Presa la bani mărunţi

Într-un acces de sinceritate, am răspuns rapid la interviul Japonezului, deşi în primă fază am stat pe gânduri. Hai rapid până nu mă răzgândesc 😀

 1. Cum ati descrie, in 10 cuvinte, relatia dintre presa si putere din ultimii 4 ani?
– Un căţeluş blând care latră din când în când de foame.

2. Care sunt primele trei adjective care va vin in minte atunci cand va ganditi la consumatorul de presa din Romania?
 – Depinde la care presă te referi. Tirajele principalelor ziare arată că e avid de scandal ieftin şi fete dezbrăcate, dar există, totuşi, şi un alt tip de cititor care vrea doar să fie informat, care ştie să-şi culeagă informaţia din mai multe părţi şi care ştie face diferenţa între un articol bine documentat şi unul scris pe marginea şanţului.

3. Vi s-au oferit, de cand ati inceput sa practicati aceasta meserie, bani pentru a ingropa un subiect sau pentru a promova unul?
– Nu o dată. Am refuzat, ca să fie clar 😉

4. Cum comentati faptul ca TOTI jurnalistii afirma, la fel ca in politica, ca CEILALTI sunt cumparati? In sensul ca, urmand cea mai simpla logica, daca eu spun ca tu furi, iar tu spui ca eu fur si nu exista nicio instanta care sa decida cine fura, atunci CINE NAIBA FURA?
– E o caracteristică generală a poporului român, fiecare om din fiecare breaslă se uită în curtea vecinului. Şi jurnaliştii sunt români. Suntem un popor de delaţionişti, cu excepţiile de rigoare.

5. Sunteti de acord cu afirmatia ca, in Romania, s-au platit si inca se platesc jurnalisti (cu functii de conducere sau fara) pentru a ingropa un subiect sau pentru a promova unul?
– Da. Întrebările tale sunt insinuante.

6. Din informatiile pe care le detineti, trustul in care activati, a decis – prin cei care detin conducerea si banii – sa “puna batista pe tambal” in vreun caz care implica interesul public? Sau, a decis sa sustina un om/partid politic, om de afaceri/ companie/ club sportiv sau sindicat?
– Spune-mi un trust în care răspunsul e nu, şi-i mănânc pe toţi angajaţii. Chiar şi trustul dacă este cazul.

7. Sunteti multumit de modul in care se practica jurnalismul in Romania? In cazul in care nu sunteti multumit, cine credeti ca este vinovat? Patronul, care are painea si cutitul si care “s-a inteles” cu puterea, sau jurnalistul care accepta presiunile?
– Nu, mi se pare, adesea, o breaslă oarecum deprofesionalizată şi blazată. – De vină sunt şi patronii şi ziariştii. Compromisul e un mod de viaţă, nu doar în presa din România, ci şi în alte domenii şi, probabil, şi în alte ţări. Depinde de ce fel e compromisul şi cât afectează adevărul şi binele general.

8. Sunteti de acord cu urmatorul argument: “Presa este o activitate economica ca oricare alta. Ea satisface cererea publicului. Daca el vrea manele, noi dam manele”? Daca nu agreeati acest punct de vedere, cum explicati faptul ca de apoape 20 de ani se intampla exact acest lucru?
– Nu sunt de acord în totalitate. Da, presa este o afacere, trebuie să suravieţuiască, deci să găsească şi reţeta succesului. Nu cred neaparat nici în rolul de educator sută la sută al presei (nu numai), dar nici „manelizarea” ei nu este soluţia. În acest moment, cred că soluţia ar fi întoarcerea la presa de acum zece ani, la ce a fost bun atunci, mai multe reportaje şi investigaţie. În acest moment, presa mi se pare superficială şi mult prea plină de opinii.

9. Sunteti multumit de modul in care evolueaza cariera dumneavoastra in presa?
– Probabil sunt printre norocoşi. Răspunsul este da.

