Un gest mic pentru o viaţă

La 21 de ani îşi dorea să devină medic ca să poată salva vieţi. Viaţa îi joacă, însă, feste şi are nevoie să fie salvată. A fost diagnosticata cu leucemie acuta limfoblastica pro B, pozitiva la cromozomul Philadelphia. Şi are nevoie de ajutorul nostru. Subscriu la apelul lansat de Victor Ciutacu şi vă îndemn să o ajutăm cumva…

“Sunt o tanara de 21 ani.

Înţelegînd că viaţa este darul nostru cel mai de preţ de la Dumnezeu, urmam cursurile Facultăţii de Medicină. Speram să alin şi eu puţin durerea, oriunde ar fi apărut ea. Dar, la o lună din ziua în care împlineam 21 de ani şi vedeam cum visele mele începeau să prindă contur, am fost diagnosticată cu leucemie acută limfoblastică pro B, pozitivă la cromozomul Philadelphia. Unica mea şansă de vindecare a acestei boli este de a găsi urgent un donator compatibil pentru a mi se putea face transplant medular la o clinica din Italia. Costurile pentru găsirea donatorului compatibil şi pentru transplant medular se ridică la peste 160.000 euro, neincluzînd costurile pentru tratamentul ante şi posttransplant.

Vreau să ştiţi că, în momentul în care citiţi aceste rânduri, viaţa mea depinde de ajutorul fiecăruia dintre dumneavoastră. Vă mulţumesc pentru şansa pr care mi-o acordaţi pentru a putea trăi.”

CONTURI deschise la: BRD – Agenţia Târgul din Vale, nr. 12, PITEŞTI, Jud. ARGEŞ
COD SWIFT: BRDEROBU
EURO: RO18BRDE030SV64038900300
USD: RO08BRDE030SV64039100300
RON: RO83BRDE030SV64038570300