Pe Iza şi pe Mara …

M-am coborât! Nu din turn, ci de pe munte, că tot mă trăgeau de mânecă şi m-au deconspirat Simona şi Teodora. De cum am coborât din Turn, am urcat la munte pentru un week-end liniştit. N-a fost să fie chiar aşa, dar până la urmă, trăgând linie şi adunând a fost mai fain decât trebuia să fie. Destinaţia iniţială: Izvoare – Maramureş. După ce ne-am făcut provizii şi planuri, am înjurat drumurile proaste (deşi Darius şi Lavia tot spuneau că se poate şi mai rău) şi am ajuns rapid la destinaţie. Aici, surprize-surprize. Pustiu şi lacăt pe poarta staţiunii. Într-un târziu, apare un nene care ne spune că nu avem voie să parcăm lângă gardul proaspăt. Şi ne mai spune să revenim peste doi ani deoarece staţiunea e în renovare. Ne-am permis să întrebăm de ce nu au pus nicăieri semne care să anunţe acest lucru de vreme ce drumul din munţi duce doar spre ei, iar răspunsul a fost promt: am pus pe internet. Căutaţi voi pagina, eu una nu am găsit-o. Google nu afişează site-ul staţiunii pe prima pagină, iar mai departe nu mă uit de obicei. Dar, tot răul spre bine. Oricum, acolo sus nu e încă suficient de verde.
telescaun

Cum nu ştiam încotro s-o luăm, am apelat la Măria sa Chinezul, care ne făcea în ciudă cu nişte grătare ce îşi răspândeau aromele până la noi tocmai din Bucureşti. Ca să fie tacâmul complet, dezmăţul se petrecea pe domeniul Simonei şi în prezenţa Teodorei (vă prind io 😀 ). Trecând mai departe, am schimbat destinaţia şi, spre norocul nostru, am ajuns la Şuior. Frumos, foarte frumos, chiar minunat! Rar mi se întâmplă să nu am nimic de reproşat în privinţa cazării şi a serviciilor, chiar dacă într-unul din restaurantul complexului avea loc o nuntă. Şi chiar dacă preţurile nu sunt foarte mici, complexul Şuior merită toţi banii. Singura obiecţie ar fi că nu ai unde să o iei pe poteci prin munţi în jur. Cum nu ne-a ars foarte mult de plimbări lungi, totul a fost perfect. Unde mai pun că ne-am plimbat cu telescaunul (da, ăia din poză sunt partenerii noştri de week-end, Darius şi Lavinia, sper să nu-mi ceară drepturi de autor că i-am pus pe blog). Şi iar v-am privit de sus 😀 Asta se întâmpla ieri.
mogosa
Dimineaţă, normal, ne-am trezit pe terasă privind soarele cum se iveşte de după piscuri şi savurând cafea după cafea… Iar acum m-am trezit că ne-am simţit atât de bine acolo încât am făcut puţine poze. Nu-i bai, mai merge odată că şi Sătmăreanului i-a plăcut mult. Pentru că după ce am dat de sora perfecţiunii am vrut şi ceva sălbăticie, la întoarcerea spre casă am făcut o oprire la Mogoşa. Nici nu-mi dau seama cum e atât de circulată zona din vreme ce abia se văd semnele. După 1 kilometru de drum prin pădure în care înjuri toţi sfinţii pe cale ierarhică, te aşteaptă un peisaj de vis. Cum perfecţiunea n-are nimic a face cu ţara noastră, iar foamea trece prin stomac, nu se putea ca singurul restaurant de aici să aibă mâncare bună. Impresia mea este că se mănâncă scump şi prost, ori nu am nimerit noi bucătarul bun. Una peste alta, peisajul e însă minunat şi nu am putut rata o plimbare cu hidrobicicleta. La întoarcere, după ce am văzut mizerii peste mizerii prin toate zonele montane pe unde au prajit morosenii mici si gratare, cu drumuri ce greu pot fi numite astfel, am avut o revelaţie: Sătmarul meu nu e chiar atât de urât! Îmi revin 😀 Gata! Iar am scris mult si nu mai citeste nimeni 😛

hidrobicicleta