10. Enumerati 3 decizii majore pe care le-ati lua in cazul in care, maine, ati ajunge sa detineti un trust de presa puternic?
– Profesionalizarea redacţiei, eliminarea subiectelor politice răsuflate, diversificarea subiectelor tratate şi a „speciilor” jurnalistice, echilibru editorial pentru că în unele ziare nici nu mai ştii din ce parte bate vântul. Asta dacă te referi la latura editorială.

11. Din cate stiti, care mai este procentul publicitatii platite de stat in presa din Romania?
– Chiar nu mai ştiu. Am pierdut subectul ăsta. Dar în condiţiile de acum, cred că creşte substanţial în bugetele totale de publicitate, ceea ce va avea urmări nedorite.
12. Aveti vreo simpatie politica? In sensul ca simpatizati cu un partid anume?
 – Nu.

13. Pe scara de la 1 la 10, cat de multumit sunteti cu privire la banii castigati din presa, pana in acest moment?
– Depinde ce aşteptări ai. La mine nivelul ar fi opt, în raport cu munca.

Anunțuri

Despre Satmareanca
Ziaristă

26 Responses to Presa la bani mărunţi

  1. daurel says:

    Presa:un catelus bland, care, de foame, nu mai poate latra.

  2. Satmareanca says:

    Da, şi aşa 🙂 Sensul meu era că latră atunci când vrea să pună presiune cu un anumit scop.

  3. Oana says:

    Fataaa, tu esti in stare sa mananci toate trusturile, abtine-te 😀

  4. Satmareanca says:

    Păi, dacă îmi e foame. E criză, dragă 😀

  5. Oana says:

    Aaa, da, asa e, sa-mi opresti si mie. E recesiune chiar 😛

  6. Satmareanca says:

    Noroc cu Băsescu, altfel nici nu ştiam că e 😆
    Ce dai ca să-ţi opresc? ))))

  7. Lucia Verona says:

    Foarte bună aia cu căţeluşul! 🙂

  8. codeus41 says:

    prea sincera..prea pe gustul meu )))

  9. dana says:

    Asta da interviu, inspirat dl. Japonezu.
    Daca te asezi la masa, eu iti doresc pofta buna:)

  10. Ion Dascalu says:

    Presa: nu poti trai cu ea, nu poti trai fara ea… :))

  11. Pingback: Hai că facem altfel cu virusul gripei blogrcine « Picătura chinezească

  12. CELLA says:

    Crina, un jurnalist pe care ştiu că-l citim amîndouă, T.Octavian, zicea „Cînd toată lumea fură, n-ai cum să fii cinstit. Nimeni nu crede că eşti cinstit. Eşti cinstit degeaba” 😆 , părerea lui, desigur, dar mie mi-a dat mult de gîndit … chiar toţi suntem defecţi p-aici ? 😉 😆

  13. Adrian SM says:

    Ce-i cu pornirile astea de canibal Crina ? 😀

  14. Satmareanca says:

    Adrian, păi, de foame, orice 😀

    Cella, bine zice şi ştie el ce zice 😆

    Ion Dascălu, un rău necesar? Aş spăune că un rău mai mic decât altele şi mult mai necesar 😀

  15. Satmareanca says:

    Dana, merci la fel. Cred că ai ajuns la cină. Hai acasă 🙂

    Codeus, no, am spus că e un acces trecător 😀

    Lucia, cred că şi mie :))))

  16. Si mie mi-a placut raspunsul pe care l-ai dat la intrebari , indeosebi la prima intrebare !
    Acuma presa nu mai poate sa latre de foame ! 😀

  17. Satmareanca says:

    E de-a dreptul lihnită. I s-a tăiat tot maul, dar sper că va găsi resurse să latre din nou, ba chiar să şi muşte din când în când.

    Merci încă o dată 🙂

  18. Unul din motivele din cauza caruia presa locala moare este un Cod al Muncii total inadecvat , si contracte colective la nivel de ramura ceva de speriat !
    Guvernul Boc a crescut taxele si acuma a bagat si forfetarul !

