Viaţă de şomer de lux

Rămas fără portofoliu ministerial şi fără mandat parlamentar, părăsit de nevastă şi de soacră, precum şi de numeroşi colegi de partid, ex-ministrul pentru IMM, Ovidiu Silaghi, a ajuns să se milogească pentru un ajutor de şomaj pe trei luni de la Parlament. În total circa 120 de milioane lei vechi.

Cum bani de zile negre ştiam că are puşi sub pernă, probabil că vrea ca să-şi achite din şomajul de lux taxa de timbru pe care nu a plătit-o pentru acţiunea în daune morale declanşata împotriva GNV, drept cadou de sărbători. Nu de alta, dar suma ce o va lua de la Parlament e cam aceeaşi cu taxa de timbru pe care trebuia să o achite pentru pretenţiile sale de 100.000 de lei de la mai mulţi redactori ai GNV, pe motiv că i-am fi ştirbit onoarea. Ca să vedeţi cât valorează! Plus alte chestii cum ar fi laude publicate în presa centrală. Acţiunea sa în judecată e un pomelnic de vreo şapte pagini. Asta spune iar multe despre timpul ce îl are la dispoziţie, pe banii contribuabililor, printre care mă număr şi eu. Măcar ştiu de ce nu-mi voi plăti impozitele o vreme  😀

Toate astea pentru articolele publicate anul trecut cât a fost ministru, printre care şi unul în care îl făceam bădăran pentru că m-a trimis să consult un psihiatru şi să număr turiştii de pe litoral. Asta pentru că nu aveam niciun răspuns la întrebări. Ca să vedeţi ce ocupaţii au şomerii de lux ai patriei!

Despre Satmareanca
Ziaristă

47 Responses to Viaţă de şomer de lux

  1. YODA says:

    Saracu de el, dar ce mila mi-e de el, deja imi dau lacrimi de crocodil

  2. octavpelin says:

    Acesti someri de lux,fosti parlamentari,nu au nevoie de ajutor,sau indemnizatie pe 3 luni de zile,ei inainte de a fi alesi aveau o ocupatie,aveau firme,au candidat de bunavoie ca sa ajunga parlamentari,iar acum au nesimtirea sa ceara indemnizatie pe 3 luni si vechimea cat au fost parlamentar li se trece la pensie,trai neneaca pe banii contribuabilului si mai si actioneaza in instanta GNV,pentru ca acest cotidian i-a dezvaluit patrapazlacurile,acesti fosti nu trbuie sa primeasca nimic,intrucat au o profesiune au unloc de munca inainte de a fi parlamentar,ca nu l-a nascut maica-sa parlamentar ,sau au firme,aici trebuie sa se modifice legea la privilegiile alesiilor care nu au facut nimic si au trait bine din banii contribuabililor ,adica noi,succes GNV,cele bune Tavi:)

  3. Satmareanca says:

    Yoda, ce-ţi faci cu mâna ta se numeşte … lucru manual. E valabil pentru ex-ministrul. Nici nu-l pot compătimi 😀

  4. Oana says:

    Vaiii, dar nici nu stii cum ma simt. Yoda, te inteleg perfect, esti in asentimentul meu. Iote cum plang.
    Dar chiar, te-ai dus la psihiatru? 😀

  5. Satmareanca says:

    Tavi, cred că a băgat prea mulţi bani în campania şi a rămas falit. Firmele şi le-a falimentat, prietenii cărora le-a dat comisioane l-au părăsit şi lista e lungă. Chiar bani de-o pită mai are :)))) dacă o rămâne fără, îi dau eu 😀
    Nu o să-i plâng de milîă, dar am vaga impresie că de aceea ia şomajul să poată plăti taxa de timbru 😆

  6. Satmareanca says:

    Oana, nu am fost. Doctorul spunea că sunt mulţi alţii, printre care şi subiectul postării, care trebuie tratatţi înaintea mea 😀
    După ce vezi şi tu cum arată o nebună la ea acasă, mă înscriu pe lista de aşteptare ))))

  7. Oana says:

    Ei, pacat, eu am fost. Am zis ca dupa ce ti-o zis tie ministrul ex, ar trebui sa ma duc eu 😛

  8. Lucia Verona says:

    Crina, nu vreau să crezi că îl apăr pe Silaghi – nu-l cunosc, nu ştiu ce hram poartă, felul cum a vorbit cu tine arată că e şi bădăran, şi prost şi sper să piardă procesul cu voi.
    Dar, te rog, nu mai folosi expresia asta populistă cu „şomerii de lux” – indemnizaţiile pe care le iau parlamentarii după încheierea mandatului sunt conforme cu reglementările europene. Peste tot se procedează aşa. Cîteva luni, pînă îşi găsesc un rost. Nu poţi lăsa fără un ban un om care pînă ieri făcea legile unei ţări.
    Evident, reglementările europene nu iau în seamă diversele metode de îmbogăţire utilizate de parlamentarii din spaţiul mioritic. Dar şi aici se aplică prezumţia de nevinovăţie. 🙂
    În cazul lui Ovidiu Silaghi, avem de-a face un orgoliu exacerbat sau cu proastă creştere. Adică e măgar şi violent şi n-are maneră 🙂
    Sper că nu te superi.

