Secretul atomic

Sunt „fără canguri” (asta pentru că Oana chefuieşte şi nu mi i-a trimis prin poştă :P), dar înarmată cu Secretul atomic, o carte mai veche a Luciei Verona, pe care am primit-o cu un autograf „secret”. Ofuscată că nu am cangurii mei, am abandonat dimineaţă „Masele şi puterea” lui Canetti, în ideea că ştiu manipula cât îmi este necesar 😀 , şi am dat val vârtej la Secretul atomic, ca să nu-l afle alţii înaintea mea. Pentru că subiectul ardea, precum aburii cafelei mele, nu puteam rata să aflu cum interferează preşedinţii unei ţări nespuse, dar care ar putea fi foarte bine România, în momentul transferului de putere.

Piesa, căci e o piesă de teatru, e savuroasă. Lucia are un umor teribil, iar povestea este rodul unei „imaginaţii perverse şi întortocheate”, care cel puţin mie mi-a provocat hohote de râs. Nu am mai râs de mult atât de bine dimineaţa la cafea. Acum voi apăsa limba cameleonului să văd ce-mi traduce. Zice: cool, Lucia!

„Am să vă sugerez ca atunci când veţi proceda la acele fireşti epurări politice pe criterii strict profesionale, să păstraţi totuşi bucătarul (cred că la Adi Hădean se referea 😀 ). Convingerile lui politice nu m-au interesat niciodată, poate nici n-are sşa ceva, în schimb sosurile lui sunt mai presus de orice pact social”.

O parte din secret găsiţi aici (şi nu vă gândiţi la reţete de cocktailuri, deşi veţi găsi şi din acestea), dar în engleză, ca să nu priceapă toată lumea.

Trebuie să zâmbiţi. Smile! Cheese! Fromage! Brânză, viezure, mânz!

Lucia, promit să păstrez secretul, iar pentru că mi l-ai destăinuit, musai să vin la cafea cu băutura geo-strategică a reconcilierii 😀 Acum, iar pauză de râs. Mă mai dau o dată cu pluta pe internet