Botniţa presei

Specialiştii lui Predoiu şi actualul Guvern au pregătit un cadou presei: o botniţă. Ca să poată „lucra” în voie. În toate sensurile posibile. Noile reglementări din Codul civil ajung să fie mai severe pentru jurnalişti decât cele din Codul penal. În loc să-şi reanalizeze comportamentul pentru a nu mai fi ţinta băşcăliilor presei, actualul guvern încearcă să o reducă la tăcere. Din acest punct de vedere, România involuează.

Într-o eră în care informaţia circulă liberă pe internet, într-un moment în care fiecare om îşi poate spune liber părerea, guvernul încearcă să pună botniţă presei. În ţara în care infractori periculoşi sunt lăsaţi să circule liberi, în care haosul a luat locul ordinii, în care stimabilii magistraţi judecă de capul lor şi aplică legile după bunul plac, ministrul Justiţiei este preocupat să bage pumnul în gura presei.

Proiectul noului Cod civil pritocit de specialiştii lui Predoiu stipulează că persoana care se simte nedreptăţită de un articol de presă, apărut sau care urmează să apară!!!, poate cere „sechestrarea, distrugerea, confiscarea, retragerea din circulaţie a bunurilor ori a mijloacelor care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea faptei”. Aidcă, presa ajunge la mâna unor politicieni corupţi şi a unor infractori tupeişti.

O altă prevedere a Codului civil se referă la dreptul la replică. Acesta ar trebuie publicat imediat şi în forma trimisă de pretinsul acuzat, în aceeaşi poziţie, fără ca ziaristul să mai poată face eventuale precizări. Cu alte cuvinte, mai marii zilei vor putea trimite drepturi la replică interminabile, vor putea spune tot ce le va trece prin pix, iar dacă instituţia de presă refuză publicarea judecătorul va putea dispune acest lucru înainte de a fi avut loc un proces! Pentru ca botniţa să fie botniţă, chiar şi în condiţiile în care lucrurile arătate s-ar întâmpla, adică dacă s-ar publica dretul la replică, „nemulţumitul” va putea cere despăgubiri morale în instanţă.

Mai multe aberaţii din noul Cod civil găsiţi aici.

Clubul Român de Presă denunţă „opacitatea şi birocraţia” dovedite de Guvern şi Ministerul Justiţiei în aprobarea modificărilor la Codul Civil, referitoare la activitatea în mass-media şi cere Parlamentului reticenţă maximă faţă de acestea, considerându-le limitări ale libertăţii de exprimare.

Clubul Român de Presă le cere jurnaliştilor, oamenilor de presă, „să se conformeze rigorilor autoreglementarii, exercitarea meseriei de jurnalist cu profesionalism şi corectitudine fiind cel mai bun răspuns la actualele încercări de limitare a libertăţii de exprimare”.