  9. balinferi says:

    Ruşine să vă fie! Adica omul cere frumos şi voi îl lăsaţi sa sufere, sa chinuie, Doamne Fereşte, poate chiar sa moara de foame?! Împuşcaţi-l careva să scape săracu’ şi faceţi un bine şi poporului cu ocazia asta. Paraziţii sunt dăunători?

    Eu pe domnul Silaghi l-aş trimite la băi de nămol la Techerghiol, nu că i-ar fi de folos ( de ce suferă nu se poate trata), dar măcar s-ar obişnui din timp cu pamântul .

  10. Lucia Verona says:

    Dar de ce la Techirghiol, că doamna ministru a zis că dă wellness în toate staţiunile 🙂

  11. Satmareanca says:

    Oana, cred că nebunia se ia 😆

  12. balinferi says:

    Dragă Verona, eu cred că în cazul în care începem să comparăm situaţia de la noi cu ce se întâmplă pe alte meleaguri europene trebuie să o facem complet. Aşa că se cuvine a observa şi că parlamentarii aceia fac ceva pentru ţara lor pe durata mandatului, spre diferenţă de majoritatea parlamentarilor români care fac orice în propriul interes profitând de functia lor de moment şi de imunitatea parlamentară, apoi când îşi pierd nemeritatul loc vor despăgubiri sub forma de şomaj. Hai să privim altfel lucrurile şi să spunem că acei parlamentari care au fost o singura dată aleşi au dovedit în timpul mandatului lor că nu au meritat încrederea alegătorilor şi-n concluzie au rămas pe dinafară la noile alegeri. Vina aparţine numai şi numai respectivului parlamentar, aşa că el ar trebui să plătească daune morale celor cărora le-a înşelat aşteptările şi nu statul să-i acorde şomaj pentru acest „merit”. Din câte ştiu nici un om nu primeşte şomaj dacă a fost dat afară de la servici pentru că nu-şi îndeplinea obligaţiile. În cazul parlamentarilor de ce ar fi ceva diferit? Dacă acceptăm ca funcţia de parlamentar să fie privită ca un loc de muncă atunci trebuie sa acceptăm şi că lipsa voturilor este demiterea respectivului parlamentar de către popor.

  13. Satmareanca says:

    Lucia, nu mă supăr deloc. Nu-s de-aia :)))) Am preluat şi eu o formulă de identificare din presa centrală. Mi se pare firesc să ia banii, dacă nu au alte biznisuri şi dacă n-au făcut în perioada asta. Deşi, prezumţia de nevinovăţie ei au făcut să nu le-o putem aplica şi nu-i putem băga pe toţi în aceeaşi oală.
    De exemplu, în judeţ avem un ex-parlamentar, care şi-a preluat vechea funcţie de conducere într-o instituţie publică, un altul care a pierdut o funcţie de conducere într-o bancă mergând în parlament şi care se află deocamdată în tatonare, cei care au avut afaceri înainte de a deveni parlamentari s-au întors, firesc, la afaceri, la firmele ce le-au dat în administrare, în cei patru ani, la soacre, neveste, nepoţi etc. E şi cazul lui Ovidiu Silaghi. dar, fie, tot la stat ajung bani, sub formă de timbru judiciar. Asta dacă o va plăti. Că a cerut scutire de taxă de timbru pentru că i-ar fi fost adusă atingere demnităţii. N-am mai auzit de asemenea motivaţii pentru scutiri, dar treacă de la mine 😀

  14. Satmareanca says:

    Balin Feri, la băi alături de popor? Ce ne facem dacă se transmite parazitarea? Măcar de s-ar transmite şi indemnizaţia de şomer la toţi 😀

  15. YODA says:

    Eu il compatimesc, la ora astea beau un ceai cald in memoria lui de fost mare mahar si mancator de bani de la bugetul de stat.