  19. Satmareanca says:

    Şi multe altele, dar nu numai presa locală e în situaţia asta. Unele ziare naţionale aşazis quality au tiraje foarte foarte mici. Chiar şi presa locală stă uneori mai bine :))) Vremuri grele, oricum…

  20. Asa ca nu este de mirare ca directorii ziarelor locale au ajuns sa se imbrace de la second-hand si sa vina cu hartie igienica si pix de acasa ! 😛

    E nasol in toate domeniile de activitate , cu atat mai tare in presa locala , unde se traieste din ciuguleli !

  21. Satmareanca says:

    La ziarul meu (adică ziarul pe care-l conduc, am devenit posesivă 😀 ) nu este cazul, dar în alte părţi ştiu că nu şi-au luat salariile de luni de zile. Şi e aproape cum spui tu.
    În generalse întâmplă asta la ziarele apărute peste noapte în ultimii ani. De altfel, unul de genul s-a desfiinţat la noi la începutul anului. Mai e încă unul cu probleme. Celelalte două, al meu şi concurenţa, luptă pe front, dar respiră destul de normal.

  22. Nu ma bag in detalii , dar cred ca presa locala nu rezista si din cauza faptului ca cele mai multe ziare care apar peste noapte sunt facute in alte scopuri decat informarea cetatenilor .
    Unul dintre pericolele presei locale sunt ziarele gratuite , asa cum este Adevarul de seara .
    Oamenii mai cumparau un ziar local , sa vada ce se mai intampla in urbe sau prin judet , dar dupa aparitia ziarelor gratuite , asta se intampla din ce in ce mai rar.

  23. Satmareanca says:

    Încă nu am simţit un pericol real, găsim strategii ca să trecem peste pericol. Dacă stai cu mâinile în sân, sigur te aşteaptă ce e mai rău. Publicul este destul de atipic şi destul de greu de clintit.
    Depinde de ce fel de ziare vorbim. Gazeta mea are 20 de ani în spate, trebuie făcută o diferenţa între presa locală cu multă experianţă în spate şi cea apărută peste noapte , care nu a reuşit niciodată să se vândă decât într-un tiraj nesemnificativ.

  24. pietricel says:

    La mine ar fi tot 8 in raport cu munca. Sa sper la un 10 ? ce sa-i faci raman idealista::P

  25. lol's says:

    Presa este presa!!! Atat cat o sa existe presa o sa se găsească un nebun sa scrie adevărul .Cine ştie sa citească, înţelege!! Mandea tine cu nebunul care scrie!!!!!!!!!!!!!

  26. silviu says:

    a frate ,bine e sa citesti!! Am citit si io o chestie acum duaj si ceva de ani.Ziceau unii ca barbatzii se gandesc numa si numa la femeii,cam 99% din timpu lor,:)))))).Am ramas ganditor,erau cercetatori seriosi ,cu nume mari,Finkelstain,Rubinstain,,ma rog ,ceva de jenu’ asta.Aveam dubii,dar daca ei gresesc???Unde sa gasesc un exemplu??Mi am dat exemple,poate ca puscariasi se gandesc mai mult la femei,,ca nu au cum sa si petreaca timpul liber,,si soldatzi {alta idee} ,ciobanii,astronautzii ca sunt singuri si marinarii desigur, de care auzisem ca sunt mari iubitori de femei.Da’ nu aveam exemplu ,adik individu’ pe care sa l pun sub lupa.De unde sa iau un cioban,puscarias ,soldat si sa l analizez pe fapte concrete,nici vorba,pofta in cui.Acum catziva ani apare un marinar,persoana publica mon cher,sa l iau sub lupa zik io ca ma tot rodea ce editasera Finkelstainii aia:)))).Cum se vede marinaru’ pe uscat incepe sa stranga langa el o gramada de muieret [scrie si la ziar daca nu ma crede nimeni] Boagiu,Udrea,Ritzi,se comporta marinaru’ la fel ca in cartea lui Rubinstain ala,adica obsedat de femeii, ce sa o mai dam de gard:)))))Si ca sa nu va plictisesc cu amanunte ,asa a aparut un nou partid din altu’PEZDE-LEU din PSD-L. Tare sunt curios sa vad ce muiere mai promoveaza marinaru’ nostru si aia ce boacana mai face!Pana atunci,TRAIASCA PEZDE-LEU!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: