Cum ne sfârşim…

Dacă ne gândim că marii gânditori şi cercetători ai omenirii nu s-au pus de acord când vine sfârşitul lumii, nu ar trebui să ne mire că politicienii noştri nu se pun de acord niciodată cu nimic. Există o asemănare între cele două specii. Ei nu lucrează niciodată împreună, ci fiecare separat, pentru sine, pentru a culege lauri, pentru a ieşi într-un fel sau altul în evidenţă. Cum cercetătorii care fac calcule şi dau verdicte despre data sfârşitului lumii au interesul să obţină în continuare finanţări pentru proiectele lor ştiinţifice, la fel, politicienii au interesul să obţină susţinerea financiară sau de alt fel a celor pe care îi reprezintă, mai mult decât pe cetăţenii care le dau votul. Până la urmă, în secolul XXI, dacă faci ceva doar pentru alţii te-ai putea numi cu uşurinţă fraier.

Numai în ultima lună am aflat că sfârşitul lumii vine în trei date diferite. Cel mai apropiat ar putea fi săptămâna viitoare, în 30 martie, dacă nu se strică iar cel mai mare accelerator de particule din lume. Cercetătorii aflaţi în căutarea particulelor lui Dumnezeu vor să recreeze explozia aflată la originea Universului, Big Bang-ul. În urmă cu un an, când alţi cercetători aflaţi în tabere adverse afirmau că experimentul va aduce sfârşitul lumii, am scăpat. Vom scăpa şi de data asta pentru că ştim că dincolo de declaraţii se află interese, şi fiecare vorbeşte după cum le dictează finanţatorii. Mai ştim că următorul sfârşit al lumii va veni doar în 2012. Aşa că, dacă îi credem pe cei care susţin această teorie, săptămâna viitoare stăm liniştiţi uitându-ne la filmul “2012” sau citind una din multele cărţi scrise despre acest anunţat sfârşit al lumii. Căci s-a creat o adevărată industrie, care trebuie susţinută cumva. Mai nou, o cercetătoare de la Vatican susţine că a descoperit o serie de indicii în pictura murală “Cina cea de Taină” realizată de Leonardo Da Vinci, care ar fi prezis că sfârşitul lumii se va produce pe 1 noiembrie 4006. Uşurare!

Ştiind toate acestea, chiar putem sta liniştiţi până la următoarele reîncarnări. Dar nu stăm. Pentru că ne sfârşim între noi urându-ne, omorându-ne, devenind neoameni. Ne certăm între noi pentru că nu votăm la fel, ne împărţim între pedelişti şi ceilalţi, între antenişti şi realitişti, şi între multe altele. Găsim mai multe lucruri care ne dezbină decât lucruri care ne unesc, pentru că am uitat să trăim, pentru că i-am lăsat pe cei care conduc destinele ţării şi ale lumii să ne conducă şi vieţile de zi cu zi, să intre în casele noastre încălţaţi în bocanci de front. Sfârşitul nostru ca şi oameni, aşa cum ştim din străbuni ce înseamnă a fi om, vine în aceste zile în care uităm să fim oameni. De sfârşitul lumii, ne sfârşim între noi.