Chiar aşa, de ce?

De mult am gândurile astea în cap. Azi le-am citit aici şi sunt foarte bine scrise. Au venit la momentul potrivit. Îmi permit să preiau o parte din articol.

„Şi zic, tot în apărarea breslei şi în înţelegerea ei, că, în acest context, ziarele quality au nevoie şi ele de o Răduleasca, de o carte, de un album de călătorii, de o primă pagină care să sară în ochi, pentru a supravieţui. Vânzările se duc în jos, audienţele se păstrează bine (dar da, cumără o persoană ziarul şi îl citesc şi alţi cinci), publicitatea scade.

Jurnaliştii ce să facă? Se adaptează, prin compromisuri, la noile realităţi. Fiecare facem în viaţă compromisuri, mici, mari, necesare pentru a trăi. Dar ceilalţi, lumea, taxează doar acolo unde ştiu că nu muşcă, iar la nivel înalt, compromisurile imense ce ne afectează prezentul, viitorul şi viitorul copiilor noştri, rămân legi, ordonanţe, coaliţii, postulate.

De ce ne blamaţi pe noi, jurnaliştii, că încercăm să facem fabrica să funcţioneze?
Pentru că mereu românul ştie să acuze, să comenteze, să-şi dea cu părerea. E un fel de job description. La acţiune stăm noi mai prost, că cu gura suntem mulţi!”
(Alexandra Buzaş – Mediafax)