Noua Constituţie!

De pe un forum: Sub Basescu şi Lady Gaga: Udrea

Titlul I – Principii generale

Articolul 1.Statul român
(1) România este un stat de hoţi, antinaţional, supus camarilei suverane, strâns unit în jurul acesteia în mod iremediabil.
(2) Forma de guvernământ a statului roman este Traian Băsescu.
(3) România este stat de sanchi, nedemocratic şi antisocial, în care demnitatea şpăgii, drepturile şi libertăţile oamenilor de afaceri apropiaţi puterii, libera dezvoltare a conturilor bancare ale acestora, nedreptatea şi clientelismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor poporului român, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – Traian Băsescu, Emil Boc şi Partidul Democrat Liberal – în cadrul aranjamentelor de culise.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei lui Traian Băsescu şi a camarilei sale este obligatorie.

Via cotidianul.ro

Anunțuri

Lungul drum spre dreptate la CEDO

Nu am avut niciodată nicio aşteptare deosebită de la Justiţia românească, dar nici nu m-am grăbit să bag toţi magistraţii în aceeaşi oală. De-a lungul anilor am ajuns la concluzia că şi ei, ca şi noi, sunt oameni. Oameni influenţabili de comunităţile în care trăiesc, deşi se pretind toţi imparţiali. Ori imparţialitatea asta diferă de la zonă la zonă în funcţie de mentalitatea fiecăruia. Cel puţin impresia asta mi-a lăsat-o mie Justiţia românească „live”, ultima oară în urmă cu vreo şase ani. Atunci, Judecătoria Năsăud m-a condamnat în lipsă şi în lipsa avocatului angajat, care depusese cerere de amânare pe motiv că are proces în altă localitate, la plata unei amenzi penale de un milion de lei vechi (100 RON) şi plata unor despăgubiri morale de 100 milioane lei (10.000 RON) pentru calomnie prin presă. Am fost condamnată ca şi autor pentru un articol pe care nu l-am scris, lucru despre care am infromat în scris instanţa de judecată (puteam fi condamnată cel mult ca parte responsabilă civilmente deoarece la acea vreme eram redactor şef la Gazeta de Nord-Vest). Abia când am ajuns la Năsăud să scot copii din dosar pentru a putea depune plângere la CEDO am înţeles de ce am fost condamnată. Acolo, într-un sediu dărăpănat, unde în curtea din spate, peste un gard, se creşteau găini şi porci, Justiţia se face ca pe marginea şanţului. În aşteptarea copiilor din dosar, am consultat avizierul cu procesele din acele zile. Oamenii se judecau pentru o mejdă, pentru o vacă vândută şi neplătită, în mare pentru tot felul de nimicuri. Atunci am înţeles că ei au alte valori, dacă le pot spune aşa. Dar nu am înţeles, totuşi, de ce nu cunosc legea.

Atunci mi-am pus speranţele în Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg pentru că era normal să sper că pe lumea asta există dreptate. Şi speram că acolo dreptatea se face mai rapid decât la noi, cu atât mai mult cu cât ştim că instituţiile europene ne-au urecheat nu o dată pentru lentoarea Justiţiei autohtone. Am depus plângere împotriva sentinţei pronunţate de Justiţia română cândva în luna aprilie 2005, iar prin luna mai a aceluiaşi an am primit răspunsul privind înregistrarea cererii. Au trecut de atunci cinci ani şi jumătate în care nu am mai ştiut nimic despre caz. Recunosc că oarecum mi-a şi ieşit din minte. Azi am primit în sfârşit o veste. În sfârşit, cererea mea a fost repartizată unui judecător- raportor care va face o evaluare de principiu. Dar asta abia după ce eu voi confirma încă o dată că îmi menţin cererea. E un început bun şi ăsta, dar nu pot să nu constat că drumul spre dreptate e foarte lung şi la CEDO.

Cât de (in)toleranţi suntem

Obişnuim să spunem despre noi că suntem toleranţi, ba chiar adesea am fost daţi exemplu de toleranţă şi model de convieţuire multietnică. Ni s-a spus atât de des acest lucru încât am ajuns să-l credem, în timp ce le atribuim celor de lângă noi epitete care de care mai deocheate.

Când e vorba de toleranţă etnică, suntem intoleranţi până la Dumnezeu în privinţa ţiganilor şi a ungurilor. O arată suficient un sondaj IRES. La întrebarea „Aţi fi de acord ca un rom/ romii să facă parte din familia dumneavoastră?”, 57% au răspuns cu dezacord total, iar 10% cu dezacord parţial. La aceeaşi întrebare, referitoare însă la maghiari, 24% declară dezacord total, parţial 6%. Totuşi, 53% dintre români ar face casă bună cu ungurii, încă 15% fiind parţial de acord cu o înrudire, în vreme ce doar 16% ar fi total de acord să primească în familie ţigani, iar 13 procente exprimă un acord parţial. 37% dintre români nu şi-ar dori un rom ca vecin, 32% nu-l vor nici măcar în localitate, 23% nici coleg de muncă. Cât despre unguri, procentele sunt 15% împotriva vecinilor de această etnie, 18% împotriva lor ca locuitori ai urbei, iar 14% nu i-ar suporta drept colegi. 11% dintre respondenţi nu ar vrea, sub nicio formă, unguri în România.

Intoleranţa noastră se vede de la o poştă şi când este vorba despre semenii noştri români. Cel care nu gândeşte ca şi noi e prost, dacă are alte idealuri e dobitoc, dacă face bani chiar şi cinstit e hoţ, dacă are alte simpatii politice este jigodie şi lista poate continua la infinit. E suficient să arunci o scurtă privire peste comentariile postate într-un total anonimat pe site-urile ziarelor ca să vezi cât de intoleranţi am devenit. Pe mine una mă îngrozeşte şi mă îngreţoşează nivelul josnic la care au ajuns discuţiile. În mod normal, ar trebui să-ţi fie ruşine chiar şi să gândeşti altfel, nu să mai şi faci publice grosolăniile care ţi-au trecut prin ciorapi. De gândit nici nu poate fi vorba. Tind să cred că suntem duşi cu capu’, vorba Oanei.

Dacă mă gândesc mai bine, probabil că scriind rândurile acestea tocmai am dat o lecţie de intoleranţă. Poate fi interpretat şi aşa. Dar atunci cum rămâne cu bunul simţ?

De citit

Într-o carte controversată, faimosul om de ştiinţă Stephen Hawking susţine că fizica mordernă nu lasă loc pentru Creator şi că doar ştiinţa ar putea explica originile Universului. În best-seller-ul The Grand Design, profesorul Stephen Hawking ajunge la concluzia că datorită existenţei unei legi precum este cea a gravitaţiei, Universul poate şi se va crea întotdeauna din nimic, informează site-ul http://www.dailymail.co.uk. „Creaţia spontană este motivul pentru care există ceva mai degrabă decât nimic, motivul pentru care Universul există, motivul pentru care noi existăm”, spune atrofizicianul în cartea sa.

Cartea, scrisă împreună cu fizicianul Leonard Mlodinow, contestă credinţa lui Sir Isaac Newton că Universul trebuie să fi fost creat de Dumnezeu pentru că altfel nu s-ar fi putut naşte din haos. Profesorul Stephen Hawking argumentează în cartea sa prin faptul că existenţa atâtor sisteme planetare, similare cu al nostru, nu ar putea fi în concordanţă cu ideea că sistemul Solar (cu un singur astru, cu distanţa ideală dintre Pământ şi Soare etc.) a fost creat special pentru a susţine existenţa fiinţelor umane.

Într-o serie de documentare ştiinţifice din luna aprilie, Stephen Hawking susţine că este raţional să se creadă în existenţa vieţii inteligente în altă parte a Universului. Într-o emisiune la Discovery Channel, astrofizicianul avertiza că civilizaţiile extraterestre există aproape cu certitudine, însă omenirea ar trebui să evite orice contact cu acestea, din cauza consecinţelor care ar putea fi devastatoare pentru specia umană. „Dacă extratereştrii ne-ar vizita, rezultatul ar fi mai grav decât atunci când Cristofor Columb a debarcat în America, cu rezultate nu prea bune pentru amerindieni”, declara atunci Stephen Hawking.

De asemenea, într-un interviu din luna august acordat site-ului Big think, Stephen Hawking susţinea că rasa umană trebuie să colonizeze spaţiul în următorii 200 de ani dacă vrea să nu dispară.

Test de sinceritate

Din ciclul „am primit, dau mai departe”.

Este o situaţie imaginară în care trebuie să luaţi o hotărâre. Gândiţi-vă că trebuie să daţi un răspuns spontan şi cinstit!

Sunteţi în mijlocul unui dezastru total, o inundaţie de proportii. Nemăsurate cantităţi de apă, baraje rupte. Sunteţi fotoreporter pentru TVR1 şi vă aflaţi în mijlocul acestui dezastru inimaginabil. Situaţia este la limita disperării. Ca reporter, încercaţi să surprindeţi momentele cele mai impresionante. În jur oameni, case, animale, sunt luate de ape. Natura mugeşte arătându-şi fără iertare puterea, pustiind totul în urma ei.

Deodată vezi un bărbat la volanul unei JEEP ce luptă disperat să nu fie luat de valuri. Te apropii, îţi face o impresie puternica şi brusc îl recunoşti: este Băsescu! Acum realizezi că furia apelor îl va înghiţi în orice clipă, pentru totdeauna. Ai două posibilităţi: să îl salvezi ori să „prinzi” instantaneul vieţii tale! Să îi salvezi lui viaţa ori să faci o poză, ce îţi va aduce ţie premiul Pulitzer!!!  O poză ce arată moartea unuia dintre cei mai importanţi oameni din ţară.

Acum întrebarea (răspunde sincer): Poza o faci color sau alb-negru? 😀