N-a fi să nu fie cumva…

„Sunt ok, doar că păzesc gazele să nu se stingă!” – aşa m-a îndemnat Simona să spun. Şi zic 😀

Nu, n-am păţit nimic. Nu sunt nici bolnavă (decât o reumă rebelă ce mă chinuie din când în când – deh, boală profesională de pe vremurile în care stăteam zi – lumină pe teren) şi nici alte probleme n-am. Sunt workoholic. Atât 😀 Multă alergătură, contracte de semnat, proiecte noi sau vechi de derulat. Când am văzut comentariile voastre, mi-am spus că sunt un pic prea egoistă. Aveţi dreptate, trebuia să dau un semn de viaţă. Mă flataţi mai mult decât pot duce.

Ieri a fost horor. De obicei, dorm dimineaţa neîntoarsă până târziu, dar, ieri pe la 8 şi ceva, m-a deşteptat Mediafaxul. „Au tăiat ruşii gazul la voi! Vrem urgent ştire!” Brrr. Ziua a început prost şi s-a terminat prost. Nici nu ştiu cum am dat telefoane şi cum am scris. De obicei nu funcţionez fără să fi băut o cafea lungă. Ba poate chiar două. Am trecut testul eroic, căci ziua s-a terminat mai horor decât a început.

Pe aici e frig. E alb. Cel puţin pe acoperişurile ce le văd de la geam. Peste zi nu am avut vreme să mă uit în jur. Gaz avem destul, cine ştie până când. Orişicum, ce nevoie avem de gaz dacă Electrica ne-a lăsat pe unii aseară patru ore fără curent. Suficient timp în care să dârdâim de frig în condiţiile în care microcentralele funcţionează şi pe curent. Nu e destul gazul! Ce nu reuşesc să strice ruşii, rezolvă Electrica.

Încălzirea oraşelor din zonă depinde exclusiv de gaz. Şi de curent, cum am arătat. Toţi au sisteme individuale de încălzire şi nu există o alternativă. Decât vara. No, da’ iarna nu-i ca vara. Dar nu e o dramă. Nu ar fi prima dată când sătmărenii ar rămâne în frig, dacă e să se întâmple nenorocirea. În urmă cu vreo 7-8 ani, autorităţile locale au decis debranşarea generală şi dezafectarea sistemului centralizat, pe motiv de pierderi. Fiecare s-a descurcat cum a putut. Nu a sărit nimeni cu subvenţii ori alte tipuri de ajutoare. Din contră, există o sumedenie de obligaţii şi cheltuieli suplimentare, care în sistemul centralizat nu existau. Vorba ardeleanului optimist: n-a fi să nu fie cumva…

Să revin, însă, la finalul horor al zilei. Pe la 7 seara se ia curentul într-o parte a centrului satului nost’, chiar zona în care avem redacţia. Pentru a treia oară în acest an. Ora 19.00 e la noi una de vârf. Ora la care se definitivează cele mai multe pagini din ziar, se fac machetele şi tehnoredactarea. Ieri eram puţin în întârziere pentru că au fost o grămadă de evenimente, inclusiv povestea cu tăierea gazului rusesc. Nimic nou, într-un fel cu luatul curentului, dacă şi-ar fi revenit rapid. Dar, nu… Surpriză! A venit după patru ore. Pe la ora 23.00! Noroc că am fost inspirată să fug acasă şi să-mi fac treaba pentru ziar. Altfel riscam să nu ieşim azi pe piaţă. Oricum, am ieşit la limită…

Ce vroiam să spun cu asta este că am devenit dependenţi de prea multe lucruri. În era în care vorbim de libertatea individuală mai mult ca niciodată, existenţa noastră normală este ameninţată de o grămadă de fire nevăzute. Dar cu subiectul ăsta voi reveni într-o altă postare…

PS. Un pic lipsesc şi eu, iar în jur se dau războaie. Nu ştiu care aţi supărat-o pe Oana, dar jur că v-aţi ras de pe faţa pământului dacă aflu 😀

Anunțuri

Despre Satmareanca
Ziaristă

30 Responses to N-a fi să nu fie cumva…

  1. Darius says:

    Ce libertate individuala? Socialismu’ sa traiasca! 🙂

  2. Vania says:

    Referitor la PS: Păi, află şi ia măsuri!…

  3. Satmareanca says:

    Darius, uitasem că suntem în vremuri roşii :)))

    Vania, asta şi fac 😀

  4. omu' says:

    M-a atras titlul postarii, ca pe viespe, stupul.
    Indiferent ce subiect am deschide, tot la GAZ si GAZA ajungem. Daca mai era nevoie, se adevereste ca Iarna este cel mai bun prieten al Rusiei, si asta de la Napoleon incoace.
    Crina, Oana nu este suparata, Oana acumuleaza!

