şi „civilul” Emil Constantinescu , iar în 2004 am asistat la îmbrăţişarea dreptei peneliste cu a stângii pediste. Acum încercăm ultima soluţie împotriva firii posibilă până ce vom inventa altceva. Dacă nu, toate vor fi repetiţii şi îşi vor pierde imoralitatea. În aceste condiţii, consider că avem o clasă politică împotriva firii. Ca şi în celelalte cazuri, singurul lucru ce uneşte şi ce ar puta dezbina cele două părţi este ciolanul, în niciun caz eventuale proiectele măreţe privind salvarea României de duşmanul criză.

La fel de mult se speculează şi asupra motivului pentru care PSD insistă asupra unei guvernări fără UDMR. Poate sunt cam superficială, dar mie una situaţia îmi pare suficient de limpede. O bună parte dintre voturile pentru alianţa cu PDL au venit de la organizaţiile PSD din Transilvania. Este firesc ca Mircea Geoană să insiste, altfel şi-ar pierde sprijinul. Iar acestea presează având în vedere că în multe judeţe din această parte a ţării UDMR deţine posturi cheie în administraţie, inclusiv în judeţele în care minoritatea etnică reprezintă procente de aproximativ 30 la sută. Fie că eşti neutru, fie că eşti de o parte ori de alta a baricadei nu poţi să nu observi că Transilvania, cu problemele ei specifice, este uitată aproape de fiecare dată din calculele formării guvernului. Eventual este folosită ca mijloc de schimb. Aşa a fost întotdeauna… Sper ca de data asta să fie altfel.