  16. Satmareanca says:

    Balin Feri, chiar, oare ei plătesc contribuţia de şomaj în perioada mandatului? Dacă i-au indemnizaţie se pare că nu…

  17. Satmareanca says:

    Yoda, idem! Şi mă uit cum a nins peste zi şi mă enervez că poporul nu-şi lasă maşinile acasă să-mi pot bucura ochii cu un pic de alb 😀

  18. Lucia Verona says:

    Crina, fă-i un bine omului, angajează-l la tine la ziar, că poate chiar e muritor de foame 🙂 Deşi, dacă-i aşa, mai bine ar renunţa la proces şi şi-ar căuta de lucru.
    Cu ex-parlamentarii de care zici – asta e, la noi ca la nimenea. În alte ţări europene, numai în mod excepţional intră în parlament oameni de afaceri. Sigur, nu intră oameni foarte săraci, dar nici atîţia oameni bogaţi ca la noi.

  19. Satmareanca says:

    Lucia, cât am stat în vest vreo opt luni (atunci când m-am măritat cu Sătmăreanul) am învăţat o chestie. Când omul îşi schimbă locul de muncă de la un venit mare la unul mult mai mic, primul pas ce îl face pentru a supravieţui îşi schimbă locuinţa: de exemplu vila pe un apartament. Nu e cazul, are ce vinde încă. Sunt destui şomeri pe care ar trebui să-i angajez înaintea lui. Îs rea, nu? 😀

  20. Oana says:

    Io beau si scriu, in memoria ex-ului 😛

  21. Oana says:

    Beau pepsi, nu va agitati!

  22. balinferi says:

    Aşa Oana, Dumnezeu să-l ierte şi să-l hodină

  23. balinferi says:

    Parlamentarii de dincolo? Nu ar apela la şomaj nici rugaţi frumos, ei privesc şomajul ca pe un sinonim al incompetenţei.
    În plus au şi oarecare demnitate.

  24. Satmareanca says:

    Atunci eu voi dormi ca să nu-mi mai amintesc o vreme ))) Noapte bună! 🙂

  25. Satmareanca says:

    Balin Feri, e chestie de mentalitate şi de bun simţ. Chiar mă gândeam mai devreme că adevăratul test ar fi să aibă posibilitatea să ia şomaj şi să nu-l ia. Se pare că mulţi nu au trecut testul.
    Dincolo, şi cetăţenii simpli au demnitate când e vorba de ajutorul social, în schimb se înghesuie imigranţii, printre care şi concetăţeni de-ai noştri )))

  26. corinacretu says:

    Am inteles ca vrea sa candideze in iunie pt Parlamentul Europei, poate vrea sa stranga bani de campanie.. Mie mi se pare rusinos ce se intampla cu atatia parlamentari care cer ajutor de somaj. Sincer. Oamenii astia nu au avut meserie inainte de a intra in Parlament? Nu si-au facut suficiente relatii ca parlamentari, ministri sau ce au mai fost sa gaseasca un loc decent de munca? Nu stiu, chiar nu inteleg, sa fiu sincera..
    Un week-end frumos, Crina!

  27. Cosma Alexandru jr. says:

    Satmareanca
    Daca e asa de jos de ce-l mai bagi in seama?
    Mai are rost?

  28. Vania says:

    În final, câţi turişti se aflau pe litoral?…

  29. Satmareanca says:

    Corina, aşa spunea încă din momentul în care candida pentru Parlamentul nostru că vrea în PE. Dar mă întreb, dacă a eşuat lamentabil la alegerile din noiembrie are dreptul la pretenţii pe un loc eligibil pe liste la alegerile europarlamentare? Mă refer la dreptul moral, căci altfel nu-i poţi interzice…
    Un sfârşit de săptămână senin, Corina! 🙂

  30. Satmareanca says:

    Cosma Alexandru, sunt momente în care trebuie să le dai peste nas ca să o lase mai moale cu conspiraţiile 😀

    Vania, în final, cred că doar Elena Udrea )))

  31. sărăcuţu de el, îl compătimesc.

  32. ruxi says:

    Si ce minister banoooos aveeeaaaa!

  33. Andrei says:

    Buna Crina . Citesc cu mare interes tot ce se scrie despre acest Silaghi. Si mi se pare ca ati fost prea indulgenti cu el . Dar chiar a fost parasit de frumoasa lui sotie? Sau doamna ministru vrea sa se intoarca la meseria ei dinainte. Cred ca stii la ce ma refer. Pacat ca nu ati prezentat tarii intregi macar o parte din trecutul acestei asa zise sotii de ministru.Ati promis ceva dar vad ca ati uitat. Cred ca stii la ce ma refer.

