Veşti bune. Numai de la bune în sus :)

Veştile rele se transmit rapid şi, în consecinţă, sunt cunoscute de toată lumea. Cu veştile bune nu se întâmplă la fel, aşa că o să mă ocup acum de ele. Şi de prietenii care mi-au lipsit.

Prima veste sună aşa: „Regina elfă” a Oanei Stoica Mujea a fost nominalizată printre cele mai bune zece cărţi ale anului 2009, la categoria SF/Fantasy, de Agenţia de Carte. A început votul înainte de premiile Uniunii Scriitorilor din România, iar Regina Oanei e deocamdată pe primul loc. Băgaţi mare la vot, altfel nu mai stau de vorbă cu voi 😀

A doua veste este tot despre o prietenă, Simona Ionescu, despre care scrie la modul superlativ nimeni altul decât Ion Cristoiu, într-un articol pe care l-am găsit pe site-ul unui alt prieten, Bogdan Comaroni.

A treia veste ar fi că Teo şi Bogdan ne-au invitat la nuntă. Putea fi şi prima veste, dar aşa mi-au venit în minte. O să încercăm să ajungem 🙂

Ultima dar nu cea din urmă veste este că, în sfârşit, lecturile urbane prind viaţă şi la Satu Mare. Prima întâlnire va avea loc în 20 mai. Mult succes organizatorilor! 🙂

PS. Mă alătur campaniei Lalei. Sunt Crina şi citesc. Azi recitesc Ferma animalelor de Orwell.

Anunţuri importante pentru ţară

Hălăduind eu pe cărările netului aflu că Ovidiu Ohanesian şi-a făcut blog. Ceea ce e foarte bine. Ce mă „enervează” este că nu mi-a spus când ne-am întâlnit în urmă cu ceva timp şi a trebuit să aflu singură :P. Oricum, important este că am aflat şi că de azi îl voi citi constant căci intră în blogroll. Voi reveni cu o nouă postare pentru că am şi găsit acolo nişte articole beton, care nu au apărut în presă şi pe care e musai să le citiţi.

Tot aşa aflu că Ovidiu scrie la noua Agenţie de Investigaţii Media lansată de curând de nişte mai vechi prieteni din presă. Aici i-am regăsit pe Bogdan Comaroni şi pe Dan Mircea Cipariu. Succes băieţi! 🙂 Nu pot decât să salut iniţiativa şi să promit că voi contribui şi eu când voi avea cu ce 🙂 Şi ei intră la loc de cinste în blogroll-ul meu.

Da, şi cred că ar fi cazul să mă apuc de scris pe blog că începe campania şi sunt mulţi care merită „desfiinţaţi” 😀 Gata cu greva, gata cu tăcerea! Sper să mă ţină 🙂