Mai aveţi ceva de zis?

Cică, femeile au devenit, treptat, tot mai frumoase de-a lungul secolelor, deoarece femeile frumoase au mai mulţi copii decât cele mai puţin înzestrate de natură, iar cei mai mulţi dintre copiii lor sunt de sex feminin şi le moştenesc calităţile fizice, informează dailymail.co.uk. Fiicele femeilor frumoase, odată ce devin adulte, tind să fie şi ele frumoase şi astfel acest model se propagă de-a lungul secolelor.

În schimb, aceiaşi experţi consideră că bărbaţii au rămas, din punct de vedere estetic, la acelaşi nivel cu cel al strămoşilor lor preistorici. Studiul avansează ideea că diferenţa dintre nivelul de atractivitate al femeilor şi cel al bărbaţilor continuă să se mărească.

Să nu-mi spuneţi acum că voi, bărbaţii, sunteţi mai deştepţi şi echilibraţi astfel balanţa 😛

Bărbaţii, o specie pe cale de dispariţie

Bărbaţii, o specie pe cale de dispariţie Bărbaţii vor dispărea pe măsură ce genele masculine dispar treptat din ADN, potrivit profesoarei britanice Jennifer Graves. Totuşi, mai există o speranţă pentru bărbaţi. Cercetătoarea spune că ei ar putea urma modelul unei specii de rozătoare care reuşeşte să se reproducă deşi nu are genele necesare obţinerii cromozomului Y.

„Vestea bună este că unele rozătoare, cum ar fi o specie de şobolani din Japonia, nu au cromozomul Y şi totuşi dau naştere unor masculi sănătoşi. Cel mai probabil, o altă genă a preluat această funcţie şi am vrea să ştim exact despre ce genă este vorba”, a spus Graves, cu ocazia prezentării lucrării sale „The Decline and the Fall of the Y Chromosome and the Future of Men”, susţinută la Royal College of Surgeons, în Iranda.

Băieţi, nu disperaţi! Se va întâmpla peste 5 milioane de ani 😀