Ajutaţi un biet rus

Sunt convinsă că n-aţi vrea cu niciun preţ ca rusul Vania să-şi pună capăt vieţii prin defenestrare în direct pe blog. Drept urmare, îmi aduc şi eu contribuţia cu un ping, în speranţa că visele sale de o viaţă vor fi îndeplinite şi va ajunge în top 10 Zelist. Nu de alta, dar e suficient că a fost ucis fără milă în „Parfumul văduvei negre” 😀

UPDATE. Un ping ca şi un salut şi pentru Andi. Cine mai vrea? 😀

Ne înmulţim! Şi ne stresăm :))

Când scrii rari pe blog, cum fac eu :P,  te bucuri când poţi convinge pe cineva să facă pasul în blogosferă. Ne-am mai înmulţit cu un blogher sătmărean, colegul meu Ciprian Bâtea. Nu mi-a luat mult să-l conving să-şi facă blog şi uite că, după ce şi-a notat conştiincios chichiţele wordpressiste,  a şi băgat prima postare. Pot să vă asigur că scrie bine şi are multe chestii de spus. Dar o să vă convingeţi singuri şi o să aveţi ocazia să îl cunoaşteţi personal miercuri la lansarea cărţii Oanei.

UPDATE. Stresată de Bogdan Hrib, Oana mă stresează că s-ar putea să nu decoleze avionul mâine seară din Bucureşti din cauza ninsorii şi a viscolului. Zău că era cât pe ce să fac atac de cord, dar am dat câteva telefoane şi m-am liniştit. Specialiştii spun că ar trebui să fie de trei ori mai rea vremea ca să nu decoleze avioanele din Bucureşti. Eu îi cred, nu am încotro 😀

Blogherul olimpic

El e! Adrian Matus. Îl ştiu de mai bine de un an, de când a început să scrie şi în GNV. Anul acesta m-a suprins tot timpul, o dată cu locul I la o olimpiadă naţională şi apoi cu acelaşi loc I la una internaţională. Şi nu e deloc tipul acela care stă toată ziua cu nasul în cărţi. Din contră, mi se pare foarte realist, un tip care gustă viaţa din plin. Acum mă surprinde iar. Adrian, care este elev în clasa a XII-a la CN „Eminescu”, a obţinut marele premiu la Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş” şi premiul revistei „Convorbiri literare” Iaşi, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Suceava. Bravo, Adrian!

Aveţi mai jos o mostră.

Poemul cerbului rănit
Toamna îşi cădea blestemul pe frunze
prea bolnave şi istovite de greutatea lumii, iar
prin vis, păşeşte cerbul, îmbătat cu metadonă.
Frivol şi temător, vrea să se furişeze printre mesele
turtite, pline de
fum difuz şi trist, spre un colţ
mai optimist.

vânătorul intră în barul plin de
beţivi de joasă speţă. Împuşcă cerbul
duce visul în spinare spre o hidoasă taină a
coşmarurilor cu toamnă,
albastru stins, neaprins de nicio brichetă uitată
de vreun fumător.
cerb rănit, ce fugi înspre poli, uitaseşi că
vei îngheţa şi vei dori ecuatorul nostru!
cerb rănit, cerb rănit…

Anunţuri importante pentru ţară

Hălăduind eu pe cărările netului aflu că Ovidiu Ohanesian şi-a făcut blog. Ceea ce e foarte bine. Ce mă „enervează” este că nu mi-a spus când ne-am întâlnit în urmă cu ceva timp şi a trebuit să aflu singură :P. Oricum, important este că am aflat şi că de azi îl voi citi constant căci intră în blogroll. Voi reveni cu o nouă postare pentru că am şi găsit acolo nişte articole beton, care nu au apărut în presă şi pe care e musai să le citiţi.

Tot aşa aflu că Ovidiu scrie la noua Agenţie de Investigaţii Media lansată de curând de nişte mai vechi prieteni din presă. Aici i-am regăsit pe Bogdan Comaroni şi pe Dan Mircea Cipariu. Succes băieţi! 🙂 Nu pot decât să salut iniţiativa şi să promit că voi contribui şi eu când voi avea cu ce 🙂 Şi ei intră la loc de cinste în blogroll-ul meu.

Da, şi cred că ar fi cazul să mă apuc de scris pe blog că începe campania şi sunt mulţi care merită „desfiinţaţi” 😀 Gata cu greva, gata cu tăcerea! Sper să mă ţină 🙂

Două lumi …

Am nişte dileme sau ce or fi. Lucrez de 12 ani în presă. N-am aşteptat niciodată laude şi nici altceva. Scriu din convingere, scriu cum simt, scriu ce cred. Recunosc că aprecierile la unele articole mi-au prins bine. Mi-au dat mai mult curaj, mi-au dat avântul necesar şi forţa de a continua, dar nu le-am cerut niciodată. Nu am râvnit nicoodată la vreo recunoaştere. Am scris ca să-mi hrănesc dorinţa de a se face, într-un fel, dreptate. Blogul mi-a adus, apoi, un feed-back permanent.

Ciudăţenia abia acum vine. Oameni pe care îi ştiu de mulţi ani nu mi-au spus niciodată că le-ar fi plăcut în mod deosebit vreun articol de-al meu ori că le-a displăcut (Sunt convinsă că le-a plăcut, dar n-au zis nimic 😀 Da, sunt modestă 😛 ), dar mă opresc pe stradă să-mi spună că-mi citesc blogul şi că le place chiar foarte mult, ba chiar mă trag de mânecă sau îmi dau telefoane dacă nu scriu câteva zile. Ce m-a surprins e că nu credeam că aceşti oameni folosesc computerul! Tot aşa, oameni pe care nu am avut plăcerea să-i cunosc în realitate, îmi apreciază sau nu articolele din ziar pe care le-au descoperit citindu-mă pe blog. Ciudat cum se întrepătrund lumile astea două.

Recunosc la rându-mi că îi citesc pe unii ziarişti ( în ziarele la care publică) cu mai multă plăcere după ce i-am descoperit şi pe blog. Primul care-mi trece prin cap e Călin Hera, pe care îl puteţi citi aici, aici sau în EVZ, dar mai sunt şi alţii.

Nu-mi dau seama de ce se întâmpla acest lucru. O fi de „vină” încrederea câştigată prin fiecare cuvânt scris, prin fiecare comentariu, prin fiecare răspuns? Voi ce credeţi?