  5. CELLA says:

    cumva-ul ăla ne doareeee tareeeeeeee
    p.s.-ia şi tu ,că eu m-am ales cu „laude găunoase” şi „ageeri” … acuma lustruiesc reteveiu’ !!!

  6. UNGURU says:

    CHE companera Satmareanca te saluta UNGURU care a trecut ca sa comenteze aceasta postare .Companera Satmareanca fain titlu ,,N-a fi sa nu fie cumva „da UNGURU scria asa ,,Nu-i rau sa nu treaca si bine ca sa tina mult„si parafrazind la titlu,,Nu e gaz sa nu treaca si gaz sa tina mult,ca este trecator:)))))hahaha noah bine.Sa-ti scriu si alta poveste cu gazu, ca si la UNGURU i-a taiat teava cu tot astia a de la Distrigaz, or venit o armata de lor au facut santzul au scos magistrala de gaz din teren din pamint ,au gasit alta ruta mai economica,cu conducta sub apa ,dar totusi adevarul este ca magistrala traversa doua cursuri de apa si era deasupra apei ,si cu potential de tinta terorista,si revin ,si face armata asta a distrigazului niste lucrari de tot rahatul ,cind au inchis magistrala de gaz si au aerisit conducta ca sa o poata taia ,si au facut asa frumoasa poluare cu produse petroliere , in partea in care a suflat vintul au poluatcu picuri de produs petrolier ,si lucerna si porumbul lui UNGURU ce a fost pe marginea parcelei ,noah dar o trecut asta o fost acu 3-4 ani.CHE companera Satmareanca te saluta UNGURU.

  7. Nea Costache says:

    De n-or da rusu’ gazu-napoi, chit ca miniBocu zice ca nu-i bai, ca ne-om descurca, eu zic c-am festelit-o! Si asta urat, frate: intreprinderile economice ce-si duc viata din gazul asta, vor fi nevoite sa-si inchida portile iar salariatii- in somaj tehnic sau fara plata. Poate unchiu’ Ivan de la rasarit, se mai gandeste…

  8. Satmareanca says:

    @ Omu’
    N-am niciun merit pentru titlu. E înţelepciune ardelenească :))) Unii ar zice că nu-i înţelepciune, dar eu rămân la ideile mele.
    Cred că am reuşit să o remontez puţin pe Oana, i-am povestit că ea e centrul universului şi cred că m-a crezut 😀

    @ CELLA
    Dar cine a zis că „la vie en roz”? 😆
    Are Unguru o zicere faină de tot : ,,Nu-i rau sa nu treaca si bine sa tina mult“ :)))

  9. Satmareanca says:

    @ UNGURU
    Corect spus! Asta-i o altă înţelepciune ce-mi place! Merci pentru că mi-ai amintit-o! Cred că poveşti din acestea sunt multe. Pe mine mă tot somează cu nu ştiu ce hârţogăraie, deşi, altfel, au recunoscut că instalaţia de încălzire e mai corect făcută decât alea cu poptiroşe 😀

    @ Nea Costache
    N-a fi să nu fie cumva 😆 Zic iară :))) Noi nu avem probleme în genul fabricilor nevoite să-şi închidă porţile. La noi s-au închis marile fabrici din cauza crizei financiare de o lună. Vor redeschide, dar cu disponibilizări, după 15 ianuarie 😦

