Oraşul şi lecturile

Ne-am întâlnit iar la Lecturi urbane -bis azi, la ora 12, în pasajul Corneliu Coposu. Parcă şi locul a fost mai prietenos şi vremea mai bună. Şi oamenii mult mai receptivi. Am citit, am împărţit cărţi şi am stat de vorbă cu oameni care au venit singuri să-şi ia o carte. Nu vă pot povesti prea multe pentru că nu am stat mai mult de 15 minute. Îi las pe alţii să o facă. O să vă las însă cu câteva rânduri din cartea mea preferată, pe care am început să o recitesc azi.

„Oraşul, ca atare, trebuie mărturisit, este urât. Cu aspectul lui liniştit, ai nevoie de oarecare timp ca să-ţi dai seama de ceea ce îl deosebeşte de alte oraşe comerciale de pe toate meridianele. Cum să-ţi închipui, de pildă, un oraş fără porumbei, fără arbori şi grădini, unde nu întâlneşti nici bătăi de aripi, nici foşnete de frunze, un loc neutru, într-un cuvânt? Schimbarea anotimpurilor nu se citeşte decât pe cer. Primăvara se anunţă numai prin calitatea aerului sau prin coşurile de flori pe care micii vânzători le aduc de prin împrejurimi; e o primăvară care se vinde prin pieţe. În timpul verii soarele dogoreşte casele uscate şi acoperă zidurile cu un praf cenuşiu; nu se mai poate trăi atunci decât în umbra obloanelor închise. Toamna este, dimpotrivă, un potop de noroi. Zilele frumoase vin numai iarna.

Un fel comod de a face cunoştinţă cu un oraş este să cauţi să afli cum se munceşte în el, cum se iubeşte şi cum se moare. În oraşul nostru, toate acestea se fac laolaltă, cu acelaşi aer frenetic şi absent. (…)

Se va zice fără îndoială că asta nu e ceva specific oraşului nostru şi că, la urma urmei, toţi contemporanii noştri sunt la fel. Fără îndoială, nimic nu e mai natural, astăzi, decât să vezi oameni muncind de dimineaţa până seara şi căutând apoi să piardă la cărţi, la cafenea şi în pălăvrăgeli, timpul care le mai rămâne de trăit. Dar sunt oraşe şi ţări în care oamenii au, din când în când, bănuiala că ar mai exista şi altceva. În general asta nu le schimbă viaţa. Dar a existat bănuiala, şi asta, oricum, tot e ceva…” – Ciuma de Albert Camus.

PS. Am scris o primă poveste şi aici 🙂