De ce e oraşul meu bestial

Nu simt că aş fi foarte inspirată la ora asta, dar aşa neinspirată cum sunt mi-am adus aminte că am rămas datoare cu un răspuns la o leapşă ce mi-a fost trasmisă de Măria sa Chinezu. Dacă îmi aduc bine aminte, Chinezu mă provoca să spun de ce e oraşul meu bestial.

În primul rând, la modul cel mai patetic vorbind :P, pentru că aici m-am născut, aici am copilărit, aici am crescut, aici m-am făcut mare (adică am ajuns la 1,78 :D), aici mi-am început o carieră, aici am familia, aici îmi sunt prietenii, aici trăiesc şi mi-am trăit 99 la sută din viaţă. Sigur, din punctul ăsta de vedere fiecare oraş e bestial pentru locuitorii săi.

Dar ce face ca oraşul meu să fie mai bestial decât altele? Sătmarul meu e bestial pentru că are gropi inconfundabile, pentru că indiferent cât plouă, apa nu reuşeşte să spele toată mizeria, pentru că ….Recunosc că am început să scriu în forţă, dar mi s-a tăiat elenul la fel de rapid. Poate mă ajutaţi voi şi împreună găsim 10 motive. De ce o fi Sătmarul bestial? 🙂

PS. Salut o nouă prezenţă în blogosfera sătmăreană. Intră-n scenă Cetăţeanu Neturmentat. Şi vă zic eu că scrie foarte bine şi are multe de spus. Succes! 🙂