Mă minunez

Deşi bugetele locale nu mai sunt îndestulate ca altădată, ba din contră primarii se plâng pe la toate colţurile că nu le ajung banii nici pentru cheltuielile zilnice darmite pentru investiţii, Primăria Satu Mare îşi trage în sediu o fântănă arteziană şi o oază de verdeaţă. Preţul: 400.100 lei (adică vreo 100.000 de euro). Că vorbeam de investiţii, primarul municipiului Satu Mare anunţase cu ocazia aprobării bugetului că pentru acest an nu este prevăzut niciun leu pentru investiţii. O fi uitat să precizeze că nu sunt bani pentru investiţii aşteptate de cetăţenii de rând.

Să nu se înţeleagă că nu-mi plac lucrurile frumoase, că nu vreau să li se ofere condiţii angajaţilor Primăriei (sic!) ori că instituţia nu trebuie să se prezinte onorabil în faţa oaspeţilor care dau pe la noi. Cred însă că dacă tot s-a dorit o asemenea investiţie se puteau atrage fonduri din altă parte şi mai cred că înainte de orice calcule prioritară ar trebuie să fie asfaltarea drumurilor. Altfel, oaspeţii riscă să nu mai vină sp vadă fântâna gyiulusiană. Şi mai altfel, dacă calculm bine, de banii ăia se puteau renova mai mult decât vreo 30 de metri pătraţi.

Anunțuri

Despre Satmareanca
Ziaristă

26 Responses to Mă minunez

  1. Oana says:

    Si tu si ala cu info-satu mic aveti o problema… nu vorbesc cu voi 😛

  2. Satmareanca says:

    Păi, cine a zis să vorbeşti? 😛

  3. Ion Dascalu says:

    Hai, mai, Crina, te mai pui si tu pentru „oleaca”.. Daca atata costa, ce vrei.. 🙂

  4. Oana says:

    Ion Dascalu, chiar de maine ar fi sa o sun din cinci in cinci minute, tot o sa preia leapsa 😀

  5. Oana says:

    Eu cred ca primarul vostru va investi in el. Ho, mia e pana la alegeri, tre sa manance si burta lui 😆

  6. Satmareanca says:

    Pe mine m-a amuzat chestia foarte tare, mai cu seamă că dădusem într-o duzină de gropi în drum spre serviciu.

    Ion dascălu, ai dreptate, nu le rămâne nici măcar de nişte bicuiţi. Trebuie să caut unele mai groase 😀

    Oana, fiecare pentru el, logic. De ce nu m-oi fi gândit? 🙄 😀

  7. Oana says:

    Aaa, aveti si gropi? Ce tristi tre sa fiti 😀

  8. Satmareanca says:

    Suntem bogati, de aia avem gropi. Avem de toate 😀

  9. Ion Dascalu says:

    Mersi, Oana.. Raman dator, fac cinste cu „o cafeluta, o biscuite” (citez din „B.D. la munte si la mare”).. 🙂

  10. Oana says:

    doi zece

  11. Oana says:

    Deci, Doamne, fui sabotata, tocmai cand ziceam ca dna Udrea a zis ca noi putem face turism cu carute, pentru ca avem gropi, ceea ce le lipseste nemtilor. Si uite asa ajunge SM pe harta turismului carutas, ce noroc pe capul vostru 😀

  12. Ion Dascalu says:

    Crina, aia e.. Ai vazut ca te-ai prins? Si mai multe nu spun, nu de altceva, insa maine-poimaine o sa ma trezesc si eu in zori de zi cu ceasul desteptator marca „S.P.I.R”.. 🙂

  13. Satmareanca says:

    Oana, maamă ce strategie. Te plăteşte Udrea pentru reclamă? Nu ştiam de ce vroia să vină la Sâmbra oilor. Să numere gropile şi să mulgă oile 😀

  14. Satmareanca says:

    Ion Dasclau, io ma prind oricum şi oricând, numai să vreau :)))) Atunci nu vorbi mai mult că se poate să nu se ştie 😀

  15. Deceneu says:

    Eu stiam ca gropile si curbele sunt ca sa nu adoarma soferii la volan.

  16. octavpelin says:

    Crina,cunosc Satmarul aveti de toate,dar nu inteleg de ce vor sa teleporteze intr-o oaza cu verdeata si fantana arteziana care va costa mai mult de 100.000 euroi,o seara frumoasa! 🙂

  17. Oana says:

    Mai, eu ma duc la somn, nu ma inteleg deloc cu gropile voastre 😀 Somn usor!

  18. Satmareanca says:

    Deceneu, bine ai venit! Da, am fost eu rea. probabil că edilii noştri se gândesc la viaţa şoferilor când nu asfaltează drumurile.

    Tavi, un primar bun cred că ne lipseşte din alea toate 😀

    Oana, somn uşor! 🙂 Cred că ţi-am mai zis de două ori ))))

  19. AirBorn says:

    Pai … poate au venit oamenii cu bani de acasa ca sa isi faca mica oaza + fantana arteziana 😉

  20. daurel says:

    Si Ceausescu era obsedat de arteziene. Nostalgii copilaresti! Consum inutil de energie, angajarea de personal de intretinere…

  21. TRASNEA says:

    Stimata doamna eu nu sunt de acord cu opinia dvs,pe care o gasesc chiar jignitoare la adresa unui mare caracter!Inca de la inceput trebuie sa remarcam ca Gyula Iuliu Ilyes ,este un estet,un om inzestrat nu numai cu simtzul administratziei ci si cu cel al frumosului.Dovada cea mai vie …… cred ca este singurul primar din tzara (daca nu din lume) care a reusit sa transforme o groapa banala intr-o opera arhitectonica ,pavand-o in mod maiastru cu lemn de tek!Chiar daca a afirmat ca avem un buget sarac, ca un barbat hotarat care se tzine de cuvant,nu a uitat cele promise in campania electorala,iar acum aflat in imposibilitatea de a edifica maretzele proiecte ne consoleaza cu gradinile suspendate ale Semiramidei sau ale lui Gyulea cu voia dvs,in acceptul ca si primaria condusa de dansul e un fel de turnu’Babel,asta neinsemnd ca satmarenii, sunt neaparat babilonieni……
    Din spusele lui Keschereny Gabor se pare ca reabilitarea a doua bulevarde(Independentzei si L.Blaga) si a unei strazi(Ambudului) bonus,costa 1,6 mil roni,deci gradina suspendata cu fantana a lui Gyulutz e doar un sfert cat doua bulevarde si o strada.Sa nu ma intelegetzi gresit,Gyulus ar mai fi asfaltat inca un bulevard de banii datzi pe fantana si verdetza aferenta ei,dar la SM sunt doar bulevarde lungi …….adica nu s-a gasit nici un bulevard „pe sfert”,adica scurt, sa fie cheltuitzi si amaratzii aia de 400 mii roni…..
    Si ca un delator ce ma gasesc,am sa va mai dau un pont…..Anume, gropile de care vorbitzi,sau de care va plangetzi de fapt,sunt lasate neastupate cu un scop precis!Daaaa!Atunci cand se vor mari si vor fi optime in acceptul specialistilor din primarie vor fi plombate cu ……lemn de tek!
    Sa nu luatzi in nume de rau faptul ca va ultragiez opinia jurnalistica!Trebuia cumva, sa va anuntz ,ca am iesit din postul Pastelui (cand trebuia sa fim buni, iertatori si sa visam la iepuras),si cum calitatzile culinar-blogheristice nu fac apanajul portofoliului meu(limitat dealtfel),deci nu as fi avut ocazia sa va lepsuiesc sau sa va prezint vreo retzeta cu umplutura in coasta de porc,ma marginesc sa fiu doar un biet ofensator lipsit de originalitate !

  22. Adrian SM says:

    @TRASNEA Da te mai vede omul?.. 🙂

  23. Satmareanca says:

    Trăsnea, deocamdată doar atât 😆 😆 😀
    Poate îţi trimite un drept la replică fărpă antet şi în dolul lelii, că mai nou pare cam ciufut şi sare rapid calul. Noroc că nu ştie de unde să te ia :)))))

  24. TRASNEA says:

    @Satmareanca
    Stimata doamna ,nu cred sa-mi trimita Gyulea vreun drept la replica,eventual o parte din comision,avand in vedere ca am vorbit despre el in termeni elogiosi,laudand atat gospodarul din el, cat si barbatul care este (sau a fost)!Ciufut si saritor de cal ,eu il stiam din totdeauna,insa trebuie sa intzelegem ca si noi plebeii purtam o vina in aceasta chestiune ,deoarece noi si numai noi ii suprasolicitam instalatzia cu problemele noastre de doi lei (gropi,praf,florisal,etc…),ba chiar ii vexam trairea artistica, ramanand nesimtzitori si reci, in fatza edificilor gen groapa pavata sau mai nou, fantana suspendata cu salata prinprejur……..De aceea propun instituirea unui spor de mansarda,care sa compenseze macar moral urcarea lenesa a sangelui in acea cavitate.Un spor de tzucurel nu cred ca ar fi oportun sa se instituie,in ciuda faptului ca si pe acolo circulatzia este deficitara(dupa propriile declaratzii ale lui Gyulea),cunoscut fiind faptul ca tzucurelu’ odata pleostit, nu se mai incinge indiferent de cuantumul material al sporului……ba dimpotriva se usuca si cade…….

  25. guerilla urbana says:

    subscriu la cele scrise de Trasnea… poate ca si obstacolele puse inaintea trecerilor de pietoni ar trebui facute din lemn de tek… sau, ca sa iasa mai ieftin sa sape pur si simplu gropi in locul obstacolelor. si mai mult, ca sa se vada ca sint cu idei constructive, sa proiecteze conductele de gaz sau retelele electrice subterane in dreptul trecerilor de pietoni. asa impusca doi iepuri deodata, si mai raman si bani de arteziene, piramide si alte „minuni” arhitecturale.
    ps: scuzati ignoranta, dar ce-i aia leapsa? se maninca? iese comision? ma lamureste cineva?

  26. Satmareanca says:

    Trăsnea, pesemne că nu-mi băusem cafeaua. Sau laptele. Data viitoare promit să nu mai fiu în eroare greşită 😀 Chiar scuze nu o să-mi cer, nu elogiatului :)))))))

    Guerilla Urbană, voi trebuia să vă faceţi city-manageri 😀
    Din păcate leapşa nu se mănâncă şi nici comision nu iese. Dacă ieşea, acum eram undeva pe Coasta de Azur :))))
    Cred că e un termen împrumutat de prin sud, şi eu mi-am pus aceeaşi întrebare imediat după ce mi-au făcut blog. Altfel, aş traduce-o drept un soi de provocare de a răpunde la anumite teme…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: