Ar trebui…

Acum că am scăpat de oaspeţi ar trebui să scriu ceva. Ar trebui să recuperez absenţa ca să mă pot ţine de promisiune. Ar trebui multe, dar deocamdată nu mă pot desprinde de „ar” 😀

PS. Poze de la lansare n-am, aşa că n-am nici ce scrie 😛

Întind covorul roşu ….

… şi am dispărut. Îmi vin oaspeţii :). Pe voi toţi cei care doriţi şi vă puteţi face timp vă aştept mâine (vineri) la ora 13.00, la Centrul Judeţean pentru Conservarea Culturii Tradiţionale (vis-a-vis de Inspectoratul Şcolar”) la lansarea cărţilor „Regina Arkudă şi amuletele puterii” – de Oana Stoica Mujea şi „Hoţii de timp” de Ivona Boitan. Şi la cafeaua de după, normal 🙂 V-am spus că şi autoarele vor fi prezente, nu? 😀

Cei care nu puteţi veni, dar vreţi să ne vedeţi, pe mine , pe Oana şi pe Ivona, ce aberăm, vă invit să vă uitaţi mâine (vineri) de la ora 18.00 la Nord Vest TV, la o ediţia specială a emisiunii „Ora adevărul” cu Victor Constantinovici. See you! 🙂

Rămas bun, Ioşca!

Pe Iosif Ţiproc l-am cunoscut în urmă cu vreo 14 ani, când am debutat amândoi în presă, la Ziua de Satu Mare. Drumurile noastre s-au despărţit, eu am venit la GNV, el la IZ. Acum, când s-a dus dintre noi să scrie din ceruri îmi e greu să-mi găsesc cuvinte pentru a mai spune ceva. Rămas bun, Ioşca!

Lungul drum spre dreptate la CEDO

Nu am avut niciodată nicio aşteptare deosebită de la Justiţia românească, dar nici nu m-am grăbit să bag toţi magistraţii în aceeaşi oală. De-a lungul anilor am ajuns la concluzia că şi ei, ca şi noi, sunt oameni. Oameni influenţabili de comunităţile în care trăiesc, deşi se pretind toţi imparţiali. Ori imparţialitatea asta diferă de la zonă la zonă în funcţie de mentalitatea fiecăruia. Cel puţin impresia asta mi-a lăsat-o mie Justiţia românească „live”, ultima oară în urmă cu vreo şase ani. Atunci, Judecătoria Năsăud m-a condamnat în lipsă şi în lipsa avocatului angajat, care depusese cerere de amânare pe motiv că are proces în altă localitate, la plata unei amenzi penale de un milion de lei vechi (100 RON) şi plata unor despăgubiri morale de 100 milioane lei (10.000 RON) pentru calomnie prin presă. Am fost condamnată ca şi autor pentru un articol pe care nu l-am scris, lucru despre care am infromat în scris instanţa de judecată (puteam fi condamnată cel mult ca parte responsabilă civilmente deoarece la acea vreme eram redactor şef la Gazeta de Nord-Vest). Abia când am ajuns la Năsăud să scot copii din dosar pentru a putea depune plângere la CEDO am înţeles de ce am fost condamnată. Acolo, într-un sediu dărăpănat, unde în curtea din spate, peste un gard, se creşteau găini şi porci, Justiţia se face ca pe marginea şanţului. În aşteptarea copiilor din dosar, am consultat avizierul cu procesele din acele zile. Oamenii se judecau pentru o mejdă, pentru o vacă vândută şi neplătită, în mare pentru tot felul de nimicuri. Atunci am înţeles că ei au alte valori, dacă le pot spune aşa. Dar nu am înţeles, totuşi, de ce nu cunosc legea.

Atunci mi-am pus speranţele în Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg pentru că era normal să sper că pe lumea asta există dreptate. Şi speram că acolo dreptatea se face mai rapid decât la noi, cu atât mai mult cu cât ştim că instituţiile europene ne-au urecheat nu o dată pentru lentoarea Justiţiei autohtone. Am depus plângere împotriva sentinţei pronunţate de Justiţia română cândva în luna aprilie 2005, iar prin luna mai a aceluiaşi an am primit răspunsul privind înregistrarea cererii. Au trecut de atunci cinci ani şi jumătate în care nu am mai ştiut nimic despre caz. Recunosc că oarecum mi-a şi ieşit din minte. Azi am primit în sfârşit o veste. În sfârşit, cererea mea a fost repartizată unui judecător- raportor care va face o evaluare de principiu. Dar asta abia după ce eu voi confirma încă o dată că îmi menţin cererea. E un început bun şi ăsta, dar nu pot să nu constat că drumul spre dreptate e foarte lung şi la CEDO.

Veşti cu adevărat importante

Mă tot gândeam ce să scriu ca să nu pierd pariul. Puteam scrie despre Vântu sau Băsescu. Dar cui îi mai pasă? Puteam scrie despre iniţiativa lui Prigoană de subjugare a presei, dar cred că şi ăsta e doar un nou mod de abate atenţia publicului de la problemele arzătoare cu adevărat importante. Nu că libertatea presei nu ar fi importantă, chiar vitală, dar cred că aleşii naţiunii (ăia în care nu credem aproape deloc) nu vor fi chiar atât de tonţi încât să lase să treacă iniţiativa de Parlament. Şi chiar de-ar fi, sigur calculele ce şi le vor face îi vor îndemna să respingă legea cenzurii. Măcar atât îndrăznesc să sper.

Aşa că, mai bine vorbim depsre prieteni. Despre prieteni care urmează să vină săptămâna viitoare în vizită pe la noi. Doamnelor şi domnilor, Oaana Stoica Mujea revine. Şi nu vine cu mâna goală, ci cu Ivona Boitan, doamna cu care îmi tot plănuiesc să beau cafele de prin luna mai, atunci când am băut-o prima şi ultima. Nu o să fiu egoistă, aşa că vom bea şi cu voi, cei care doriţi. Cafele sau apă plată. Şi vom vorbi despre cărţi, iar voi de veţi voi veţi şi citi. Dacă nu, pot să vă şi oblig 😀

Ca să fiu pe înţelesul tuturor, anunţ în premieră că Oana Stoica Mujea şi Ivona Boitan îşi vor lansa la Satu Mare ultimelor lor cărţi. Oana vine cu „Regina Arkudă şi amuletele puterii” – a treia carte din seria fantasy Dinastiile, iar Ivona Boitan cu romanul poliţist „Hoţii de timp„. Evenimentul va avea loc vineri, 17 septembrie, de la ora 14.00, la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Satu Mare (vis-a-vis de Inspectoratul Şcolar).

PS. Chiar dacă Oana anunţă că şi ea şi Ivona, adică cărţile lor, s-au epuizat, vă asigur că eu mi-am făcut stocuri 😀