Ambulanţă ucigaşă?!

Un bărbat şi-a pierdut viaţa, sâmbătă seară, în localitatea Socond din judeţul Satu Mare, după ce a fost lovit de o ambulanţă al cărei şofer susţine că victima era întinsă pe şosea. Ambulanţa transportase la domiciliu un pacient care făsuse dializă şi se întorcea la Satu Mare, în maşina Salvării aflându-se doar şoferul. Poliţiştii aşteaptă rezultatele autopsiei pentru a stabili cauzele decesului barbatului călcat de ambulanţă în localitatea Socond din judeţul Satu Mare, şoferul şi un martor susţinând că victima era întinsă pe şosea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare, Roxana Cristea, accidentul s-a petrecut sâmbătă seara, în jurul orei 18.30, pe DJ 193 în localitatea Socond din judeţul Satu Mare. Ambulanţa marca Volkswagen, condusă de Ioan Păcurar, se întorcea din localitatea Soconzel, unde lăsase la domiciliu un pacient care a fost transportat la Satu Mare pentru dializă.

„În momentul în care a ajuns în localitatea Socond, ambulanţa, care nu avea în funcţiune sistemele luminoase şi acustice, a trecut peste o persoană ce era întinsă pe partea carosabilă. La faţa locului a sosit imediat un poliţist din Socond şi medicul din localitate, care nu au putut decât să constate decesul victimei, un bărbat în vârstă de 60 de ani din aceeaşi localitate”, a precizat Roxana Cristea. Aceasta a mai arătat că există şi un martor din localitate care susţine că victima era întinsă pe carosabil în momentul în care ambulanţa a trecut peste ea. „Cercetările continuă, din datele existente până în acest moment neputându-se stabili cu exactitate dacă decesul a survenit ca urmare a impactului ori victima era decedată. Din informaţiile pe care le am, singurele răni vizibile ale victimei erau pe picioare, în zona bazinului, provocate de roţile ambulanţei. Aşteptăm rezultatele autopsiei pentru a vedea care sunt cauzele care au dus la decesul victimei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Satu Mare, Mihaela Pop, şoferul Ioan Păcurar, care era singur în ambulanţă, susţine că a observat un om întins la pământ abia în ultimul moment, nereuşind să-l ocolească. Şoferul de pe ambulanţă şi-a chemat colegii în ajutor, pesonalul de pe maşina venită la faţa locului neputând decât să constate, la rândul lor, decesul victimei.

Mihaela Pop a precizat că alcoolemia şoferului în aerul expirat a fost zero, însă au fost recoltate probe biologice pentru a se stabili cu exactitate dacă acesta consumase sau nu băuturi alcoolice. „Aşteptăm soluţionarea cazului de către poliţişti pentru a vedea dacă şoferul este vinovat”, a încheiat aceasta. Medicii legişti urmează să stabilească dacă bărbatul întins pe şosea era în viaţă atunci când a fost călcat de ambulanţă. Rezultatele autopsiei vor fi cunoscute în cursul zilei de marţi.

Anunțuri

Despre Satmareanca
Ziaristă

11 Responses to Ambulanţă ucigaşă?!

  1. Oana says:

    Vai cat esti de nesuferita, stii tu de ce 😛

  2. Satmareanca says:

    Mai nesuferită decât ambulanţa nu cred că sunt 😀

  3. YODA says:

    Asta-i Romania, nimic spectaculos

  4. Vania says:

    Dacă Oana şofează şi pe ambulanţă, ce căuta, totuşi, în nordul ţării? S-au terminat piteştenii?…

  5. octavpelin says:

    Parca a fost saptamana neagra cu atatea decese in spitale,sau accidente facute de soferii de ambulante,sa vedem ce zic legistii,Dumnezeu sa-l odihneasca pe cel decedat,Tavi:(

  6. Teodor says:

    Chiar nu nu ma pot pronunta in legatura cu evenimentul de la Socond. Si nu stiu daca se va afla candva adevarul. Exista insa ceva care ma pune pe ganduri. Acel martor care sustine ca victima era intinsa pe carosabil in momentul producerii impactului, inseamna ca avea cunostinta de acest lucru dinainte. Sau a avut aceasta revelatie post-factum? Oricum e greu de explicat. Si desigur nu aici este esenta celor relatate. Grav si inadmisibil este ca se curma vieti din nepasare. Si nimeni, niciodata nu este vinovat.

  7. Nea Costache says:

    Asta poate fi trecut la accident de circulatie. S-a testat si alcoolemia decedatului? Daca nu era nici acesta baut, este ceva care scartaie in toata treaba asta!

  8. Lucia Verona says:

    Am văzut şi la televizor. Ştiu eu de ce nu-mi place să şofez noaptea !
    Dacă aş scrie romane poliţiste, şoferul ambulanţei ar scăpa uşor, pentru că mortul ar fi mort înainte de a fi fost plasat pe şosea, pentru ca odiosul asasinat să fie mascat de un banal accident de circulaţie.
    Dar cum nu scriu romane poliţiste, cred că nefericitul era beat, a căzut pe şosea şi a adormit… Sau poate i s-a făcut rău. Ironia soartei, să-l calce tocmai o ambulanţă…

  9. Satmareanca says:

    Sunt multe necunoscute deocamdată, în absenţa rezultatelor necropsiei. Vom şti mai multe zilele viitoare.

    Lucia, ce succes are concursul tău! Voi posta şi eu nominalizările mele, aşa cum mă va duce capul printre alte chestii ce le fac la serviciu 🙂

  10. Oana says:

    Ironie curata, dar se mai intampla. Acum nu sunt sigura ca a fost din culpa. Doamne fereste! Adevarul e ca la volan nu stii niciodata ce ti se poate intampla.

  11. Iulian says:

    oboseala, graba, inconstienta, cauzele pot fi multiple. si comentarii de genul „asa-i romania” nu isi au rostul aici. stati linistiti, ii au si „EI” pe ai lor, chiar mult mai rai;)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: