Cât de (in)toleranţi suntem

Obişnuim să spunem despre noi că suntem toleranţi, ba chiar adesea am fost daţi exemplu de toleranţă şi model de convieţuire multietnică. Ni s-a spus atât de des acest lucru încât am ajuns să-l credem, în timp ce le atribuim celor de lângă noi epitete care de care mai deocheate.

Când e vorba de toleranţă etnică, suntem intoleranţi până la Dumnezeu în privinţa ţiganilor şi a ungurilor. O arată suficient un sondaj IRES. La întrebarea „Aţi fi de acord ca un rom/ romii să facă parte din familia dumneavoastră?”, 57% au răspuns cu dezacord total, iar 10% cu dezacord parţial. La aceeaşi întrebare, referitoare însă la maghiari, 24% declară dezacord total, parţial 6%. Totuşi, 53% dintre români ar face casă bună cu ungurii, încă 15% fiind parţial de acord cu o înrudire, în vreme ce doar 16% ar fi total de acord să primească în familie ţigani, iar 13 procente exprimă un acord parţial. 37% dintre români nu şi-ar dori un rom ca vecin, 32% nu-l vor nici măcar în localitate, 23% nici coleg de muncă. Cât despre unguri, procentele sunt 15% împotriva vecinilor de această etnie, 18% împotriva lor ca locuitori ai urbei, iar 14% nu i-ar suporta drept colegi. 11% dintre respondenţi nu ar vrea, sub nicio formă, unguri în România.

Intoleranţa noastră se vede de la o poştă şi când este vorba despre semenii noştri români. Cel care nu gândeşte ca şi noi e prost, dacă are alte idealuri e dobitoc, dacă face bani chiar şi cinstit e hoţ, dacă are alte simpatii politice este jigodie şi lista poate continua la infinit. E suficient să arunci o scurtă privire peste comentariile postate într-un total anonimat pe site-urile ziarelor ca să vezi cât de intoleranţi am devenit. Pe mine una mă îngrozeşte şi mă îngreţoşează nivelul josnic la care au ajuns discuţiile. În mod normal, ar trebui să-ţi fie ruşine chiar şi să gândeşti altfel, nu să mai şi faci publice grosolăniile care ţi-au trecut prin ciorapi. De gândit nici nu poate fi vorba. Tind să cred că suntem duşi cu capu’, vorba Oanei.

Dacă mă gândesc mai bine, probabil că scriind rândurile acestea tocmai am dat o lecţie de intoleranţă. Poate fi interpretat şi aşa. Dar atunci cum rămâne cu bunul simţ?