Aşa sunt oamenii

Tu îi ajuţi. Ori de câte ori au nevoie le întinzi mâna. Le faci lansări. Îi aduci. Le dai mâncare. Băutură. Ba chiar şi vin. Eşti în stare să umbli din bar în bar numai să se simtă ei bine şi când le ceri şi tu ceva, îţi trântesc telefonul în nas.

De certat mă ceartă că nu scriu pe blog, aşa că i-am zis să scrie ea în locul meu. Că doar nu o fi foc. Criminaliştii, am aflat ulterior, n-au învăţat să scrie, dar nici idei nu vor să-ţi dea. Aproape că m-am dezis de ea. O fi ea soră-mea, dar tot îmi vine s-o plesnesc. Din momentul ăsta nu mai zic nimic de ea şi nici nu o mai chem la Satu Mare. Ce mare lucru era să scrie şi ea ceva pe blogul meu? Ştie doar că sunt până peste cap. Că nici la întâlnirea bloggerilor nu am ajuns. Şi nici lui Vania n-am mai apucat să-i dau link.

Acum că s-a dus şi Paştele ăsta probabil că o să mai scriu de Crăciun. Nu văd ce altceva ar merita să mă facă să-mi pierd timpul pe aici. Şi nici subiecte nu am. Că pe alea de le am le citiţi în Gazetă. Să nu mai spun că lucrez  de la 9 la 21. Asta nu e viaţă, cel puţin nu una care să-ţi permită să scrii pe blog.

Aşa că azi sunt supărată pe toată lumea. Mai ales pe persoana aceea pe care nu o numesc. Mai vii tu la Satu Mare când te-oi chema eu. Să fii sănătoasă!