Sărbători fericite!

Pentru prieteni

Muzica de duminica asta

Pariul cu mine

Ciprian Bojan m-a tras de mânecă pe facebook mustrându-mă oarecum pentru că nu mai scriu pe blog. Şi nu numai atât, mi-a spus că blogul acesta obişnuia să fie unul reprezentativ. Da, obişnuia. Nu e primul care îmi spune asta şi mi-am tot spus că într-o zi voi scrie din nou. Chiar şi în urmă cu câteva minute mi-am spus că mâine voi posta ceva. Dar dacă tot amân pe mâine, blogul va rămâne nescris pe vecie. Aşa că, dintr-o dată, mi-a venit o idee. Azi fac un legământ. Mai bine spus un pariu. Un pariu cu mine. Un pariu că voi scrie regulat pe blog. Cel puţin o postare la două zile. Vouă v-am tot promis că revin şi mi-am încălcat promisiunea, dacă pierd pariul cu mine vă rog să mă penalizaţi. Nu mi-aş permite să decad atât de rău în ochii mei 😀

So, I’m here again. Şi o să vă dau nişte veşti zilele astea 🙂

Aş putea zbura

Plouă. Simt că aş putea zbura până la nori şi înapoi. I-am văzut atât de aproape de mine, atât de furioşi, i-am privit până când am văzut că se despică în milioane şi milioane de stropi care au umplut într-o clipă pământul. Se făcuse dintr-odată întuneric, iar mie, în loc să-mi fie frică, mi-au creat o ciudată senazaţie de eliberare. Plouă zgomotos ca şi cum nu ar mai fi plouat de secole prin locurile astea. Cu fiecare picătură de ploaie care se ciocneşte de pământul fierbinte simt că mă eliberez. Mă eliberez de povara lumii în care trăim. Furtuna asta îmi eliberează sufletul şi îmi dă iar şansa să sper la o lume mai bună. Ciudat cum natura ne transmite în suflete stările ei, ca şi cum am fi una cu ea. Deşi, noi ştim, adesea lucrăm în defavoarea ei. Am mai zis eu că sunt meteo dependentă 😀

Vă las şi pe voi să vă eliberaţi 🙂