  34. teodor says:

    Va salut respectuis! De ce nu sunteti ceva mai ingaduitori? Doar are familie mare, renumeratia a fost dupa buget,… deh, sarmanul!

  35. miluch says:

    da’ ce ? nu mai stie sa faca ceea ce facea inainte ? sau s-a obisnuit asa de mult cu binele?

  36. Scarlet Aurora says:

    Cu siguranţă se referea la turiştii chinezi şi din spatiul ex-sovietic pe care i-a dorit cu atîta ardoare pe plajele noastre… Din moment ce şi-a permis un asemenea „sfat” înseamnă că le are şi cu psihiatria, nu?… încă unul din talentele sale ascunse… Ei bine, ce-ar fi să facă o vizită în China? Cică ar cam avea nevoie de el… Se pricoseşte omul şi cu o slujbă pe cinste!
    http://www.realitatea.net/china-are-nevoie-de-psihiatri-pentru-30-de-milioane-de-depresivi_62451.html

  37. Scarlet Aurora says:

    Mă scuzaţi, se pricopseşte…

  38. balbeck says:

    Sa le dam,dar sa nu-i mai vedem niciodata.Sa se lase de politica,sau daca nu, sa o faca de placere.

  39. ciprian blidaru says:

    Mare om, mare caracter!

  40. Oana says:

    Crina, te-a rapit nenea asta? 😀

  41. N-are nici o sansa cu procesul. Dar daca totusi ajunge sa-si ia de sub unghie si sa plateasca taxa judiciara, in proces sa ceri si tu expertza psihiatrica pentru domnul, ca nu oricine umbla cu numarul de telefon al unui psihiatru in buzunar, asa cum mitocaneste ti-a facut in acea conferinta de presa.

  42. silaghi oricum ramane un nesimtit… unul dintre ministrii care nu au fost in stare sa faca absolut nimic

  43. Nea Costache says:

    Saracuuuuu, ramase someeer! Crina, daca a solicitat omu’ ajutor de somaj, e ajuns rau la ananghie! Nu se milostiveste careva de el sa-i faca lipeala pe la cantina saracilor? O avea nevoie saracu’! Poate dom’ primar ii da si o odaita printr-un bloc social!

  44. Satmareanca says:

    @ Nea Costache, chiar şi eu sunt dispusă să-i întind mâna oleacă 😀

    @ Stelian Muscalu, a fost un ilustru necunoscut. Am fost într-o delegaţie cu el şi cu mai mulţi ziarişti din presa centrală la un moment dat, atunci am realizat cât de mic e. Nici măcar mijlociu )))

    @ Simona, foarte bună ideea. Fac cinste pentru asta )))

    @ Oana, crezi că-l poate răpi cineva pe dracu gol? 😀

  45. Satmareanca says:

    @ T. de la Timişoara
    Da, io i-aş da ajutor social 😀

    @ Ruxi
    Cred că nu a ştiut gestiona bine nici măcar comisioanele )))

    @ Andrei
    El zice că i-am pătat onoarea şi i-am adus atingere demnităţii. Asta într-o polologhie de vreo şapte pagini ce a depus-o la instanţa, prin care a chemat în judecată jumătate redacţia.
    Cât priveşte soţia… el era persoana publică şi activitatea lui o ţineam sub lupă.

    @ Teodor
    Aaa, io mă gândeam să-i ridic o statuie pentru asta )))

  46. Satmareanca says:

    @ Miluch
    Bine ai venit! 🙂
    Cred că făceau alţii pentru el, comisioane nu mai are de unde lua 😀

    @ Scarlet Aurora
    Bună propunerea. Oricum a fost de vreo două ori anul trecut în China. Poate făcea documentarea pentru asta )))

    @ Balbeck
    Corect! Numai cu condiţia asta 😀

    @ Ciprian Blidaru
    Io aş zice mic şi mijlociu 😆

  47. Dan Gheorghe says:

    ce poate face un somer in romania? foarte multe lucruri. taie frunza la caini. asta e o activitate destul de grea. ganditi-va ca trebuie sa adune si sa numere frunzele. le toaca marunt. apoi le da un fir de sare, sa dea bine la clienti. apoi cheama clientii. cainii. nu e usor sa ai un dispecerat, de genul 323, sa zicem, ca sa dai sfoara-n tara : e gata masa. nu mai zic de servirea mesei. tacamuri etc. in fine. pe urma aduni mizeria de pe urma contibuabililor care s-au infruptat. iti mai vine sa fii somer? a, ba da, e o posibilitate. sa si dormi, sa te simti bine. te faci parlamentar. mai greu e sa fii somer decat parlamentar, nu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: