Gata cu boieria! La muncă, tovarăşi! :)

Vă mulţumesc pentru urările de vacanţă, dar concediul va urma, deocamdată au fost doar câteva zile libere prin ţară în care am îmbinat utilul cu plăcutul. Cu alte cuvinte, având nişte treabă în Bucureşti, am profitat să văd Piteştiul Oanei şi împrejurimile. Am cunoscut oameni faini şi locuri noi. Am făcut exact ce au vrut Oana şi Sorin, care au fost gazde nemaipomenite, dar şi ei ce am vrut eu şi Marian 😀

Cu alte cuvinte, am „obligat-o” pe Oana să conducă pentru prima oară prin centrul Bucureştiului şi, culmea, nu ne-am rătăcit. Noroc că ea ştia o parte din traseu, eu alta şi noroc că părţile erau diferite. Aşa am reuşit să scăpăm destul de rapid din infernul numit Bucureşti, nu înainte de a bea o cafea cu Lucia Verona (care e o tipă la fel de faină ca şi pe blog) şi Bogdan Hrib, care mi-a dat iar o grămadă de cărţi. Îmi pare rău că am stat foarte puţin în capitală şi nu am reuşit să mă întâlnesc cu Simona, Teo şi alţii. Oana conduce ca o nebunăăă, dar foarte bine 😀

oana si  sorin

În Piteşti e plin de câini. Nu umblă cu covrigii în coadă, dar sunt paşnici şi extrem de sociabili. Îi doare în dos de toată lumea, drept pentru care dorm cu burta la soare chiar şi în buricul târgului. Ce am făcut în Piteşti? Ce n-am făcut… Ne-am mutat dintr-un restaurant în altul, dar cel mai şi cel mai e ăla de-i face Oana reclamă tot timpul, Zahana, situat pe malul Argeşului. E minunat! Aici i-am cunoscut la o cină pe părinţii responsabili de existenţa Oanei – Gina şi Gelu. Şi ei sunt ca şi ea, oameni de milioane. L-am cunoscut şi pe Max – patronul de la Zahana, de care nici n-ai zice că-i piteştean. Tot pe malul Argeşului, dar pe o rerasă la mall, ne-am bronzat ca şi tractoriştii la o cafea, împreună cu sora lui Sorin.

castelul bran

În fine, trec de publicitatea la cafea că nu mă plăteşte nimeni :D, şi spun că vizitând locuri din zonă am ajuns la concluzia că ţara noastră e foarte frumoasă în zonele nelocuite. Traseul spre Bran îţi taie răsuflarea din toate punctele de vedere. Natura se arată în toată splendoarea ei, însă drumul este plin de gropi. Uiţi de toate când ajungi în zonă. La Bran, cel mai mult mi-a plăcut parcul castelului si Muzeul satului brănean. Şi castelul are farmecul său, dar am impresia că o parte din obiectele de valoare istorică au fost luate de statul român după retrocedare şi, în plus, era atât de aglomerat la ora la care l-am vizitat încât abia am aşteptat să ies la o ţigară. În rest, în zona Muzeului sunt tot felul de chiciuri scoase la vânzare.

muzeul branean
O adevărată oază am găsit la Cheile Grădiştei, în Moeciu, un complex cum rar întâlneşti în România. Am mâncat în restaurantul prin care curge un râu de munte. E bestial. Dacă ajungeţi în zonă, nu-l rataţi!

cheile gradistei

La întoarcerea spre casă din Piteşti, nu am ratat micii de Deduleşti, care îşi merită renumele, le-am făcut cu mâna Oanei şi lui Sorin, care ne-au însoţit ca să fie siguri că nu ne întoarcem 😀 , şi, în ciuda drumului acceptabil, pe valea Oltului ne-a urmărit ghinionul. Poate mai trebuia să râmânem o zi, altfel nu-mi explic cum naiba am făcut pană. Na, dar ghinonul nu a fost complet, am găsit un loc de refugiu imediat, ceea ce e destul de greu pe valea Oltului. Şi cu aventura asta, am ajuns mai greu acasă, deoarece pe roata de rezervă de la Volvo scria max 80 km/h, dar vii şi nevătămaţi 😀

retezat

PS. Nu cred că le-am mulţumit suficient Oanei şi lui Sorin, dar nici nu ştiu cum s-o fac. Mai bine le spun la telefon 😀

PS 1. Degeaba speră Oana că nu ne va mai vedea repede, doar am pus deja la cale un week-end prelungit în Alba, cândva în august. Io vreau aici 😛

Dusă cu pluta …

… deocamdată pe Someş, peste câteva ore bune pe Argeş şi apoi pe Dâmboviţa. Şi pe alte cursuri de apă pe care le-oi mai întâlni în cale. Dacă nu uit să-mi încarc bateriile aparatului foto, dacă nu uit încărcătorul laptopului şi dacă nu-mi uit capul pe unde umblu, promit să mai dau câte un semn pe aici 😀

Pe Iza şi pe Mara …

M-am coborât! Nu din turn, ci de pe munte, că tot mă trăgeau de mânecă şi m-au deconspirat Simona şi Teodora. De cum am coborât din Turn, am urcat la munte pentru un week-end liniştit. N-a fost să fie chiar aşa, dar până la urmă, trăgând linie şi adunând a fost mai fain decât trebuia să fie. Destinaţia iniţială: Izvoare – Maramureş. După ce ne-am făcut provizii şi planuri, am înjurat drumurile proaste (deşi Darius şi Lavia tot spuneau că se poate şi mai rău) şi am ajuns rapid la destinaţie. Aici, surprize-surprize. Pustiu şi lacăt pe poarta staţiunii. Într-un târziu, apare un nene care ne spune că nu avem voie să parcăm lângă gardul proaspăt. Şi ne mai spune să revenim peste doi ani deoarece staţiunea e în renovare. Ne-am permis să întrebăm de ce nu au pus nicăieri semne care să anunţe acest lucru de vreme ce drumul din munţi duce doar spre ei, iar răspunsul a fost promt: am pus pe internet. Căutaţi voi pagina, eu una nu am găsit-o. Google nu afişează site-ul staţiunii pe prima pagină, iar mai departe nu mă uit de obicei. Dar, tot răul spre bine. Oricum, acolo sus nu e încă suficient de verde.
telescaun

Cum nu ştiam încotro s-o luăm, am apelat la Măria sa Chinezul, care ne făcea în ciudă cu nişte grătare ce îşi răspândeau aromele până la noi tocmai din Bucureşti. Ca să fie tacâmul complet, dezmăţul se petrecea pe domeniul Simonei şi în prezenţa Teodorei (vă prind io 😀 ). Trecând mai departe, am schimbat destinaţia şi, spre norocul nostru, am ajuns la Şuior. Frumos, foarte frumos, chiar minunat! Rar mi se întâmplă să nu am nimic de reproşat în privinţa cazării şi a serviciilor, chiar dacă într-unul din restaurantul complexului avea loc o nuntă. Şi chiar dacă preţurile nu sunt foarte mici, complexul Şuior merită toţi banii. Singura obiecţie ar fi că nu ai unde să o iei pe poteci prin munţi în jur. Cum nu ne-a ars foarte mult de plimbări lungi, totul a fost perfect. Unde mai pun că ne-am plimbat cu telescaunul (da, ăia din poză sunt partenerii noştri de week-end, Darius şi Lavinia, sper să nu-mi ceară drepturi de autor că i-am pus pe blog). Şi iar v-am privit de sus 😀 Asta se întâmpla ieri.
mogosa
Dimineaţă, normal, ne-am trezit pe terasă privind soarele cum se iveşte de după piscuri şi savurând cafea după cafea… Iar acum m-am trezit că ne-am simţit atât de bine acolo încât am făcut puţine poze. Nu-i bai, mai merge odată că şi Sătmăreanului i-a plăcut mult. Pentru că după ce am dat de sora perfecţiunii am vrut şi ceva sălbăticie, la întoarcerea spre casă am făcut o oprire la Mogoşa. Nici nu-mi dau seama cum e atât de circulată zona din vreme ce abia se văd semnele. După 1 kilometru de drum prin pădure în care înjuri toţi sfinţii pe cale ierarhică, te aşteaptă un peisaj de vis. Cum perfecţiunea n-are nimic a face cu ţara noastră, iar foamea trece prin stomac, nu se putea ca singurul restaurant de aici să aibă mâncare bună. Impresia mea este că se mănâncă scump şi prost, ori nu am nimerit noi bucătarul bun. Una peste alta, peisajul e însă minunat şi nu am putut rata o plimbare cu hidrobicicleta. La întoarcere, după ce am văzut mizerii peste mizerii prin toate zonele montane pe unde au prajit morosenii mici si gratare, cu drumuri ce greu pot fi numite astfel, am avut o revelaţie: Sătmarul meu nu e chiar atât de urât! Îmi revin 😀 Gata! Iar am scris mult si nu mai citeste nimeni 😛

hidrobicicleta

Ce vise!

Oana m-a făcut să visez la iarna care nu mai vine…

wonderland

PS. Dacă vi se pare că se întâmplă ciudăţenii azi pe blog, să ştiţi că nu e nimic paranormal, încerc doar să-i pun straie noi 🙂

Prinsă între munţi şi ape

Recunosc că nu m-am ţinut de promisiune, dar am avut atâtea de văzut şi de fotografiat încât nu a mai rămas timp de nimic.

Lacul Worthersee

 

Lacul Worthersee la Velden

Zilele acestea, de când mă aflu în Austria, am respirat aer de munte şi mi-am încarcat bateriile la maximum. Pe lângă multe alte lucruri, m-am plimbat cu vaporul pe lacul Worthersee, am vizitat celebrul castel Hochosterwitz, am făcut shopping la greu şi am mâncat tot felul de bunătăţi. În Austria am făcut în jur de 1.000 de poze. Cu greu am ales cinci să le postez. În rest am rămas fără cuvinte.

Castelul Hochosterwitz

Panoramă din Castelul Hochosterwitz

Mâine voi bea o ultimă cafea pe malul lacului Worthersee şi voi lua prânzul cu buna mea prietenă Carmen la chinezi. Sătmăreanul preferă să-şi umple bateriile cu wursti austrieci şi se pregăteşte pentru călătoria înapoi. Mda, după cum bine bănuiţi, e vremea de întors acasă. Mâine după amiază pornim la drum. Am mai fi stat, dar ne cheamă datoria… Cadourile şi multe multe poze postez după ce ajungem acasă.

Fără cuvinte ...