  10. Oana says:

    Ma rog, am gresit postul 😀

  11. spedy says:

    cand toate aratau ca nu poate fi decat negru,cineva acolo sus sa-npiedecat rau si scapa vasul de albeata si peste noi,la inceput a nada,mai apoi in fulgi maricei,de seamana de-acum totul de jur imprejur.ciudat este ca traiesc acelaisi sentiment de cate ori imi doresc ceva foarte mult;daca nu-i in timpul lui,nu mai are nici un farmec…dar mai bine mai tarziu decat niciodata…in sfarsit….
    a trecut si nebunia sarbatorilor de sfarsit de an si uite cum realitatea cruda ne-o trage-n freza de numa numa…
    lipsa unor programe de perspectiva si aplicarea dezastruoasa a celor cateva care s-au incapatanat sa mearga parca in ciuda amatorismului conducatorilor nostri(indiferent care au fost ei)ne-a adus in situatia unor „dependente”care nu-s decat fete hade ale iresponsabilitatiisi nesabuintei.
    si daca la nivel individual lucrurile cat de grave ar fi ,se rezolva uneori cu amputari ale organelor bolnave,alteori cu slutirea sufletului si zdrobirea personalitatii ,cand pecinginea atinge grupuri sociale ,comunitati ,indiferent de pregatire,de etnie,de credinta sau avere acumulata, ce-i faci?…..om trai si-om vedea …..si peste toate,marele urs de la rasarit ne trimete bezele si ne-njura abitir de mama ,aratand-ne parca americaneste stiti voi care deget si strigand peste gard:imi bag picioarele-n sarbatorile voastre ca ale mele abea acum incep…..a aruncat bomba si se uita la europa cum sfaraie la foc mic…din ce in ce mai mic ….mic….mic…..pana-n gheata…..

  12. maminineta says:

    Chiar ca inghetam si noi, e acum un frig, doamnelor si domnilor si bate si un spic de vant dinspre rusi, in sudul tarii nu eram obisnuiti cu asemenea temperaturi. La serviciu incepem de luni si fara incalzire -ca era pe gaz .
    E nedrept, rusii au si gaz si votca , noi nimic.

  13. Satmareanca says:

    Maminineta, vă trimitem noi o pălincă de 50 de grade? 😀

  14. Satmareanca says:

    Spedy, înţeleg că a nins şi la voi. La noi a jnins în primele zile ale anului şi încă se mai menţine. M-am bucurat precum un copil. Chiar şi fără gaz, curent şi restul, vreau doar să ningă. Ne încălzim cu poveşti la gura sobei 😀
    Mici spui? Nesemnificativi de-a dreptul. În noi înşine ne e salvarea, în fiecare în parte 😉

  15. Satmareanca says:

    Oana, la tine e voie orice :)))

  16. spedy says:

    dap dar parca si in necaz santem cu gandul la conspiratii (sau constipatii)daca nu mor ailalti ,om trai si noi printre sau pe langa ei….urma alege…si nici consolarea-n vodka nu o pot cauta….ca stabilimente am ;unu-n poarta,unu-n dreptul ferestrei si cand mai fac brunetii cate-un praznic am si karaoke….si da a nins si ninge dumnezeieste….chiar te poti bucura ca un copil….

  17. lol's says:

    @Satmareanca. Te-ai înscris in HAMAS??. Asta e terorism, „fara gaz, curent si restul,……… ne încălzim cu povesti la gura sobei, mai si razi!!!!!!!!. Si eu ce fac?? ioc soba!!! Glumesc si eu mă bucur de ninsoare mai ales ca la noi la mare este si mai rara decât la voi.

  18. teodor says:

    V-at gandit vreodata la ciudata (si intamplatoarea??) asociere de nume de la varful puterii Mamei Rusia? Medvedev (adica a lu’ursu, al ursului) si Putin (forta, putere de la puti)! Putere care vrea sa arate Europei si nu numai ca ursii nici nu mai hiberneaza. Ca detin pe langa butonul rosu si manetele de la vanele de distributie a gazelor. Si le pot roti oricand, mai ales acum cand deasupra noastra plutesc si alte amrnintari.
    In acest timp ai nostri alesi si guvernanti se intrec in declaratii si asigurari fara acoperire. Inventeaza :”stari”, revizuesc temenele de ezistenta..6, 3, 1…!

  19. Crinuta, a nins si la Bucuresti!Frumossss rau! Am fumat trei tigari in reprize, doar ca sa ies afara din redactie si sa vad fulgii.
    Misto ai ars si tu gazu, ieri! Ca si mine, doar ca noi n-am avut pana de curent. Am avut pana de ras la precizarile lui Boc cu salariile care erau, de fapt venituri, fiindca ne consumase prea mult la «starea de urgenta» a lu Videanu!
    Am fost si pe la Oana si am vrut sa-i postez atat «Hăi, fată, hăi!». Dar nu m-a lasat. Citeste ea aici.

  20. Satmareanca says:

    @ Spedy
    O altă vorbă a ardeleanului: om vedea. Cred că debordez de optimism. Mai rău de’ât moartea nu se poate. No, dar nicio atât de sumbru :)))
    Consolarea în pălincă poate suna mai bine, pentru cine agreează 😀

    @ Lol’s
    Terorism? E o idee :))) Asta e viaţa de zi cu zi în mediul rural. Aşa trăieşte jumătate din ţara asta. Gaz n-au oricum, lemnele le sunt pe sponci, curentul îl închid de bunăvoie, căci nu-l pot plăti. Da, râd, mi-am propus să nu mă enervez anul ăsta. Nimeni nu-mi poate clinti decizia, de-o fi ploaie, de-o fi vânt 😀

  21. Satmareanca says:

    @ Teodor
    … zero şi buum sau brrr. Cred că emigrez, dar problema e că nu scap de şantajul rus oricum, decât dacă trec oceanul. Iar mie îmi place Europa :))) Asta cu numele e o conspiraţie, mişto tâlcuială 😀

    @ Simona
    Distracţie faină cu guvernul ăsta. Măcar atât )) Ehei, înseamnă că nu vedeţi zăpadă doar în poze. Vine iarna, pleacă gazu’ ))
    Spune-i Oanei, să te audă bine! 🙂

  22. spedy says:

    ascult la ziaristii lu` peste ce-i mai doare-n suflet acu de gazul asta care nu e ,dar stiu ca ,lucrand in platforma colibasi la dacia o vreme,principala sursa de caldura erau niste reziduuri de la prelucrarea masei plastice din rafinarie care,din cauza vietii indelungate ,nu puteau fi stocate sau ingropate nicari ,drept pentru care ,faceam focurile in cazanele organizarii de santier,cu respectivul „combustibil”.o remorca de 6 tone erau suficiente pentru a incalzii 6 birouri si daua casute de mucava cu cate 8 camere cam o luna in toiul iernii.
    si uite cum am putea folosii miile de tone de pet-uri raspandite pe coclaurile patriei cu nepasare,de fiecare in parte …..solutii ar fi dar minte nu prea…si cand te gandesti ca astia tineri prefera sa-si abandoneze batranii ca de, sant povara,balast,gaura in buget….
    daca fiecare ar returna la magazin petul cand cumpara altul…exista solutii si pentru spatiile de depozitare.
    o astfel de solutie am vazut zilele trecute la discoverie channel,pe superportavionul U.S.Army Ronald Regan,o presa compacta toate reziduurile si se obtineau niste discuri foarte suptiri ce puteau fi reciclate sau incinerate…dar ,la noi ,mai bine ne purtam sambetele unul altuia….si cum sa mai ramina timp sa faci si ceva util?

  23. balinferi says:

    Ce vă tot agitaţi degeaba? Cât trebuie să mai treacă pâna sa înţelegeţi ce auziţi? Mă enervaţi, dar hai sa ma sacrific şi sa vă traduc…
    Domnul Boc ne-a anunţat că nu are guvernul nici o problemă cu gazele, precum şi faptul ca centralele vor beneficia de cantităţile necesare de gaze, păcură şi alte cele. Bun aşa. Acum m-am liniştit. Guvernul nu va îngheţa. Ei nu au probleme, sunt convins. Acum ce vroiaţi, să ne facem griji pentru noi? Lăsaţi-ne pe noi, ei să nu aibe probleme, e tot ce contează.
    Nu a minţit nici când au zis de centrale. Da dom’le, au toate cele necesare, dar asta nu însemnă că ne şi furnizează căldură sau apa caldă. Factura mea pt luna noiembrie este de aproape 500 lei, pentru asta beneficiez de contorizor ataşat caloriferului iar ăsta indică clar faptul că nu am îngheţat în casă. A mai bătut Soarele pe geam, am mai consumat şi curent electric dar am reuşit sa fac căldură. Meritul este al Radet-ului, aşa că trebuie sa plătesc. Pot eu sa mă lupt cu cei care sunt proprietari şi peste Soare?
    Cu apa caldă treaba e şi mai frumoasă. Curge dom’le ceva din robinetul de apă caldă, se contorizează şi eu plătesc. Dar nu e apa caldă ci nămol rece. Să nu creadă însă nimeni că nu e socotită treaba! Fac şi ei ce pot pentru noi, cum nu ne pot ajuta sa trăim s-au gândit ca măcar să ne învăţăm din timp cu pământul de asta ni se livrează gata diluat prin conducte. Putem avea şi căldură…dar nu pe bază de păcură ci de pătură, plapumă, izmene. Sau şi mai bine, avem răbdare până în iulie.
    Haideţi să murim împăcaţi ştiind că guvernul nu are nici un fel de probleme.

  24. balinferi says:

    Spedy, am un răspuns şi ţie, eun exemplu de gândire tipic românescă. În urmă cu vreo 7 ani o firma din Olanda sau Belgia, nu mai reţin, făcu o ofertă primăriei oraşului Alba Iulia. Ei se ofereau să adune tot gunoiul menajer pe gratis, cu condiţia să facă ce vor cu el. Au fost întrebaţi ca ce au de gând cu atâta amar de gunoi sa facă iar ei au mărturisit ca intenţionează să construiască o minicentrală electrică ce va consuma drept combustibil gunoaie. Ce s-au gândit deştepţii de la primărie? Păi ăştia vor sa faca bani din chestia asta, aşa ca nu dom;le, nu le dăm pe gratis gunoiul. Şi au încercat să ceară bani de la respectivii pentru a-i lăsa sa cureţe oraşul. Nu s-a mai făcut nimic, populaţia cotizează în continuare şi mormane de gunoaie se adună lângă oraş. Paznicul când se plictiseşte îi dă foc şi supraveghează să nu se întindă flăcările. Aşa ca noi preferăm să poluăm aerul, apa şi să mai şi plătim pentru acest lucru numai să ştim că nimeni nu face bani acolo unde noi nu suntem capabili.

  25. spedy says:

    corect. asta e…!!!!!

  26. Si uite asa vom ajunge ca in Costa Rica, cu orice business mai rasarit avand propriul generator pe benzina ca nu se stie niciodata cum devine cazul (si cam devine asa o data pe saptamana)

  27. Si cand ma gandesc ca am postat pe blog un articol,Criza economica si razboiul din Orientul Mijlociu si am anticipat ca Rusia ne va taia furnizarea gazelor naturale,era cu o zi inainte de a se produce STAREA DE URGENTA,iar azi am postat un articol cu 24 de argumente prin care actualul cabinet Boc si presedintele Basescu nu vor scoate Romania din criza economica ci o vor scufunda precum flota!,cu stima Tavi!

  28. Crina,nu-i asa ca sunt coool!,cu respect si pretuire tot Tavi!

  29. UNGURU says:

    CHE companera Satmareanca te saluta UNGURU care a trecut ca sa comenteze aceasta postare.Companera Satmareanca sa-ti scrie si UNGURU un banc nou noutz cu iarna si cu gazu,Zice ca ,,Chi iar na-m vrut,iarnavemgaz:)) .CHE companera Satmareanca te saluta UNGURU

  30. Satmareanca says:

    @ Spedy
    Noi nu suntem în stare să găsim soluţii, preferăm să complicăm şi mai mult lucrurile deja complicate.

    @ Balin Feri
    Eu nu mă agit, doar îngheţ puţin ))) Nu ştiu care e diferenţa dintre gazul rusesc şi cel românesc, dar parcă gazul ăsta nu încălzeşte la fel de bine. Aşa că nu-mi cereţi să gândesc mai mult la ora asta 😀 Dar sunt împăcată că Guvernului îi merge bine )))

    @ Mircea Popescu
    E o soluţie :))) Nu ştiu cum o fi în restul oraşului, dar în centru a devenit o regulă întreruperea curentului, iar dacă din cauza defecţiunilor se strică aparatura electro-casnică, Electrica răspunde ceva în genul: a fost efectul şi nu cauza. Adică, aparatul a avut ceva defectiune şi de aceea a „murit”. Au devenit şi ăştia un soi de stat în stat. Cam multe state în ţara asta…

    @ Pelin Octavian
    Foarte cool, un mic Nostradamus :)))

    @ UNGURU
    😆

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: